25 martie 2009

Leapșa: Oameni, locuri, momente

M. imi da o leapsa pe nepregatite: Ce oameni, locuri, momente m-au facut sa fiu ceea ce sint acum? Pai sa vedem:

Oameni: Diotima, aparuta ca diriginta intr-a sasea. Alti citiva profesori, pe care n-am sa-i numesc aici. Prietenii mei arhitecti. Colombina, intilnita in ziua cind a murit Nichita. Aanonimul cu namila lui (de teza). Dieter Hellauer. (Nu practica TA, ci ATP ;-) Si, desigur, domnul Inginer.

Cind mi-am scris teza de doctorat am facut greseala sa le multumesc pe prima pagina unora din cei de mai sus si inca multor alti. Si asta a fost chiar prima pagina: plina! Tatal meu doctoral (“Doktorvater”) a reactionat cu un comentariu sec in recenzie: Cuvintul inainte cu multumiri excesive se recomanda a fi eliminat.

Locuri: Muntii Apuseni. München. Venetia. Granada. Andalusia, Andalusia, Andalusia.

Momente: Cutremurul din 77. La 17 ani, vacanta cu prietenii mei in campingul de la Navodari. Politehnica, un moment imposibil care a durat cinci ani. Nasterea Prinzessei. Sosirea in Germania. Nasterea lui Gogoscharski, la care am fost de fata. Comingout-ul.

Lung moment de meditatie.

Si acum: Leapsa merge mai departe, hehe, la Aanonim, Octavian si Ionuca!

Later edit: Inca ceva, mi-am adus aminte mincind madlena ciocolata cu migdale de la tatal domnului Inginer. Septembrie la Perpignan, cu ploaie, frig, si o adunatura de surate nebune cu care trebuia sa petrecem trei zile. Am iesit la plimbare de unii singuri prin balarii si am descoperit migdali: Frunzele cazusera, citeva fructe mumificate ramasesera atirnate de crengi. Le-am cojit, apoi am spart cochilia cu niste pietre. Ce gust aveau!

8 comentarii:

Aanonim spunea...

Ce lipseste pentru a putea intelege contextul "namilei": in perioada repectiva (acum un numar de ani, din doua cifre totusi) atit eu cit si Pinnocchio redactam cite o teza de doctorat, prin apusuri fara de sfirsit, care nu s'au dovedit a fi mirajul sau s'au dovedit a nu fi mirajul... dar divaghez. Nu mai stiu care dintre noi gogonase mica poezie incurajatoare "sint sarac, n'am nici caciula / am o namila de teza."

Teza ne'am terminat'o amindoi (mie nu mi'a scos sefu dedicatia in rima alba, desi a comentat la fel de sec mai ales ca el era sub apa), am pornit pe cai si mai separate daca era posibil. De fapt de la liceu, pe care am descoperit ca in Dumas zece ani mai tirziu ca l'am facut sub acelasi acoperis dar in schimburi diferite din cauza diferentei de un an, divergem.

ionuca spunea...

Merci de leapsa! Maine ii vin de hac! :)

Pinocchi0 spunea...

Ionuca, asteptam.

Aano: Stii, exista o teorie dupa care Shakespere n-a existat (si nu ma gindesc acum la Eminescu), ci a fost un grup de scriitori care au folosit pseudonimul asta. Daca noi doi am fi fost numa 1 pic mai batrini, cred ca am fi putut sa semnam Proust. Nu?

Zaza spunea...

Mă superi! :) Vrau şi eu.

joacadeamine spunea...

done
http://blog.joacadeamine.ro/2009/03/26/metamorfoleapșa/

istoric m-a lepsuit prima data wannabegay, si apoi tu :) dar cand toata lumea iti spune ca esti leapsa, n-ai incotro si scrii :D

Anca Tudor spunea...

oameni, locuri, momente, hm frumos!

bunica mea materna, o femeie frumoasa, tiganca blonda din Basarabia,refugiata analfabeta, dar cea mai desteapta femeie pe care am cunoscut-o. Din pacate, a murit prea devreme si fara sa-si mai vada familia.

