La o bere în Sub

Unul din punctele planului de concediu a fost sa mergem in Sub la o bere. Habar n-am cum arata Acceptul si ce se face acolo (poate se va gasi vreodata cineva care sa mi-l arate si sa-mi povesteasca), dar Subul trebuie sa fie ceva asemanator: un proiect social cu mai multe sub-proiecte si mai ales cu un bar in care intilnesti gays de toate virstele, uneori si cite o lesbiana ratacita.

De data asta am intilnit un tinar surdo-mut (si m-am gindit putin la povestea Ionucai). Il stiam de multa vreme din vedere, era unul din obisnuitii casei, acum a fost prima data cind ne-am intretinut cu el mai mult. Am invatat cum se spune “a se naste” (ca si cind ai scoate cu amindoua miinile dintre picioare ceva pe care apoi il tii in brate), “a locui” (impreunezi miinile deasupra capului formind un acoperis in doua ape), “bucatar” (invirti cu o lingura enorma intr-o oala pe masura). El avea 28 de ani si se nascuse in München, locuia la Augsburg si lucra ca bucatar la Crucea Rosie. Detaliile alfanumerice le-am aflat scrise unele cu degetul in aer, altele pe telefonul mobil. Ne-a aratat si o legitimatie ca sa vedem adresa, am vazut si numele: Ismail.

O conversatie interesant de neobisnuita, dar pina la urma obositoare. Ce sa mai spui? Ismail si domnu’ Inginer si-au zimbit reciproc ridicind din umeri. Daca pentru noi a fost atit de greu, ii spuneam domnului Inginer in drum spre casa, inchipuie-ti cum trebuie sa fie pentru el: Noi stam de vorba cu un surdo-mut poate o data la o suta de ani, el sta de vorba in fiecare zi cu oameni care nu inteleg limbajul semnelor. Pe deasupra si gay, si arab. Si totusi relaxat, optimist si comunicativ.

Recunosc ca nu mi-a placut cum mirosea. Cum in Sub nu se mai fumeaza de un an si mai bine, a disparut mirosul de tutun si acum simti tot, orice. Domnu’ Inginer nu mirosise nimic. I-am explicat ca anumite sensibilitati olfactive sint perfect normale cind e pe drum un copil – si aici am facut din nou, cu multa dragoste, gestul nasterii.