20 aprilie 2012

Amintire

Acum trei ani am lucrat cu Ariane, o studentă excelentă, cu care m-am înțeles foarte bine. Treaba fiind puțin secretă la vremea respectivă, după trei ani m-am gîndit că am putea să o publicăm în sfîrșit, așa că i-am scris colegei cu care a lucrat Ariane direct și i-am propus să scriem toți trei. Mi-a spus: am să-ți dau o veste tristă, Ariane a murit.

De vreo două zile mă tot gîndesc la asta. La un moment dat, mi-am dat seama că trebuie să fi știut atunci că are cancer. Mi-am adus aminte că i-am propus un doctorat, iar ea a fost destul de rezervată. Bineînțeles că n-am înțeles de ce, și m-am mirat: la 26 de ani, lumea face planuri...

   

Niciun comentariu: