Incursiunea noastra in Cimitirul Central se incheie aici, in vechiul cimitir evreiesc, parasit, inundat de lumina si frunze uscate. Domnu’ Inginer cânta: Alles hat ein Ende, nur die Wurst hat zwei... Un calambur ieftin, acelasi cuvânt, Ende pentru sfârsit si pentru capăt. Totul are un sfirsit/capăt, numai cârnatul are doua. Cârnatul pronuntat “Wurst” si nu “Wurscht”, pentru ca suntem dintr-o data la Köln: Cântecul asta se cânta la sfârsit de Carnaval, câteva minute inainte de miezul noptii si de Miercurea Cenusii.
7 comentarii:
Niciodata nu m-am dat in vant dupe ordine si disciplina desi zodia mi-a fixat, inacceptabil pentru eu-ul meu de-al doilea, anumite rigori. Stiu, spre exemplu, ca exista, in orisice cimitir, ortodox, cel putin, o regula de orientare si aliniere a crucilor. Ei bine mie acestea mi se par cele macabre. Mortii stand drepti, aliniati, intepeniti in paralele si siruri, brrrr! Sau crucile opulente, brizbrizurile, marmurele si monumentele-mausoleu. Si cand ma gandesc ca moartea e for ever, adica nu mai da speranta unei schimbari salvatoare! Asa ca cimitirele evreiesti, in general, si acesta din poza, in particular, ma desprind de ideea de trecator. Nicio urma de negru. Paradoxal, dezordinea aparenta a galbenelor frunze incita la oftat in sine mai mult decat alinierea aseptica si inegala.
PS
Dl Inginer stie (si) canta! Ioooi!!! Deja devine pericolos!
Madelin, numai poza cu domnu' Inginer pe aleea cu frunze e in partea evreiasca, Robert Ende e in cimitirul mare. Si tare as fi curios sa vad daca cimitirul evreiesc nou e tot asa de putin riguros in ordine... ma tem ca nu. Aparenta dezordine provine partial din alte timpuri, alt stil, partial din bombardamentele din al doilea razboi mondial. Inmormintarile au incetat in vechiul cimitir evreiesc prin 1930+.
Ach, cit despre cintarile domnului Inginer -- intr-o lectie viitoare trebuie sa explic si ce inseamna "schunkeln".
Îmi plac cimitirele.
Frumoasă cărarea.
...pierduta? :-)
Da, era vorba de prima poza doar. Cimitirele vechi, asa e, acestea imi plac. Avem si noi un cimitir vechi evreiesc in Ploiesti, la fel de simplu si de napadit de iarba. Chiar si in cimitirele ortodoxe mai gasesti, din loc in loc, cruci de piatra, simple, stand intr-o rana, cel de acolo parca a evadat, e liber, neinchistat, io asa am senzatia acuta. Sau mai sunt morminte cu cruci de lemn, napadite de tufe de trandafiri, lumanarele sau iliac.
Macar epitafurile acestea imortalizate de voi, e o idee sa mai salvezi ceva din morb, umorul de final :-). Cum zic aia in melodia de la Monthy Phyton "always look at the bright side of death, la-la la-la la-la"
se zice alles hat eine Ende
Anonim, ma tem ca trebuie sa te contrazic: "Ende" este neutru, "das Ende", asta face la acuzativ "das Ende" cu articol hotarit si respectiv "ein Ende" cu articol nehotarit. "Eine Ende" ar fi feminin, si nu e cazul aici ;-)
Madelin, povestea a inceput cind aveam vreo 16 ani si am avut ocazia destul de rara sa fac o plimbare cu un personaj cu adevarat cult, si dispus sa ma invete. Eram intr-un mic si frumos oras de provincie, pe un virf de deal la marginea orasului, printre livezi de pruni... Era un vechi prieten al mamei mele -- si acum ma amuza cind imi aduc aminte cum m-a prezentat cuiva drept nepot... acolo nepotii nu sunt neaparat un grad de rudenie... hihihihi... Ei bine, si mi-a aratat mormintele personalitatilor din oras, si mi-a explicat nu numai cine erau, ci mai ales cum arata monumentul funerar pozitia respectivului si cum exprima caracterul lui. Am ascultat cu gura cascata si am tinut minte ca legatura asta exista si ca e extrem de interesanta.
Trimiteți un comentariu