11 decembrie 2008

Misiune îndeplinită (cu prisosință)

Numele de familie din scrisoarea Hapsînei (“se aduce la cunostinta familiei Cutare”), prenumele vazut in trecere pe kitschul atirnat la usa (tatal, mama si fiica pirogravati si dati cu lac pe o placa ovala de placaj), un clic, si nu imi vine sa-mi cred ochilor: Realitatea depaseste asteptarile mele cele mai optimiste.

Familia Cutare se mutase intre timp in locul nostru, iar fiica in virsta de opt ani se juca “cu mare placere in gradina”, conform descrierii patetice trimisa in scris avocatului nostru si forwardata apoi noua fara comentarii. Placerea fiicei era insa inghimpata de trandafirii mei cataratori, drept care eram somat sa mi-i iau de acolo pina la sfirsitul lunii octombrie, altfel Hapsîna va fi de acord cu transferarea lor la curtea de deseuri din apropiere. No, daca’i musai, atunci cu placere. Placerea constind intr-o eventuala intilnire si o conversatie plina de acele amanunte incomode pentru apropitari, pe care insa Madelin ma ruga cu lacrimi in ochi sa le comunic parintilor: igrasia ascunsa in camera copiilor, agresiunile lui Mr Unspeakable si alte placeri ale vietii campestre.

O astfel de actiune trebuie desigur stabilita si programata de comun acord. Chiar daca Mama Soselei Stefan cel Mare, apropitarul si mai ales clownul de agent imobiliar pastrasera cu mare grija discretia asupra noilor chiriasi, o simpla cautare pe Internet avea sa faca lumina. Descriam mai demult sanatatea proletara de care plesnea domnul Cutare. Acum aveam confirmarea. In cartea de telefon electronica scria clar: Cutare Cutarescu, proprietarul cafenelei H., ce purta acelasi nume cu cartierul rau famat in mijlocul caruia se afla. Mi-l si inchipuiam luînd pe sus vreun client incomod si dindu-l afara discret, dar cu o eficienta exemplara. (Inutil sa mai spun cine era acel client incomod in fantazia mea.)

Nu am dat telefon la cafenea pentru ca mi-a venit o idee mai buna: Am sunat Soseaua. Stimata doamna, va multumesc pentru scrisoarea dumneavoastra si ma grabesc sa ma conformez. Doriti sa mijlociti dumneavoastra intilnirea sau, mai simplu, imi dati numarul de telefon al noilor chiriasi sa aranjez cu ei direct? Soseaua, intepata si categorica: Voi fi acolo personal! Simbata la ora 11!

Simbata la ora 11, Mama Soselei vine intirziata si, in mod surprinzator, singura. In asteptarea ei, conversatie cu Jana, vechea vecina de la mansarda: Draguta ca intotdeauna, dar de data asta mohorita. Mama Soselei apare triumfatoare, zimbeste scheissfreundlich, modereaza discutiile si stabileste pasii de actiune: Apropitarul nu mai trebuie decit sa calculeze cheltuielile de intretinere; asta mai dureaza putin, pentru ca deocamdata e in spital. Noi, ingrijorati: Vai doamna, dar ce are? Ea, debordanta: Isi schimba capetele de femur. Dar intretinerea – nicio problema – asta trebuie s-o mai faca.

N-as putea sa spun de ce, probabil din cauza intonatiei, aici mi-a lipsit a doua jumatate a frazei. Asta trebuie s-o mai faca, inainte sa...?

Pina la urma ne-a parasit pentru o ocupatie mai importanta: S-a dus in vizita la Jana. Desigur ca nu de curtoazie; Intelegeam acum de ce era Jana amarita. Tot de majorarea chiriei era vorba.

Cu familia Cutare ne-am inteles perfect. In timp ce eu am scos trandafirii explicind copilei fiecare operatie in parte si lasind-o pe ea sa mai taie cite o crenguta sau sa mai puna cite o radacina pe gramada corespunzatoare, domnu’ Inginer s-a intretinut pe cit de amical pe atit de amanuntit cu parintii. Madelin, poti fi linistita: Au aflat tot ce trebuie sa stie. Ba chiar mai mult.

Oh da, mult mai mult.

4 comentarii:

Ioana Dark a lu Noe spunea...

își schimbă capetele de femur?! hahahahahahahahah.
de fapt, cred ca e foarte grav, dar suna sublim.

Pinocchi0 spunea...

Mda. Dupa mine ar fi mai bine sa-si schimbe altceva, dar ma tem ca e prea tirziu. Grmpf.

Dar nu-ti fa griji, piesele de schimb pentru șolduri sunt o chestie de rutina.

madelin spunea...

Oh, daaa!!!
Madelin aplauda, Madelin se gandeste cu ingrijorare la trandafiri, Madelin aplauda iar, Madelin isi freca satisfacuta mainile (cu Dove :-), Madelin zambeste cu gura pana la urechi, Madelin cade pe ganduri (oare n-o fi tarziu?), Madelin aplauda iar.

As fi vrut sa fiu de fata sa ma lasi si pe mine sa tai cate o crenguta :-). Si dupe aceea sa beau o cana de lapte in bucataria *aceea*

Pinocchi0 spunea...

Ca sa spun drept, si Pinocchio este usor ingrijorat de soarta trandafirilor, dar asa e migratia. Aproape jumatate din ei (in primul rind Pomponella, la dorinta expresa a domnului Inginer) o avem acum in fata casei, de-a stinga si de-a dreapta intrarii. O alta buna parte a ajuns la posesorul Nasului de Aur, care este o poveste prea lunga ca sa fie scrisa intr-o nota de subsol. El are o gradina pe malul unui mare lac, cam asa cum isi aminteste Lulu de Montreux. Citeva exemplare au ajuns la doua dintre secretarele mai dragute ale institutului. In fine, si asta este partea cea mai greu de crezut, dar perfect adevarata: Toti butasii pe care i-am pus vara trecuta s-au prins si, imediat dupa mutat, au inflorit chiar pe pervazul ferestrei din sufragerie.

Crengute mai sunt si vor mai fi de taiat. Si, Madelin, bucataria *aceea* te asteapta cu mult drag.