06 ianuarie 2009

Ce este un blog? Pericoloso sporgersi

Intrebarea mea despre artefacte culturale in bloguri a ramas deocamdata fara raspuns. Ne mai gindim, mai vorbim, chestiunea ramine deschisa.

In discutiile precedente de pe blogul meu, ca si de pe altele vecine si prietene, Alex Leo Serban a facut adesea aluzii la “pericolul blog”, alaturindu-l de cele mai multe ori unor judecati de valoare negative pe marginea bloggingului, bloggerilor si a comunitatilor de bloggeri. Daca l-am inteles bine, dumnealui vede bloggingul ca pe o forma de semidoctism si se simte obligat sa il combata. Vizavi de aceasta atitudine, nedumerirea noastra a fost mare. Incercind sa inteleg si stind de vorba cu unii si cu altii, am reusit sa imi formez o imagine pe care o voi explica aici.

Sa incepem cu un mic exemplu fictiv:

Sa zicem ca Vlad informeaza Mahalaua despre confortul (secret) al liniei 32: Scaune incalzite, cele din primele rinduri tapitate si extralate, stewardesse in fuste multicolore care impart bauturi, gustari si marfuri scutite de taxe, basca program cultural gratis. Buuuun. Dar acum sa mai zicem ca Primaria a privatizat discret linia 32, care nu mai apartine RATBului, ci unei firme de transporturi si imobile urbane mai mult sau mai putin anonime cu sediul in USA, in spatele careia gurile rele vor descoperi Tapirul si Elful Calator. Gurile rele vor fi de data asta informate ireprosabil, si nu atit dintr-o intrinseca si insatiabila sete de cunoastere si adevar, cit din bunul motiv ca domniile lor, gurile, vor fi actionarele sau cel putin sustinatoarele unei firme concurente, avind in proprietatea ei tramvaiul 8, la fel de discret privatizat si dotat cu displayuri video rulind non-stop ultimele filme de love and romance produse la Hollywood.

Acu’i acu’: Gurile rele vor promova calatoriile cu tramvaiul 8 prin articole nu fundamental diferite de cele din Dulcea Mahala, dar publicate in presa clasica. Incotro va da buzna Mahalaua, are n-are treaba, sa se plimbe cu tramvaiul cit e ziulica de lunga? Si unde vor prefera unii mahalagii sa-si cumpere casa, de la care agenti imobiliari? Vor migra spre Soseaua Alexandriei sau spre Calea Rahovei? Vor prefera manelele lui Anton Pann sau romantzele hollywoodiene? Daca mediul de comunicare ziar are darul sa influenteze publicul in mai mare masura decit mediul de comunicare blog, atunci Calea Rahovei va fi pe cale sa devina noul Broadway al Europei. Daca blogul are impactul mai puternic, atunci Soseaua Alexandriei va fi cea care profita de explozia cultural-financiara, iar zgiriie-norii de pe latura ei de nord-vest, construiti de Tapir, si vilele de lux de pe latura ei de sud-est, construite de Elf (ambele avindu-l obligatoriu pe Vlad ca locatar de onoare), ii vor inscrie pe proprietarii lor in Who is Who la capitolul Cei mai Bogati Zece Proprietari de Imobile din Lume.

Ce exemplu absurd, nu-i asa? Intotdeauna m-am dat in vint dupa exemple absurde si umor englezesc. Revenind insa la seriozitatea cuvenita, sa ne aducem aminte de functia comunitara a blogului: Aici se face schimb de opinii, se vehiculeaza informatii, cunostinte si pareri despre viata, se negociaza si definesc valori. Chiar daca judecatile de valoare ale bloggerilor sunt mai degraba implicite, spre deosebire de judecatile de valoare explicite din presa clasica, ele exista si se propaga. Lasind la o parte influentele si interesele materiale adiacente, sa ne punem intrebarea urmatoare:

Sunt judecatile de valoare dintr-o comunitate de bloggeri corecte? Izvorasc ele dintr-o cunoastere aprofundata a subiectului discutat si pe un fond moral adecvat?

