29 iunie 2011

Scene dintr-o căsătorie, șapte. Same procedure as every year

Scena cu chelnerul alcoholizat care înclină periculos tava plină, eventual deasupra unui decolteu fastuos, este clasică. Și amuzantă, în măsura în care nu ți se întîmplă personal.

N-a trebuit să gătim dineul franco-italian pentru asta. Doar nu vrei să stai la nunta ta în bucătărie ca să gătești și să servești masa pentru 15 persoane?! m-a întrebat domnu’ Inginer pe vrema cînd plănuiam evenimentul.

Bucătarul a venit cu două zile înainte de petrecere să inspecteze bucătăria. Mai întîi, n-a găsit intrarea blocului. Mi-a dat telefon, dar eu n-am auzit sunînd. Am vrut să-l sun eu și am găsit mesajul. Era relaxat, undeva prin apropiere, și mînca o înghețată. Înghețata fusese cu ciocolată, se vedea pe fața lui. El a fost de acord cu bucătăria, eu cu cele cinci feluri de mîncare indochineze la un preț modic. Începeau cu caviar și tartine cu pâté de foie gras. Apoi chips & dip, o supă vietnameză de pește după care întotdeauna m-am dat în vînt, frigărui tailandeze de pui, friptură de potîrnichi, căpșuni înmuiate în whisky. Totul în porții mici și castroane chinezești, cît să nu trebuiască să întindem masa în curte.

A venit împreună cu soția, ceea ce m-a încîntat peste măsură. Mă întreținusem de multe ori cu ea în modul cel mai plăcut, și una din concluziile mele fusese: Da, încă o arhitectă. Mai tîrziu nu am mai văzut-o, decît cînd am intrat din cînd în cînd în bucătărie pentru cîteva secunde: ascunsă în aburi magici și manevrînd capace, butoane, manete, linguri, cuțite, ingrediente cu cele șase mîini ale lui Shiva. Apoi, la fiecare fel de mîncare se repeta scena în care el se plimbă cu tava periculos înclinată printre musafiri și spunea povești din Oceanul Indian.

Dineul a fost un succes de răsunet. Nu știu dacă au fost cinci feluri de mîncare, cîndva m-am oprit din numărătoare. La ora zece, după desert, au dispărut discret cu un sac mare cu gunoi. În afară de cîteva pete ici și colo, bucătăria rămăsese cuminte, curată și la locul ei. Nu părea să fi fost folosită. Le-am dat un plic („bancnote mici”) și m-am întrebat foarte tare dacă e destul pentru cele opt ore petrecute în doi în bucătăria noastră.

Era să uit: ne-au lăsat și un mic cadou, un CD cu Ashkenazy în concert. La asta chiar nu mă așteptam.

10 comentarii:

Camelia Bucur spunea...

faza cu căpşunile în whisky ai pus-o special pentru a mă trezi instantaneu şi a alerga după căpşuni, nu?:l

Pinocchi0 spunea...

Sigur că da. Nu uita de whisky!
:-)

Mihaela ( Catwoman) spunea...

Ooo, daca-mi dai voie sa spun asta, il iubesc pe domnul Inginer! Platonic, desigur, si fooooarte cuminte, dar din tot sufletul, pentru remarca aia cu "Doar nu vrei sa stai in bucatarie la nunta ta?" Da,da,da, foarte inspirat :)!

Pinocchi0 spunea...

N-am vrut, n-am stat, și asta a fost o idee excelentă.
Dar nu numai pentru asta îl iubim noi pe domnu' Inginer ;-)

Camelia Bucur spunea...

cum să uit? alerg cu sticla-n dinţi, că mâinile-s ocupate cu sacoşe cu căpşuni:D

vera spunea...

Situatziunea mi se pare extraordinara. Toata povestea este mirifica si am adorat crescendoul bine temperat, cu finalul apoteotic.

Ce oameni. Ce gust. Ce stil. Ce generozitate rafinata...
Sa iti bei cafeaua de final ascultind muzica daruita de asiatzii care tzi-au gatit: GENIAL!

Si de la mine o mostra, buna pentru desert si cafele:
http://www.youtube.com/watch?v=cxG-kOTMgaA&feature=related

Ma siciie, totushi, ca in mod normal, nu ar fi trebuit sa stie...

Pinocchi0 spunea...

Mulțumiri, cu o singură mențiune: Cei doi bucătari sînt nemți get-beget.

vera spunea...

Pino - regret ca mi-ai spus.
4/5 din flavour s-a dus pe apa. Simbetei.
Incongruentza facea tot efectul...

Pinocchi0 spunea...

Eu unul am gustat întotdeauna și din plin arta culinară, dar și poveștile de viață și aventură ale bucătarului -- s-o spunem p'a dreaptă -- alcoolic. O viață ciudată, aventuroasă, plină de contradicții și tensiuni, petrecută în cele mai exotice țări ale lumii, dar echilibrată în mod surprinzător de o artă culinară desăvîrșită și de o parteneră încîntătoare. (Și aici nu trebuie imaginată o duduiță la 20+ de ani cu zîmbete mieroase și forme apetisante, ci o femeie la 40+, cum spuneam arhitectă, cultă, caldă și perfect echilibrată.)

Un fapt divers oarecum amuzant: Eram într-o pauză de prînz și mîncam în localul lui, într-una din zilele aleatorii cînd era deschis. În timpul conversației, eu am spus în treacăt că tocmai vin de la fizioterapie (era pe vremea cînd aveam probleme cu spatele), iar el a înțeles "psihoterapie". A manifestat dintr-o dată mare interes și m-a întrebat la ce terapeut sînt, după care s-a re-calmat cînd am lămurit neînțelegerea.

vera spunea...

Bine. Merci. Eu intzeleg ca el e un tip special si ea e un bijou. dar constructul ca ei erau vietnamieni sau thai era infinit mai sexi, mai ales in conjunctzie cu Cdul cu Ashkenazy. Eu te intzeleg pe tine ca tzi-l aperi, intzelege-ma si tu pe mine ca apar bucatarul imaginar asiat.
Confuzia in favoarea psihoterapiei este si ea de intzeles. Iata-l pe Vincent Delerm cu a peu pres aceeashi teorie:
http://www.youtube.com/watch?v=qM1XxVZH-I0&feature=related