01 iunie 2011

Scene dintr-o căsătorie, cinci. Răzbunarea signorei Taleggio

E o chestiune de stil. Pentru ca meniul franțuzesc să fie ceea ce ne închipuim, Moș Pinocchio enunță că ar fi avut nevoie de o masă de cel puțin zece metri lungime, la care să se așeze fix două persoane (de preferință mirii), una la un capat și una la celălalt. Apoi tot Moș Pinocchio se gîndi că asta ar fi fost mai degrabă o masă englezească, și că francezii preferă mesele rotunde, goûtons voir si le vin est bon. Dar ce contează, masa e cum e, priviți numa ce frumos și ordonat a fost pregătită. (Vera, anghinarea mov este mai fragedă de la mama natură, drept care se poate mînca și crudă. Nu pentru culoare a fost aleasă.)



Apoi mai e ceva. Arnold Negrescu ne explică de ce trăiesc francezii atît de mult și sînt atît de slabi. Dar omite un amănunt, sau cel puțin nu insistă asupra lui. Noi, ăștia, cînd ne e foame, ne așezăm la masă (sau, mă rog, luăm ceva la botu’ calului), începem să mîncăm și cînd ne-am săturat ne oprim. Ceea ce este de fapt o ghiftuire. Francezii nu mănîncă pînă se satură, francezii schimbă un fel de mîncare după altul, francezii degustă, francezii savurează, francezii nu se îndoapă.

Dar în cazul de față am avut de a face cu o familie vorace, adunată de prin toate colțurile orașului după o zi lungă, de la repetiții, examene, concursuri, șantiere, gospodării, și a fost alimentată în cantități, vai, balcanice. Rabelais ar fi avut Schadenfreude. Nu vrem să vă arătăm și nici nu vrem să mai știm cum a arătat aceeași masă la momentul vizitei doamnelor Brillat-Savarin, Brie de Meaux și Saint Augur. Nu am putut auzi urările distinselor doamne. Spiritul mesei depășise granițele Provencei, depășise Coasta de Azur, zburase chiar, flatulent și ușor ca o montgolfière, peste granițele Franței. Ne aflam în Italia și fiecare se întreținea cu fiecare, peste masă, cu gesturi energice și mimică pasională.

Signora Taleggio stătea exilată în colțul ei rece de bucătărie și păstra o tăcere semnificativă.

7 comentarii:

vera spunea...

Frumos....
Dar URIT, caci mi-ai zdruncinat crudel constructul mental: movul era - in capul meu - din motive strict estetice si rafinament manierist. Acum, ca aflu ca rezonul era practic, nu mai e asha de dragutz. Passons... (voir si le vin est bon, oui, oui, oui! Din mica anfansa, cind tata m-a invatzat cinticelul, m-am intrebat de ce 'non, non, non'. Tu stii?).

Mama mea, ardeleanca 195%, (cu mama ei de la Sibiu si cu cea mai Austro-Hungara de early XXth century creshtere posibila), ne zicea, toata copilaria si prima junetze: de la masa nu te scoli cu burta plina, ci cu un mic sentiment de foame. Deci, vezi? se purta si la noi, la unele case.
Da' a ascultat cineva?

Pinocchi0 spunea...

Dragă Vera, avem de a face aici cu o contradicție reprezentativă pentru condiția humană. Cîte lucruri nu facem cu intenții pur estetice și realizarea este pînă la urmă o umplere de burdihan? Să ne consolăm gîndindu-ne că burdihanul poate fi umplut și pe cale artistică...

Și nu, nu știu de ce non-non-non, conștiința nu și nu??

Madelin spunea...

Am sa-tz pui poza pe tumblr, iac'asa!

Ce frumos suna: "cu un mic sentiment de foame"

Irina spunea...

suc de morcovi?

Pinocchi0 spunea...

Cu ghimbir și măr.

Cora_ spunea...

frumoase tacamuri.

vera spunea...

Si cine e le jeune Louis, in centrul atentziei? O mincare? O bautura? Un om?

Nota inedita: nu am vazut niciodata shervetzelele ashezate asha. Cute!

Un accent care imi lipseshte: fatza de masa de damasc, alba ca neaua, spalata, scrobita, albastrita si calcata de mina VOASTRA!