Mai intii, intrebarea se reduce la fenomenul sinergiei, respectiv la intrebarea daca o grupa are mai multe, mai putine sau tot atitea cunostinte cit membrii ei luati la un loc. Depinde: Depinde de gradul in care grupa si-a format in fond comun de cunostinte (care apare cu timpul si in anumite conditii) si de structurile de comunicare si interactiune stabilite in grupa. Totul este posibil, de la verdictele comune obiectiv gresite si cu consecinte catastrofale (istoria secolului XX este bogata in asemenea exemple) pina la, in cazurile fericite, procesele de cunoastere cele mai profunde si mai inovative. Nu vom putea da aici un raspuns clar, cert este ca potentialul exista, atit in varianta pozitiva cit si in cea negativa. In ce masura acest potential se manifesta concret, trebuie cercetat de la caz la caz.

Apoi, sa punem aceeasi intrebare in termeni relativisti: Pot fi judecatile de valoare ale unei comunitati de bloggeri la fel de bune, mai bune sau mai proaste (din punctul de vedere al corectitudinii si moralei) decit ale unui colectiv de redactie al unui ziar oficial? Depinde de doua categorii de factori: (1) de cunostintele individuale insumate ale persoanelor implicate si (2) de factorii sinergetici numiti mai sus.

(1) Vorbind despre cunostintele indivizilor si grupelor care participa la discutie, atunci cind un ziar oficial isi permite sa-si dea cu parerea intr-o chestiune, se presupune ca reuneste in colectivul de redactie persoane avizate in chestiunea respectiva. Acolo unde nu exista competenta necesara, se presupune ca redactia consulta expertii corespunzatori, apoi ca intelege punctul de vedere al acelor experti, ca poate sa il aplice in contextul dat si ca prezinta rezultatul aplicarii fidel si pe intelesul cititorilor. O comunitate de bloggeri poate la fel de bine sa includa experti, sa discute aceeasi chestiune competent si sa formuleze un raspuns pe intelesul si cu acordul tuturor participantilor. Daca toate astea se intimpla in practica – nu stim. In orice caz, nu automat. Unele ziare, ca si unele bloguri, pot beneficia de increderea publicului care le-a citit mai multa vreme. Increderea nu este totusi o garantie a calitatii. Important este de stiut cine sunt expertii consultati si care este gradul lor de expertiza reala. Ziarele sunt mai transparente decit blogurile in aceasta privinta: Expertii sunt intotdeauna la vedere pentru ca “dau bine”. Blogurile sunt, cu putine exceptii (si lasind la o parte blogurile profesionale, despre care nu vorbim aici), anonime.

(2) Discutind factorii sinergetici, trebuie sa tinem seama de diferenta dintre cadrul institutionalizat-ierarhic al redactiilor de ziar si, de cealalta parte, de caracterul spontan si egalitar al comunitatilor de bloggeri. Fondul comun de cunostinte va exista in egala masura si intr-un caz si in celalalt, daca participantii au o istorie comuna suficient de indelungata. Structurile comunicative vor fi insa puternic autoritare intr-un colectiv de redactie, drept care participantii vor tinde spre decizii polarizate si pareri preconcepute mai degraba decit comunitatea de bloggeri. (Cauza este fenomenul groupthink, cu atit mai puternic cu cit grupul este mai coeziv, cu cit are o parere mai buna despre el insusi si o conducere mai autoritara.) De asemenea, datorita constringerilor institutionale, un colectiv de redactie va avea o inertie mai mare, adica va dura mai mult pina cind isi va forma o pozitie colectiva intr-un domeniu nou. Iar pina la formarea pozitiei colective, cu toate avantajele ei, aceasta va fi probabil inlocuita de pozitia unui membru cu autoritate.