Manastirea Neamt, de Pasti, prima slujba de Inviere la care am asistat, dupa Revolutie

24 martie, acum zece ani, ziua in care am dat concurs pentru postul de reporter de cotidian. Eram 40 de candidati, un singur post, iar unul dintre subiectele de examen, "Tensiuni externe la zi", mi-a permis sa castig; am spus atunci, analizand situatia din Iugoslavia ca poate n-ar fi de mirare ca, la stirile de seara, sa aflam ca NATO a declansat bombardamentele asupra acestei tari. Ceea ce s-a si intamplat, exact in ziua respectiva. Restul, cum se spune, e istorie!

Aanonim spunea...

Ca veni vorba de gara Triaj; uite o intimplare care m'a marcat, in cel mai propriu sens al cuvintului. Mi'e aproape jena sa recunosc ca totul e absolut adevarat, nu am infrumusetat sau uritit povestea nici un pic. Frumusetea e aerul balcanic à la Curtea Veche, atit de diferit de eroismul altora care au fost batuti de militie sau alte
excrescente de genu asta; dar fiecare e Fat Frumos in stilul lui si omoara (sau nu omoara) balaurii pe care ii are la dispozitie. Pinnocchio stie deja povestea, ar fi interesant (daca mai ai versiunea mai veche) de comparat,
ca o carte cu adaptarea cinematografica sau versiunea franceza cu versiunea americana, hehe.

Era prin primavara lui 83, foarte precis in seara meciului Romania-Italia din preliminariile nu stiu carui european sau mondial, Onkel Google va poate satisface eventuala curiozitate. Cu un amic intimplator - nu faceam parte din aceeasi subcultura dar ne intelegeam relativ bine - schimbaseram tinuta khaki cu un pantalon si o geaca ultrasubtire (sa poata fi ascunsa la controale), ajunseseram cumva in gara de Sud, ne suiseram
intr'un personal placid care intre opriri ne purtase pina in Bucuresti. Dupa citeva ore doar am luat un alt personal, cu planul sa coborim in Triaj si sa o luam peste cimp pina la Negoiesti, vreo ora, la virsta aia e chiar placut.

Amicu asta al meu - chiar daca as vrea, nu mi'as aduce de numele lui real - era o figura, supranumit Nebunu pentru ca si in stare de trezie era destul de agresiv si nu prea avea frica de nimic, in plus il pescuisem la Caru cu Bere unde eu nu bausem decit una dar el trasese vreo opt parca, era foarte bine dispus ca tocmai se reimpacase cu prietena lui de atunci, tot drumu (si personalu e personal) mi'a impuiat capu de planuri de viitor. Ne dam jos in Triaj si cum noi plecaseram inainte sa se termine meciu (parca 1-0 pentru Romania cu singuru gol din lovitura libera?!), Nebunu se indreapta spre un cetatean cu alura pasnica, cu o pufoaica un
pic cam mov si care nu as zice ca facea mai mult de un metru jumate si 50 de chile, si il intreaba politicos cu cit s'a terminat meciu. Acu tre sa va spun ca atit Nebunu cit si eu eram rasi in cap si cu gecile alea de plastic nu aratam chiar ca omu model de tip nou. Asa ca ala mic si slab ii cere actele lu Nebunu, punindu'l in fata unei dileme existentiale; noi aveam livrete militare, dar a le scoate fara bilete de voie era o marturisire a delictului. Poate ca daca ar fi fost treaz, ar fi reactionat alfel, dar in circumstantele alea tot ce au putut produce neuronii lui (era si miezu noptii) a fost s'o ia la fuga. Pispirica imi suceste mie
(cu multa indeminare, you can't beat experience) o mina la spate sa ii ramina macar un peste in plasa, si in timpu asta striga dupa ajutor si apare un tablagiu stilu dulap 4 pe 4 care fuge dupa Nebunu. Nebunu, nefiind foarte bun la orientare, se poticneste intr'un gard viu de merisor si Dulapu hop peste el. Detaliul urmator depinde pe cine asculti (eu eram prea departe sa vad exact si preocupat sa incerc sa negociez cu Pispirica o intelegere amicala,
care cum veti vedea a fost un esec rasunator). Dulap sustine ca Nebunu i'a dat un cap in gura; Nebunu sustine ca a incercat sa se ridice si l'a lovit din intimplare pe Dulap. Oricum, e un detaliu academic pentru ceea ce a urmat, dupa cum a fost episodul de la Gdansk care a declansat al doilea razboi mondial.

