10 aprilie 2009

Primăvara



Nu mai stiu cind, nici pe ce program, poate 3sat, am vazut odata la televizor o emisiune despre România. Nu mai stiu nici despre cine era vorba: O femeie. O femeie de vreo 50 de ani, culta si sensibila – acea cultura si acea sensibilitate care erau, in anii 80, un mod de existenta. Mai mult: un mod de aparare. Cultura, singura posibilitate de a evita indobitocirea.

Filmul trebuie sa fi fost facut prin 1992 sau 1993. Trecuse euforia schimbarii, saracia ramasese. Apartamentul in care traia acea femeie cu familia ei – sotul si mama batrina – era jalnic. Altceva nu isi permiteau.

Ultima secventa a emisiunii era filmata in Herastrau. Era la inceput de aprilie, salciile incepeau sa inverzeasca, soarele incalzea, era cald atit cit sa te simti bine. Femeia respira prin toti porii aerul de primavara si privea undeva departe, peste lac. Nu dureaza mult, spunea. Si trebuia sa intelegi: Acum citeva zile mai era inca frig si ploua. Peste alte citeva zile o sa fie deja prea cald. Era muchia subtire dintre iarna si vara si momentul – desigur ritual – in care femeia iesea din cotidianul cenusiu ca sa priveasca albastrul si verdele care dureaza atit de putin in fiecare an.

2 comentarii:

rasvan calin spunea...

tres jolie

arhitectul spunea...

da, este exact senzația pe care o încerc și eu, o sete nebună cu care sorb, atunci când pot, fiecare moment care e dincolo de iarnă și înainte de arșița verii; într-una din zilele trecute, o zi toridă, am avut chiar impresia că trecem direct în vară și nu voi avea ocazia să ma bucur de verdele crud.