Tristețea perspectivei

“...ce tristețe în aceste triste ținuturi...”
(Liliana, poeta)

Cultura generala este o inventie recenta, anume din perioada Renasterii: abia daca au trecut trei secole de atunci. Ea se refera la dezvoltarea personalitatii, in mod special din perspectiva spirituala si cu accent pe dimensiunile etice si estetice. Doamnele, domnisoarele si domnii din lumea buna purtau pe atunci peruci pudrate, stateau pe scaune Louis Quinze si purtau discutii spirituale. Cine nu era spiritual, era pierdut.

In ziua de azi ne aflam in (sau macar pe drumul spre) societatea cunoasterii. Mass media si Internetul ne ofera pe tava acele cunostinte cu timp de injumatatire din ce in ce mai scurt, drept care, la fel ca Alice in Tara Oglinzii, trebuie sa alergam din rasputeri ca sa raminem intr-un loc, si sa alergam inca de trei ori mai repede ca sa avansam de la un loc la altul. Ne rezervam atunci capacitatile noastre limitate pentru cunostintele profesionale, specializate si ele pe o felie din ce in ce mai ingusta.

Cei care mai au timp si de altceva (nu se stie de unde), isi mai permit luxul sa se intrebe ce invata jurnalistii la un masterat inainte sa intre in piine sau ce s-a mai intimplat cu sloganul lui Obama dupa ce a iesit de pe rol. Nu stim prea bine ce sa facem cu rezultatele: Sa-i spunem domnului Hari ca masteratul dumnealui, la care isi face treaba cit poate de bine ca simplu asistent, e prost conceput? Sa le spunem co-editorilor, nici unul dintre ei fara PhD, ca se fac de ris cu o lozinca degradata? Apreciez (sincer si fara urma de ironie!) cumpatul pe care si l-a pastrat George Hari Popescu, lasindu-ma sa-mi dau in stamba cit poftesc; colegii mei au reactionat putin altfel.

Undeva exista o tristete, tristetea perspectivei.

Asa cum am aratat in zicerile trecute, masteratul de jurnalism si lozinca rasuflata au ceva in comun: Masteratul imi aduce aminte de tehnologizarea (si deci ingustarea) culturii generale. Punct concret: anul 1975, cind s-a descis desfiintarea liceelor teoretice, fie ele reale sau umaniste. O statie a unui traseu avind la un capat invataturile lu’ taica Lenin si la celalalt victoria socialismului asupra poporului. Utilizarea lozincilor electorale (ca si lozincile in sine) imi aduc aminte de propaganda comunista. Si ce curios ca o lozinca electorala din Statele Unite, preluata in Germania Federala Anno Domini 2009, sa-ti aduca aminte de Epoca de Aur, nu-i asa?

E o chestiune de perspectiva: Cind ai mai vazut si alte timpuri, pe alte meleaguri, nu te poti abtine sa compari. Alte glasuri, alte incaperi. Alte guri, aceeasi gama.

Din comentariile multe si pertinente la ultimele doua articole, il retin pe cel al lui pushthebutton: O carte serioasa trebuie sa fie o parafraza. Desigur, am spus, o parafraza a Cartii sau, mai mult, a Cuvintului – iar amindoua, ca si ideea de a le parafraza, sint mult mai vechi decit bietele noastre trei secole de cultura generala.