In concluzie, atit in ziare cit si in bloguri putem gasi informatii de calitate si valoare, cu greutate si influenta. Pornind de la premisa unei informari initiale corespunzatoare si a unui fond moral adecvat, un colectiv de bloggeri va tinde spre o prelucrare mai obiectiva, iar un colectiv redactional de ziar spre o prelucrare eventual polarizata a informatiei.

In cele din urma este de datoria cititorului sa judece cine are dreptate. Ziarul va orbi cititorul cu imaginea si autoritatea lui, blogul cu flexibilitatea si accesibilitatea cel putin aparenta. Intrebarea esentiala este ce face cititorul cu ceea ce a citit – asta depinde de educatia si cultura generala a fiecaruia. A reduce problema culturii generale la comparatia dintre mediile de comunicare ziar si blog ar fi la fel de riscant ca si cind ne-am apleca pe fereastra deschisa a trenului in viteza.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Really nicely written.

Comment semi-off: vezi influenta blogurilor vizavi de seful de la Apple.

Anonim spunea...

Ce este un blog? (subiect mai mult sau mai putin offtopic; intrebarea "Ce este un blog" a ricosat mai degraba spre "Ce are mai multa
valoare, presa oficiala sau blogosfera"; si ma abtin sa divaghez pe definitia valorii. Suffit de reprendre technorati "But as the
Blogosphere grows in size and influence, the lines between what is a blog and what is a mainstream media site become less clear.
Larger blogs are taking on more characteristics of mainstream sites and mainstream sites are incorporating styles and formats
from the Blogosphere. In fact, 95% of the top 100 US newspapers have reporter blogs [...]"). Deci, ce este un blog? de fapt,
de ce ne punem intrebarea "ce este un blog", ce ascunde aceasta intrebare, cine sint bloggerii, de ce blogheaza (bloghesc?!),
who, why, when, where, with what result. Sau de fapt este o intrebare despre das Ding an sich; daca un extraterestru,
un locuitor din Papua Noua Guinée, un vinzator de masini sau o persoana intrata in coma in 1989 si care se trezeste azi
ar trebui, ca intr'un subiect de treapta intîi, sa explice "cu cuvintele proprii" ce un blog, ce ar iesi?
O posibila interpretare (metonimica) e ca un blog e un instrument de masura; zice de exemplu
"Pozitia mea in ZeList 1359" si "sunt mai tare decit 94.31 din blogeri" (adorabila
precizie, apropo de regulile ingineresti de cifre semnificative, iar conotatia acelui
"sunt mai tare" suna a "a mea are 19.5 cm, a ta cit are?" si imi aduce aminte de un
coleg de liceu pe care l'as numi dar nu cred ca citeste "aici", era mai degraba genu care scria in revista
liceului.) Un pasaj dintr'un articol "serios" (Etnography, 2007, no. 8, p.403-423) pomeneste
(un grup protestatar de) bloggeri ca "The bloggers in this study see themselves primarily as creative writers,
not as activists or political agitators. They are, in many ways, the intellectual
descendents of writers such as Albert Camus, Henry Miller, Franz
Kafka, T.S. Eliot, Charles Dickens, and Nikolai Gogol who, having endured
the office routine, all saw in white-collar life some of the fundamental
contradictions of their age. The disposition of some of the bloggers in this
study – their political reticence, their pursuit of a double life that permits
