11 noiembrie 2010

…sau așa. O madlenă

Baticul ar fi putut să aparțină Elenei Ceaușescu la proces, vîrsta corespundea și ea, și nu, n-am să vorbesc acum despre ea ca despre Sinistra.

Gogoscharski nu reușise să mănînce toată porția festivă și o luase la pachet. În metrou, ne-am așezat de o parte și de alta a gangului, el cu prietena de o parte, eu cu domnu’ Inginer de cealaltă. Femeia cu baticul Elenei Ceaușescu stătea lîngă el, am vazut-o cum întreabă ceva arătînd spre bagaj. Chinezește? întrebă. Turcește, i se răspunse. Urmă o conversație bine documentată despre direfențele dintre cele două bucătării, din care mi-am dat seama cu nu era nebună. Pentru că da, întrebarea se punea automat, cazurile de conversație în metrou fiind foarte rare.

Madlena: Era în România, ehehei, pe vremea navetei. Trenuri curse de persoane, vechi, înghețate, împuțite, lumea disperată de incertitudine, terorizată de navetă și spălături de creier, păstrînd totuși un ochi larg deschis spre lume și cultură. O femeie cu batic, arăta a precupeață și i-am răspuns mai întîi foarte rezervat. Cinci minute mai tîrziu eram fascinat de cultura ei și de modul ei de a vedea viața. Ei, dar asta era acum 25 de ani, și tare mă tem că între timp lucrurile s-au schimbat.

Gogoscharski a coborît în centru, iar eu m-am mutat pe locul lui. Aveam în mînă buchetul de flori de la domnul Inginer. Femeia cu batic cunoștea fiecare floare în parte, și erau multe. A venit și povestea unei grădini, și numele unui oraș: Saalfeld. Cînd mergi de la München spre Berlin, este primul oraș după fosta graniță.

Un comentariu:

Cristian SÎRB spunea...

Eh, lasă că, totuși, ăstora le plăcea: „Trenuri curse de persoane, vechi, înghețate, împuțite, lumea disperată de incertitudine, terorizată de navetă și spălături de creier”. Noroc că nu mai au puterea să facă posibil vechiul regim (așa sper!).