07 decembrie 2010

Ce i-a adus Moș Niculae lui Moș Pinocchio

Avocata de divorț
cînd gătește poartă șorț.
Și zice:


Nu că Moș Pinocchio n-ar fi fost cuminte, dimpotrivă. Dar din motive absconse, Moș Niculae i-a adus un băț sub formă de majorare de chirie. Zice: Orașul München, ca și alte orașe, are statisticile și standardele lui de chirie, și raportată la ele (urmează un șir de calcule), chiria domniilor voastre este prea mică, drept care v-o mărim. Domnu’ Inginer, ca într-un banc vechi, calculează, și calculează, și calculează. Nu că ar ști să calculeze chirii, dar știe să adune. Și zice:

– Au greșit la calcule.

Acum, că lucrurile mai importante sînt, pentru moment, rezolvate, Moș Pinocchio se avîntă – chiar cu urme de entuziasm, am putea zice – în așa numitele futilități. Revederea cu avocatul a fost o plăcere de ambele părți. Dumnealui butonează calculatorul cel mare, butonează calculatorul cel mic, butonează dictafonul. Și zice:

– Reprezentînd domnul Doctor și domnul Inginer în chestiunea majorării de chirie, constatăm că cererea dumneavoastră conține greșeli de calcul, drept care nu i se va da curs. Punct și de la capăt. De asemenea, vă atragem atenția că în locuința numită liniștea este tulburată în timpul nopții de zgomotul pompei de încălzire, pe care vă poftim să o reparați de urgență. În caz contrar, clienții noștri își rezervă dreptul unei reduceri de chirie. Cordiale salutări, etc., etc.

Moș Pinocchio este și la ora actuală căzut în admirație.

3 comentarii:

catfish spunea...

Câta vreme nu va certati despre maschendrahtzaun e totul in ordine. Remember the proprietareasa cu aere de mare latifundiara? Hehe, es geht euch doch gut!

Pinocchi0 spunea...

Cunoaștem, cunoaștem: The proprietăreasa noastră de pînă acum doi ani, recte Hapsîna, alias Mama Șoselei Ștefan cel Mare, își dădea și ea aere de mare latifundiară. Atunci l-am găsit pe Tillie, avocatul de divorț. (Divorț de proprietari și latifundiari, se înțelege.)

Altfel, the proprietăreasa actuală e o instituție, reprezentată însă de o conțopistă cu aceleași aere. O fi mai bine, o fi mai rău? Ș'apoi da, es geht uns gut, das stimmt.

Madelin spunea...

Deci hihi.
Salutari cordiale (si) din partea mea avocatului de divorturi de latifundii. Nu da consultanta free pe bloguri? :)

Si melodia, yay!