Ce rușine! Ce rușine!

Veneam seara acasă în doru’ lelii. O vecină tocmai se urca în lift – ah, am timp, mă uit în cutia de scrisori, la la la... Cutia de scrisori era goală; privind apoi spre lift, am constatat că vecina mă aștepta ținînd ușa deschisă. Arigato gozaimas, plecăciuni, etc. Și vai, ce rușine, gîndindu-mă că eu în locul ei aș fi apăsat pe buton și dus aș fi fost, să ia liftul următor dacă n-are chef să se grăbească. Eh, de’ale românilor și de’ale nemților.

În altă ordine de idei, Tapire, uite asta-i mîncarea de plastic, fotografiată original de Moș Pinocchio. Și da, Cora dragă, și eu urăsc plasticul, mai ales dacă trebuie să-l mănînc.