creative emancipation within the organization – can be interpreted in the
light of Dickens’s love-hate relationship with the machine age, which saves
his novels from being overly ideological (Ackroyd, 2002); Eliot’s delight at
‘sojourning among the termites’ (Gordon, 2000: 165), which sharpened and
freed his artistic faculty; and Kafka’s refusal to pursue a paying literary
career in spite of the ‘permanent torment’ (Pawel, 1984: 222) that arose
from his work as an insurance clerk. [...] Similarly, study of
anonymous workbloggers reveals employees who actively limit their
advancement within the organization in order to maximize time and intellectual
energy for competing projects outside of work – sharing the fruits
of these efforts via their blogs, in ways that reveal cracks in the ideological
hegemony of corporate culture." Sau de fapt blogul nu exista, nu exista decit
artefactele, amprente lasate ca in lava de la Pompei de fiecare dintre noi, si care in sine
nu au nici un sens, totul e in lectura si interpretare? Si pentru ca "trebuiau sa poarte un nume",
li s'a spus blog?
Sau poate, ca in teoria organizatiilor (Gareth Morgan, de exemplu) ar fi mai simplu sa gasim
diverse metafore pentru blog, in loc sa incercam sa il definim? (Pe linga media
"oficial", grup cu un obiectiv fixat sau salon literar ce imi tropoteste cel mai mult in minte e Poiana lu Iocan,
dar nu v'o spun ca mi'e ca o interpretati ca o metafora peiorativa, precum in alt articol "serios" -
The chimpanzees’ tea party: a new metaphor for project
managers, Journal of Information Technology (September 2003) 18, 151–158:
"The most useful metaphors are often those that are dissonant or counterintuitive precisely because they
hold the potential for illuminating hitherto unsuspected insights or connections." Ceea ce e mai mult sau
mai putin adevarat, dar iar ma indepartati de subiect). Sau e ca un club de suporteri care merg
impreuna la meciurile de fotbal, sau un grup de colectionari de timbre? Ca un consiliu de ministri?
Ca o sedinta de partid ("guru-guru mai mincam pe unu, guru guru mai mincam pe altu", ca in bancu
cu canibalii)? O echipa de fotbal, sau si mai bine, o echipa de rugby amator din liga onoare
de pe undeva de linga Toulouse? Les Boys la Montréal? Un serial de televiziune, cu (aproape) aceleasi
personaje la fiecare saptamina, intrebindu'se cine l'a impuscat pe J.R. sau a omorit'o pe
Laura Palmer? O rezervatie de indieni? O secta religioasa? Plaja de la Doi Mai? Un joc gen
Dungeons and Dragons?
E, dar cred ca ajunge atita Fragestellung, si ca orice fractal, cind te apropii prea mult constati
ca nu e de fapt nimic; mai bine va lasam pe voi, Doctorii, sa ceretati, si noi ne intoarcem la
"formulare, contracte si prospecte", care deja sint destul de greu de scris, sau la alde Simpsoni:
"Marge: You know, Homer, I'm starting to realise -- life is short.
Homer: [intrigued] It is?
Marge: We have to make the most of the time we have!
Homer: [sits up, worried] We do?
Marge: Otherwise we could wake up one day and realise we've wasted our
whole lives!
Homer: [relieved] Ohhhh, *that*. [laughs, chokes on popcorn, clears throat.]"
Ohhhhh, THAT. Si voi doctorii, doctore - si noi inginerii, doctore.

