05 august 2010

O descoperire

Desigur că atenții mei cititori și încă mai atentele mele cetitoare au observat cele două doamne din poza care documentează, cu mulțumirile de rigoare către tanti Wiki, articolul meu precedent. Personajele principale sînt Marx și Freddie; despre cele două doamne, cetitoarele mele vor fi intuit că trebuie să fie consoartele, ceea ce este perfect adevărat. Apoi vor fi observat asemănarea și vor bănui că doamnele sînt surori.

Iată deci surorile Marx, Rheta și Veta. Le-am descoperit deunăzi in blogosferă. Actual arată așa cum le vedeți în antetul blogului personal. Sînt ospitaliere cu orișicine, indiferent de orientarea sexuală (punctul 4 din regulament), și oferă cu dărnicie dulceață virtuală de vișine. Pot fi adresate numai în duo, cine scrie uneia trebuie să scrie în același timp și celeilalte, punctul 1 din regulament. De răspuns, răspund amîndouă în cor. Sînt slobode la gură, uneori cam țîfnoase (punctul 3) și puțin ramolite, vezi pisicile. Ah da, și puțin surde. Probabil din cauza asta le place muzica electronică.

Dumnealor mi-au confirmat identitatea personajelor din poză, unul din ele fiind Vasile. Nu am înțeles foarte bine cine sau ce este rechinroll, dar sînt convins că voi înțelege cu timpul. Parol.

6 comentarii:

ANAID spunea...

UITASI DE PETRONIA SI DE MUSIU, MARE, MARE PACAT!LAS' CA-TI DAI SEAMA CU TIMPUL.

Pinocchi0 spunea...

Păi Petronia e Rheta, nu? De Musiu nu am uitat, dar aștept să aflu mai multe. Mai venim, mai scriem...

anaid spunea...

dumnezeule! blasfemie! Rhetta e sora cu veta, Petronia e-o verisoara, Vasile e nepotul de la orfelinat, iar MusiuAlexandru e adoratul fracez care te-ncanta cu vinuri, politeturi si comentarii acide si pertinente.

Pinocchi0 spunea...

Ai-ai-ai-ai-ai. Scuze, scuze și mulțumiri.
Și Anaid cine e?

anaid spunea...

o cunostinta din provincie.

Pinocchi0 spunea...

Aha, aha. Cred că trebuie să mă gîndesc și cine sînt eu. Aaaah, blogosfera asta iar mă duce la criză de identitate...