Ce este un blog? Pericoloso sporgersi

Intrebarea mea despre artefacte culturale in bloguri a ramas deocamdata fara raspuns. Ne mai gindim, mai vorbim, chestiunea ramine deschisa.

In discutiile precedente de pe blogul meu, ca si de pe altele vecine si prietene, Alex Leo Serban a facut adesea aluzii la “pericolul blog”, alaturindu-l de cele mai multe ori unor judecati de valoare negative pe marginea bloggingului, bloggerilor si a comunitatilor de bloggeri. Daca l-am inteles bine, dumnealui vede bloggingul ca pe o forma de semidoctism si se simte obligat sa il combata. Vizavi de aceasta atitudine, nedumerirea noastra a fost mare. Incercind sa inteleg si stind de vorba cu unii si cu altii, am reusit sa imi formez o imagine pe care o voi explica aici.

Sa incepem cu un mic exemplu fictiv:

Sa zicem ca Vlad informeaza Mahalaua despre confortul (secret) al liniei 32: Scaune incalzite, cele din primele rinduri tapitate si extralate, stewardesse in fuste multicolore care impart bauturi, gustari si marfuri scutite de taxe, basca program cultural gratis. Buuuun. Dar acum sa mai zicem ca Primaria a privatizat discret linia 32, care nu mai apartine RATBului, ci unei firme de transporturi si imobile urbane mai mult sau mai putin anonime cu sediul in USA, in spatele careia gurile rele vor descoperi Tapirul si Elful Calator. Gurile rele vor fi de data asta informate ireprosabil, si nu atit dintr-o intrinseca si insatiabila sete de cunoastere si adevar, cit din bunul motiv ca domniile lor, gurile, vor fi actionarele sau cel putin sustinatoarele unei firme concurente, avind in proprietatea ei tramvaiul 8, la fel de discret privatizat si dotat cu displayuri video rulind non-stop ultimele filme de love and romance produse la Hollywood.

Acu’i acu’: Gurile rele vor promova calatoriile cu tramvaiul 8 prin articole nu fundamental diferite de cele din Dulcea Mahala, dar publicate in presa clasica. Incotro va da buzna Mahalaua, are n-are treaba, sa se plimbe cu tramvaiul cit e ziulica de lunga? Si unde vor prefera unii mahalagii sa-si cumpere casa, de la care agenti imobiliari? Vor migra spre Soseaua Alexandriei sau spre Calea Rahovei? Vor prefera manelele lui Anton Pann sau romantzele hollywoodiene? Daca mediul de comunicare ziar are darul sa influenteze publicul in mai mare masura decit mediul de comunicare blog, atunci Calea Rahovei va fi pe cale sa devina noul Broadway al Europei. Daca blogul are impactul mai puternic, atunci Soseaua Alexandriei va fi cea care profita de explozia cultural-financiara, iar zgiriie-norii de pe latura ei de nord-vest, construiti de Tapir, si vilele de lux de pe latura ei de sud-est, construite de Elf (ambele avindu-l obligatoriu pe Vlad ca locatar de onoare), ii vor inscrie pe proprietarii lor in Who is Who la capitolul Cei mai Bogati Zece Proprietari de Imobile din Lume.

Ce exemplu absurd, nu-i asa? Intotdeauna m-am dat in vint dupa exemple absurde si umor englezesc. Revenind insa la seriozitatea cuvenita, sa ne aducem aminte de functia comunitara a blogului: Aici se face schimb de opinii, se vehiculeaza informatii, cunostinte si pareri despre viata, se negociaza si definesc valori. Chiar daca judecatile de valoare ale bloggerilor sunt mai degraba implicite, spre deosebire de judecatile de valoare explicite din presa clasica, ele exista si se propaga. Lasind la o parte influentele si interesele materiale adiacente, sa ne punem intrebarea urmatoare:

Sunt judecatile de valoare dintr-o comunitate de bloggeri corecte? Izvorasc ele dintr-o cunoastere aprofundata a subiectului discutat si pe un fond moral adecvat?