Cind treceti prin gara Triaj puteti sa vedeti undeva pe la etajul doi, citeva ferestre cu gratii (ultima data cind m'am uitat inca erau acolo, dar asta a fost demult). Bref, Dulap si Pispirica ne'au dus in pumni si picioare pina acolo, unde mai era un al treilea vajnic aparator al ordinii publice. Poate avusesera o saptamina dificila (era simbata), poate se hiriisera cu nevestele, poate aveau nevoie de antrenament pe corpuri reale, poate asa
erau ei; cert e ca dupaia am inteles mai bine bancu ala cu militia care e inima poporului (bate, bate, bate...). Cind au obosit de dat cu pumnii si picioarele au folosit un scaun si o matura; scaunul rupindu'se au dat cu piciorul de scaun (e mult mai practic) si matura au rupt'o intii in doua si dupaia bucata mai mare inca o data in doua.

Nu as putea sa va spun de ce s'au oprit, dar la un moment dat am avut ocazia sa le explicam ca si noi eram de partea poporului, ca eram militari nu detinuti veniti sa fure din vagoane. Nebunu o incasase mult mai rau ca mine - nu stiu daca din cauza ca era baut si se apara mai greu sau din cauza ca se inversunasera mai tare pe el, cert e ca s'a ales cu capu spart
si o mina rupta, pe cind eu am scapat doar cu o mina luxata la incheietura si vinatai asortate. Ne'am aprins toti niste tigari, eu am pus la bataie o sticla de votca pe care o adusesem pentru alte scopuri si i'am lasat in fata dilemei de a declara sau nu "evenimentul", oferindu'le sa disparem ca in bancu cu magia si sexu. Dupa unele ezitari, au sunat un superior (ce trebuie sa'i fi injurat si ala, sculat din somn) care la rindu lui l'a sculat pe ofiterul de serviciu al unitatii, care a trimis un vehicol sa ne aduca, ne'am recuperat hainele militare dintr'o anexa a unei gospodarii de linga unitate (ofiterul de serviciu, turbat, i'a amenintat si pe oamenii aia cu diverse represalii) si purtati in fata unitatii, sculate din somn, cu catuse la mina (evident la incheietura luxata si umflata). Am mai incasat niste pumni (fara sa ma pot macar apara, avind catuse)
si de la ofiterul de serviciu, care culmea e ca era unu foarte serios care facuse un apel adevarat, nu in bataie de joc, dar venisera unii de la alt pluton sa ne acopere si pina la urma renuntase si el desi nu prea ii ieseau la socoteala. Dupaia pe Nebunu l'au dus direct la spital, dar eu nu terminasem - la bulau, unde m'au dus, a trebuit (cu mina valida) sa spal pe jos si aia din serviciu de garda (care si ei s'au ales cu suturi ca s'a pus problema pe unde am iesit, desi era chestie obisnuita) dupa ce terminasem de spalat au varsat zoaiele din lighean si a trebuit s'o iau de la capat.

Ce e foarte remarcabil e ca episodu asta a avut mult mai putine urmari in final decit as fi crezut atunci, noaptea. Inafara de un bandaj stil turban pe care Nebunu l'a purtat cu mindrie timp de vreo luna si care se asorta
cu ghipsul de la mina, tot restu s'a musamalizat. A, da, era sa uit - pe chestia asta pe mine nu m'au mai facut la armata de dupa facultate sublocotenent ca pe toti ailalti si am ramas sergent major. Si acum imi dau seama ca de fapt mi s'a oferit o lectie foarte tangibila asupra diferentelor culturale, prejudecatilor
si incadrarii in clisee; totul a pornit de la o confuzie culturala si s'a sfirsit ca la portile Orientului, unde nimic nu poate fi luat in serios.

ionuca spunea...

Tag completed! ^_^