24 septembrie 2010

O sută de ani de umor german

Nu e banc, dar e bun: În 1983, “Stern” publică jurnalul intim al lui Adolf Hitler. Cum avea să spună vreo 10 ani mai tîrziu un personaj de film: Păi Hitler abia dacă știa să scrie, Doamne ferește să mai fi ținut și jurnal. Dar ce contează: Succesul a fost enorm, cel puțin pe moment, și un oarecare Kujau a încasat pentru asta 10 milioane de mărci. Îl vedem în numitul film la lucru:

– Ăăăă… strădaniile ăă supraomenești din ultima vreme… ăăă… și mersul la paradă într-o mașină deschisă… m-au slăbit… ăăă foarte tare… și am răcit. [Strănută.] Am febră 39 cu 5. [Ia o pastilă.] Iau o grămadă de medicamente… și folosesc o mulțime de șervețele moderne și practice de hîrtie. [Își suflă nasul într-un șervețel de hîrtie pe care îl folosise înainte ca să șteargă o baltă de cerneală de pe masă.] Am dureri de cap, îmi țiuie urechile și aud tot timpul un fel de clopot… care sună… și sună… și sună…

Suna la ușă; deschide într-un tîrziu. Vizitatorul se uită la el și întreabă uimit:

– Vai în ce hal arăți, ce-i cu tine?

– Cum ce-i cu mine? Strădaniile supraomenești din ultima vreme și mersul la paradă într-o mașină deschisă m-au slăbit foarte tare și am răcit. Am febră, uite. [Își scoate termometrul de sub braț și i-l vîră vizitatorului sub nas.] Trei’ș nouă cu cinci.

2 comentarii:

catfish spunea...

Nett, der Uwe! Nu stiam ca Hitler a avut tinitus :D Dar nu cred ca existau inca batistele de hârtie...asta o fi reclama ascunsa la 'Tempo'
In orice caz, il imita bine.

Cristian SÎRB spunea...

Dacă lucrurile ar fi fost așa de amuzante. Însă, nu! Hitler nu avea îndoieli de acest fel. Îndoielile l-ar fi „salvat”.