Nick își lăsase barbă și arăta din cale afară de bătrîn și de serios. Martin trecuse printr-un burnout și se vedea. Jean-Noel avea și mai puțin păr ca de obicei, și era mai rotund la față și mai burghez. Semăna din ce în ce mai mult cu prietenul lui, îi adoptase pînă și accentul, care, în combinație cu accentul francez, îl făcea să fie din ce în ce mai greu de înțeles.
Numai insula rămăsese aceeași. Cît despre Moș Pinocchio și domnu’ Inginer, ei s-ar fi crezut neschimbați dacă Moș Pinocchio nu ar fi scos din dulap cu o zi înainte două albume pline de praf și nu le-ar fi răsfoit cu capul pe umărul domnului Inginer.
5 comentarii:
:) Prietenii mei din copilarie cam arata toti mult mai in varsta decat mine. Desi - sau poate tocmai pentru ca :)) - nu au trecut printr-un divort si nici nu lucreaza in aceleasi conditii de stres. Asa ca nu stiu ce sa fac, in aceste conditii. Sa ma bucur pentru mine, sa am intristez pentru ei?
Păi atunci -- trăiască stresul, nu?
:-)
Îi văd pe prietenii mei cu ochii adolescenței și-s tare fericită pentru asta. Nici unul nu-i morocănos, nu aleargă cu limba scoasă după bani, după seximente, după himere; nu se vaietă și nu trăiesc cu ochii pe ceas sau cu nasul în monitoare. Frumușeii mei. Îi văd ca pe niște aluni tineri, în floare. Tineri, haioși, iubitori în secret. Și așa vor rămâne mereu.
Ei da, ăștia sînt prietenii din *adevărata* tinerețe...
Acum vreo trei sau patru ani am fost acostat pe plaja din Vama Veche de un bărbat foarte împlinit la trup: Ce faci, domnule? Nu ne-am văzut de 20 de ani!
Era un prieten din juneţe. El m-a recunoscut, eu, nu.
Aşadar, cu puţin orgoliu, să nu depăşim doza recomandată de medici, aş rescrie: Uitaţi-vă la mine ca să vedeţi cît aţi îmbătrînit :D
Trimiteți un comentariu