12 ianuarie 2011

Dorul de Ceaușescu

Am dat peste un posting și nu, n-am să pun aici nici un link. Nu-l căutați în blogroll, că nu mai e.

Mai întîi am văzut clipul (cu regret, n-am reușit să copiez adresa, nu știu de ce), am rîs și m-am gîndit ce s-ar bucura Diacritica: Era celebrul discurs al lui Ceaușescu despre “cînd o face plopu’ pere și răchita micșunele”, la care Elena rîde în hohote și îl privește admirativ, scenă de gen. Apoi am citit comentariile de blog, și nu mi-a mai venit să rîd: Ce președinte bun a fost, 68% din popor zice că a fost cel mai bun președinte român al tuturor timpurilor, uite ce lucruri bune vorbea și făcea, cînd mă uit la politicienii de azi, vai de lume. Pînă aici, am mai auzit. De aici încolo: Sînt gay și știu ce soartă aș fi avut pe vremea comunismului, și totuși. (Da capo.)

Mă băiete:

1. După cum scrii, trebuie să ai 20-25 de ani: Ce ai văzut cu ochii tăi din ce a făcut Ceaușescu?

2. Ce ai făcut tu, cu mintea și cu mîna ta, ca România să aibă o politică mai bună?

3. Dacă tot ții un blog, și daca tot vorbești de “agramatismele” unui Mircea Geoană, ce părere ai despre agramatismele tale?

Victoria socialismului asupra poporului constă în spălarea creierelor, desființarea elitei intelectuale și înlocuirea ei cu activiști. Asta s-a făcut sistematic și cu intenție, bazele teoretice se găsesc în operele lui Lenin, exemple practice a dat Stalin grămadă. Procesul ăsta a durat în România cel puțin 40 de ani, operația inversă nu va funcționa în nici un caz mai repede. Distrugînd elita intelectuală s-a distrus automat și cultura politică democratică; România a avut-o pînă în anii ’40. Ăsta a fost de fapt scopul principal al spălării de creiere, și nici cultura politică nu se reface mai repede. Acum, în lipsă de altceva mai bun, stăm cu mîinile’n sîn, ne văităm și plîngem după vremurile lui Ceaușescu, în loc să facem ceva concret.

Alte păreri?

13 comentarii:

Adrian Ciubotaru spunea...

Cine e nenea de la finalul filmuleţului?

ionuca spunea...

Ioi, cu câți moși m-am certat în tren pe tema asta! Îi ascultam cu furie crescândă vorbind despre „cât de bine era atunci, vai, câte a făcut Ceaușescu pentru noi, pe atunci toți aveau o slujbă și un apartament etc.”

Și apoi răbufneam: ce a fost așa bun? Blocurile comuniste pe care le-a construit? Posturile pe care le primeai, dar nu le puteai alege? Faptul că totul era raționalizat? Că nu puteai să știi în cine să ai încredere? Cozile nesfârșite?!

Nu a trebuit să trăiesc acele vremuri: am auzit destule povești și am citit câteva cărți. Și e de-ajuns să mă uit în jur, la cartierele astea oribile, la oamenii ăștia posomorâți, ca să știu că sunt îndreptățită să mă iau de orice moș/tânăr care zice că atunci a fost mai bine.

Pinocchi0 spunea...

Adrian: Habar n-am, poate știe cineva?

Ionuca: Tocmai asta e problema: Tu citești, ți-ai format un gust care zice că cartierele sînt oribile (ador cacofoniile care se potrivesc cu mesajul!) etc., etc., și prin toate astea ești incompatibilă spiritual cu comunismul. Pe alții nu-i deranjează toate astea.

Mihaela ( Catwoman) spunea...