Mai intii, intrebarea se reduce la fenomenul sinergiei, respectiv la intrebarea daca o grupa are mai multe, mai putine sau tot atitea cunostinte cit membrii ei luati la un loc. Depinde: Depinde de gradul in care grupa si-a format in fond comun de cunostinte (care apare cu timpul si in anumite conditii) si de structurile de comunicare si interactiune stabilite in grupa. Totul este posibil, de la verdictele comune obiectiv gresite si cu consecinte catastrofale (istoria secolului XX este bogata in asemenea exemple) pina la, in cazurile fericite, procesele de cunoastere cele mai profunde si mai inovative. Nu vom putea da aici un raspuns clar, cert este ca potentialul exista, atit in varianta pozitiva cit si in cea negativa. In ce masura acest potential se manifesta concret, trebuie cercetat de la caz la caz.

Apoi, sa punem aceeasi intrebare in termeni relativisti: Pot fi judecatile de valoare ale unei comunitati de bloggeri la fel de bune, mai bune sau mai proaste (din punctul de vedere al corectitudinii si moralei) decit ale unui colectiv de redactie al unui ziar oficial? Depinde de doua categorii de factori: (1) de cunostintele individuale insumate ale persoanelor implicate si (2) de factorii sinergetici numiti mai sus.

(1) Vorbind despre cunostintele indivizilor si grupelor care participa la discutie, atunci cind un ziar oficial isi permite sa-si dea cu parerea intr-o chestiune, se presupune ca reuneste in colectivul de redactie persoane avizate in chestiunea respectiva. Acolo unde nu exista competenta necesara, se presupune ca redactia consulta expertii corespunzatori, apoi ca intelege punctul de vedere al acelor experti, ca poate sa il aplice in contextul dat si ca prezinta rezultatul aplicarii fidel si pe intelesul cititorilor. O comunitate de bloggeri poate la fel de bine sa includa experti, sa discute aceeasi chestiune competent si sa formuleze un raspuns pe intelesul si cu acordul tuturor participantilor. Daca toate astea se intimpla in practica – nu stim. In orice caz, nu automat. Unele ziare, ca si unele bloguri, pot beneficia de increderea publicului care le-a citit mai multa vreme. Increderea nu este totusi o garantie a calitatii. Important este de stiut cine sunt expertii consultati si care este gradul lor de expertiza reala. Ziarele sunt mai transparente decit blogurile in aceasta privinta: Expertii sunt intotdeauna la vedere pentru ca “dau bine”. Blogurile sunt, cu putine exceptii (si lasind la o parte blogurile profesionale, despre care nu vorbim aici), anonime.

(2) Discutind factorii sinergetici, trebuie sa tinem seama de diferenta dintre cadrul institutionalizat-ierarhic al redactiilor de ziar si, de cealalta parte, de caracterul spontan si egalitar al comunitatilor de bloggeri. Fondul comun de cunostinte va exista in egala masura si intr-un caz si in celalalt, daca participantii au o istorie comuna suficient de indelungata. Structurile comunicative vor fi insa puternic autoritare intr-un colectiv de redactie, drept care participantii vor tinde spre decizii polarizate si pareri preconcepute mai degraba decit comunitatea de bloggeri. (Cauza este fenomenul groupthink, cu atit mai puternic cu cit grupul este mai coeziv, cu cit are o parere mai buna despre el insusi si o conducere mai autoritara.) De asemenea, datorita constringerilor institutionale, un colectiv de redactie va avea o inertie mai mare, adica va dura mai mult pina cind isi va forma o pozitie colectiva intr-un domeniu nou. Iar pina la formarea pozitiei colective, cu toate avantajele ei, aceasta va fi probabil inlocuita de pozitia unui membru cu autoritate.

In concluzie, atit in ziare cit si in bloguri putem gasi informatii de calitate si valoare, cu greutate si influenta. Pornind de la premisa unei informari initiale corespunzatoare si a unui fond moral adecvat, un colectiv de bloggeri va tinde spre o prelucrare mai obiectiva, iar un colectiv redactional de ziar spre o prelucrare eventual polarizata a informatiei.

In cele din urma este de datoria cititorului sa judece cine are dreptate. Ziarul va orbi cititorul cu imaginea si autoritatea lui, blogul cu flexibilitatea si accesibilitatea cel putin aparenta. Intrebarea esentiala este ce face cititorul cu ceea ce a citit – asta depinde de educatia si cultura generala a fiecaruia. A reduce problema culturii generale la comparatia dintre mediile de comunicare ziar si blog ar fi la fel de riscant ca si cind ne-am apleca pe fereastra deschisa a trenului in viteza.