Anonim spunea...

mie imi place badge-ul tau cu pozitia din zelist. io l-am ales pe ala fara 'sunt mai tare decat...' pentru ca scrie blogeri in loc de bloggeri. cum ar trebui sa fie corect, daca importam cuvinte, hai sa le importam asa cum sunt. ca sa nu mai avem biftec si golgheter in dictionar.

:*

O.

Pinocchi0 spunea...

Anonim: Bine ai venit, sonor si retoric. Inutil sa explic, "Ce este un blog?" este titlul intregii serii de articole; in articolul de fata nu am rezistat tentatiei (facile de altfel) sa imi amintesc de anumite calatorii cu trenul.

Si, desigur, multumesc pentru comentarul amplu, i-am simtit lipsa. Ar fi meritat sa fie el insusi un articol, pentru asta am putea sa redeschidem, de ce nu, editura virtuala. (Ce vremuri!)

Octavian: Si mie mi-a placut badge-ul. E un fel de a spune: Pff, si ce daca inaintea mea sunt 1359 sau 1285 de blog(g)eri? Frankly, my dear, I don't give a damn.
(Desi mi-a placut cind trecusem de mie. Desi ma uit cu indivie la alte bloguri trecute de suta.)

Anonim spunea...

Auschwitz, ce vremuri, Serdar Argic, penet.fi, ***S***, text fara imagini, bandwidth limitat. Je vous parle d'un temps que les moins de 20 ans ne peuvent pas connaitre. Mimi.
De fapt ce s'a schimbat de atunci? Cred ca schimbarea cea mai radicala e aparitia muzicii in mp3, whatever, whenever, wherever.
Si ca ne'am imburghezit - doar ca sa descoperim alte dezavantaje si probleme? "Be careful what you wish for - you might get it." Poate mai multa dexteritate cu claviatura, sau un verb mai adus din condei?
De fapt, s'a schimbat ceva ueberhaupt? Decorul, poate; azi dimineata a trebuit sa ies sa dau zapada (15 centimetri viscoliti doar in noaptea asta, care e mai tare ca mine?) de pe scari. Al dracu global climate change; yes you can. "Père Blaise, l'ordre du jour, s'il vous plaît."

Anonim spunea...

O oaresce ierarhizare exista si in blogosfera, pornind de la ideea ca blogul este al cuiva, iar comentatorii sunt comentatori. Blogul este extensia individualizarii in virtual – mi-a trebuit o vreme sa inteleg de ce blogul a inlocuit atat de masiv forumul, in materie de comunitate virtuala. Ne place sa fim indivizi si sa avem o identitate bine delimitata (cine nu a participat in fenomenul “forum” – vezi prima vizuina a tapirului, si inceputurile in imed – probabil ca nu intelege perfect ce vreau sa spun.
Anyway.

Cateva puncte: opozitia blog/ziar este extrem de limitata si de limitanta. Demonstratia lui pinocchio este valida, dar se poate extinde si la celelalte opozitii, blog/etc (“artefact cultural”, in speţă).

Pinocchio atinge esenta problemei undeva spre sfarsit, de fapt. In opozitia blog/etc nu e vorba (de fapt) de calitate (asta se poate lesne demonstra, teoretic si practic, o sa revin), ci de autoritate. Sau, mai degraba, de legitimitate. Este artefactul cultural produs de blog legitim? – Alex. Leo Serban spune (fara nici o…legitimitate) ca nu, si se teme de semidoctism. Blogherii spun ca da. Sau, ma rog, ca de ce nu? Si chiar asa, de ce nu? Eu ma intorc la explicatia mea favorita, aceea a teoriilor capitalului cultural, capitalului social, si capitalului simbolic, prezentate initial de Pierre Bourdieu. Mai ales teoriile capitalului simbolic si a violentei simbolice. Discutia la posibila intrebare* “da’ de ce ne temem de semidoctism in particular in blogosfera? De ce nu in general, cum mi se pare mai normal?” si raspunsul la aceeasi intrebare is pot gasi o explicatie tot in teoriile domnului Bourdieu. De ce in blogosfera si nu in media oficiala? – de aia, ca media oficiala este mai legitima. Nu neaparat pe criterii obiective de calitate, si pe cele subiective de capital simbolic, de violenta simbolica, si de misrecognition.

Sa ma intorc la demonstratii, teoretic se poate demonstra prin teoria probabilitatii: deoarece potential sunt mult mai multi blogheri decat “artefactori oficiali”, statistic sunt sanse ca blogherii sa produca mai multe arefacte legitime si de calitate. Daca in stiinta procentul relativ conteaza (in cazul demonstratiei mele el fiind acelasi), in cazul artefactelor culturale nu conteaza. Un Goethe e un Goethe indiferent cat la suta din populatie reprezinta el. Practic, se poate demonstra facand ce refuza sa faca mai-marii culturii oficiale si oficializate, si anume sa sape si sa gaseasca “pepita de aur in groapa de noroi”. Pe mine (ca si pe vlad, dealminteri) acest refuz ma irita.


