Adica de la Urmuz. Care ne intreaba ce carti am daruit, ce carti am darui, si ce carti am primit.
Am daruit – si daruiesc de fel – cartile mele preferate: “Sa ucizi o pasare cantatoare” a lui Harper Lee, “Ultima licorna” a lui Peter Beagle, uneori schitele lui Saki. Da, chiar este obsesia de a cumpara o anumita carte si de a o darui tuturor prietenilor. Nu oricui, se intelege.
De curind as fi daruit “Ghidul ipohondrului”, gasit la Dalles, soacra-mii. Dar m-am gindit pina la urma, intr-o pornire pacifista, ca biata Colombina are si asa destule probleme cu maica-sa, asa ca am renuntat. Ramin la cele de mai sus.
Citesc – daca intereseaza pe cineva – “Teoria inculturii” a lui Konrad Paul Liessmann. Nu este nici pe departe stilul meu preferat, dar, fiind vorba de o critica a societatii cunoasterii, are dreptate pe ici si colo (si anume in punctele esentiale), si asta imi da fiori. (De groaza.) Asteapta la rind “Teoria semidoctismului”, a lui Th. Adorno.
Primesc carti foarte rar, si asta pentru ca nemtii nu prea obisnuiesc sa le colectioneze. (Pina si domnu’ Inginer imi tot propune sa sortez cartile din biblioteca si sa le arunc pe cele nefolositoare, dar pina acum am reusit sa ma fac putin surd de urechea aia.) Ultima data (acum citiva ani, adica) cred ca am primit “Apartament central”, o carte frivola si destul de amuzanta, de factura gay. Cred ca am mai primit una in acelasi timp, dar nu mai imi aduc aminte. Ultima carte de care imi aduc aminte ca am primit-o de la Colombina (si asta sa fi tot fost acum vreo 10 ani) a fost “Zazie dans le metro”, a maestrului ‘patafizician Queneau. Intr-adevar, prietenii stiu de ce: O recitesc din cind in cind, mereu cu acelasi amuzament.
Leapsa mai departe: Cui o vrea. (Dar sa stim si noi.)
Iertare, domnule, pentru intirziere: Mintea mi-a fost prinsa.
5 comentarii:
Mulţumesc.
Bine că a fost doar uitarea, iar nu evenimente grave.
Hihi, pentru intalnirea noastra io itzi cumparasem (si) o carte. Insa pentru ca nu gasisem una in paralel si pentru Vladul, am pastrat-o io :-)
Urmuz, este un eveniment suficient de grav cind mintea imi este prinsa. Credeti-ma ca nu imi vine in fiecare zi sa imi ucid colegii, si nici sa pup - ironic si demonstrativ, adica distrugator - pantofii sefului.
Madelin :-)
Ei, de fapt am mai primit, de la Zazie incoace, niste carti de la Diotima. Dar nu genul care s-ar scrie aici. Vasile Lovinescu, de exemplu.
Da,
am citit şi eu postarea: demenţială!
...si nu-i asa ca paralela in contrapunct oferita de domnul Monsieur le Mauvais Sujet e de mare efect? :-)
Trimiteți un comentariu