Eu nu am uitat. Si ma lupt cu fiecare pensionar aiurea care spune ca era mai bine. Si tata e pensionar, dar el nu spune ca era mai bine. Fiindca isi aminteste, ca si mine, cum venea securitatea si ne rascolea biblioteca. Isi aminteste si cozile si umilintele fata de vanzatoarea cu 2 clase, dar cel mai mult isi aminteste ca nu putea spune ce gandea. Din cauza regimului acela, eu am fost un copil maturizat inainte de vreme. Si nu numai eu, desigur. Unde mai pui ca, printre altele, educatia din perioada aceea mi-au facut mai grea recunoasterea propriei mele sexualitati. Dar asta, deja, e o chestiune de finete... N-am sa uit cat oi trai cei 4 pui la kilogram si marinata de peste. Si nici faptul ca inclusiv vata era la ratie, trebuia sa demonstrezi cu dovada de la medic faptul ca ai menstruatie, altfel nu iti vindeau. Au uitat imbuibatii de atunci, care sunt si cei de acum. Eu una, niciodata.

Anonim spunea...

Sti care e faza...romanul nu e niciodata multumit! Faptul ca acum o duce greu o pune pe seama lu' X si Y...nu pt ca il doare-n pula de tot si asteapta sa ii pice din cer! Sincer is satul sa aud ca era mai bine atunci si totoadata mi s-a acrit sa aduc argumente...ce pot sa zic mai mult! :P

vera spunea...

Adrian Ciubotaru: ori este regizorul de film Dan Pita (t=tz)
http://www.google.ro/images?hl=ro&source=imghp&biw=1276&bih=599&q=dan+pita&gbv=2&aq=f&aqi=g1&aql=&oq=&gs_rfai=

ori este scriitorul Nicolae Breban:
http://www.google.ro/images?hl=ro&source=imghp&biw=1276&bih=599&q=nicolae+breban&gbv=2&aq=1&aqi=g1&aql=&oq=nicolae+bre&gs_rfai=

La mutra, pare mai degraba Pitza. Logic, ar trebui sa fie Breban, care a avut interese si functzii politice, unlike Pitza.

Madelin spunea...

Ceausescu who?

(that's the spirit, da-i in spumele marii pi tatzi)

adi spunea...

Am 32 de ani ,si am prins cate ceva din vechiul regim.Nu ma apuc sa fac o analiza a ceea ce a fost vechiul regim.Au fost bune ,au fost si rele .Asta e cert .Ideea era ca un om care a fost omorat pentru ca era tiran , dictator ,criminal , a realizat ceea ce astazi alti hoti, alti criminal nu reusesc sa jefuiasca de 2o de ani ,cu o mare mica deosebire ...astia nu mai sunt mitraliati pentru subminarea puterii de stat.
E o parere personala,nu trebuie sa ma aprobi ,realitatea e mai dura decat poate fi explicata in cuvinte .
Daca vrei iti trimit clipul ,nu ai reusit sa iei adresa clipului pentru ca e o bucatica ediata de mine ,dintr-un material mai mare.Mult succes .
P.S
Nu mi-e dor de Ceausescu ,mi-e dor de dreptate si de patrioti.

Pinocchi0 spunea...

Ei, 32, mulți înainte. Mulțumesc pentru ofertă, dar pînă la urmă cred că am să renunț, lucrurile nu sînt chiar așa de distractive pe cît mi s-a părut mie la prima vedere. De dreptate și patriotism adevărat cred că ne e dor tuturor. Întrebarea este: ce facem ca să le avem?

Blegoo spunea...

Ce ciufulit era Ceașcă la discurs...
:))

Ce Pinocchio, îți vine acru de la ăia care îl regretă? Lol, alea...
O s-ajungi rău, zic; o s-ajungi ca mine, să te inervezi din te miri ce... chestii fără importanță.

Pinocchi0 spunea...

Păi na, mă enervez, ce să fac. Am un sertar întreg pentru asta: Lui Moș Pinocchio îi sare țandăra.

Blegoo spunea...

Nenea Ceașcă (vecinu' meu de stradă, aici în Havana) a chelit aprope complect. De când a rămas văduv, vorbește mult și fără rost... gen: "...pă vremea mea..." alea-alea.
Io îi aduc medicamentele de la farmacie, nevastă-mea îi mai gătește - mă trimite cu oalele de ciorbe și alea - el mă înhață când mă prinde și începe:
"Băi Blegule, stai să-ți spui... ăștia-ș bat joc de țară..." etc, etc, etc...
:)

Pinocchi0 spunea...

Sper că nevastă-ta nu uită tacîmurile de pui și adidașii din meniu.