*aceasta posibila intrebare este de fapt hilara in Romania, unde profsionalismul si calitatea “ziarului” sunt superbe dar lipsesc cu desavarsire.

Ana spunea...

Simt ca am intarziat la discutie , ca de obicei, doar ca nu ma pot abtine sa ma bag si eu in seama
De ce scriu un blog ? Iaca ce zic altii :Why I blog(1); whi blogs and why Ce adauga un blog jurnalismului traditional? Din perspectiva mea : un alt nivel de raportare fata de eveniment, unul care include o versiune presonalizata, o perpectiva din interior, « flawed » deci la urma urmei mai umana decat juralsimul clasic . De pilda, nici un articol despre conflictul din Gaza nu va rezona in mintea mea asa cum au rezonat aceste trei randuri.(3) (btw : pentru o sursa excelenta de bloguri jurnalistice a se vedea Reuters AlertNet.)
Ce aduce nou un blog in contextul literar ? Pai il schimba , ma gandesc numai la hypertextual art ca si forma a contextualismului.
Cat despre subcultura : sigur ca e si asta un risc enorm. Dar, s-a mai pomenit si in alte comentarii, asta e si un risc al culturii tiparite. Cu cat e mai usor accesul la cuvantul scris si la publicarea a ceea ce scriem cu atat mai multa prducttie literara de o calitate indoielnica. (btw. self-publishing este de fapt o idee occidentala). Dar arogantul « eu sunt scriitor deci pot sa va judec din punct de vedere litarar » ma duce cu gandul la un eseu publicat de Eugen Ionescu in tinerete in care argumenta,cu maistreie ,pro si contra valorii literare a cartii lui Eliade « Maytrei »
De ce citesc bloguri : din mai multe motive, de pilda pentru ca vreau sa aflu si a doua opinie despre cartile finaliste la Man Booker , care merita citite si care nu.
De ce e bine ca blogger-ul sa critice in mod agresiv valorile canonice
Pentru ca are intentia de a schimba modul in care se scrie : jurnalism, literatura , critica literara…Si pentru ca in cazul acesta stim cu totii raspunsul la intrebarea : What kind of an idea are you? Nu? Nu.(4)
In cazul in care linkurile din text nu imi ies:
(1) http://www.theatlantic.com/doc/200811/andrew-sullivan-why-i-blog
(2) http://artpredator.wordpress.com/2008/12/10/state-of-the-blogosphere-2008-who-blogs-and-why-do-you-see-yourself-in-these-stats/
(3) http://ingaza.wordpress.com/2008/12/29/for-now/
(4)Il invit pe cititorul acestui comentariu sa faca un efort si sa ii descopere pe cei doi autori ai intrebarilor ca si pe cel al raspunsului. Nu e greu de loc. As mentiona totusi ca in cazul primei intrebari nu m-am gandit la original pentru ca nu l-am citit(inca)…

Anonim spunea...

Eu nu înţeleg de ce subcultura este un pericol enorm. În primul rând, ce e aia subcultură? Că dacă e "ceva mai prejos de cultură", atunci lăsaţi-mă să râd, de Gherase Dendrino. Nu există aşa ceva. Iar dacă e un compartiment al unei culturi mai mari, atuncea chiar nu înţeleg pericolul.

Care e scopul nostru nene? Să facem cultură?

Pinocchi0 spunea...

Subcultura ca "ceva mai prejos de cultura" este o neintelegere frecventa, din pacate. Intrebarea se adreseaza Annamariei... Din punctul meu de vedere: Nivelul scazut de educatie si cultura este un pericol, da. Tehnologiile gen blog, in care fiecare se face auzit, nu fac decit sa oglindeasca degradarea nivelului general, dar nu ele sunt cauza.

Cultura facem oricum si oricind, tot asa cum respiram. Asta e.