Gigi l'Amoroso

Scrisoarea asta rămăsese agățată undeva prin subteranele blogului. Face parte din corespondența mea cu monsoux, pe care el a păstrat-o și a publicat-o sub forma acestui blog, pe care m-a convins apoi să îl continui eu însumi.

----- Original Message -----
From: "Pinocchio N. Collodi"
Sent: Mo, 21. Jun 2004 16:17:10 Europe/Berlin
Subject: Gigi l'Amoroso

Gigi, mio caro,

recunosc ca flirtul tau pe chat imi trezeste arhaice sentimente de gelozie. Chestiunea nu are nimic de a face cu judecata logic rationala drepte care cred ca as putea, pentru variatie, sa iti fac o mica scena: Cum ai putut, mizeraabile, cind eu stau aici si-ti duc dorul, astept mailurile tale si stau ore in sir la calculator ca sa-ti scriu, sa gasesti pe altul, etc., etc., etc. Sper ca te mustra constinta.

In alta ordine de idei, ma bucur ca plimbarea la Rroma a fost agreabila si fructuoasa. Eu am petrecut un sfirsit de saptamina plouat si mohorit, vreme de altfel ideala pentru munci domestice. Inspirat de escapada ta, am gatit italieneste, iar duminica am primit vizita preaonoratei mele fiice (in timp ce Gogoscharski s-a dus la zoo sa observe pasarile, despre care mi-a spus ca fac lucruri foarte interesante pe ploaie si la 15 grade Celsius - pinguinii probabil). Ne-am intretinut cordial si am vazut citeva filme foarte interesante, pe care de mult vroiam sa i le arat. Seara am sunat la Beate si Hans-Peter, vecinii mei de alaturi, si am fost poftit la o tacla cu poze din concediu, pina cind mi-am amintit ca s-a facut ora 10, mai am vase de spalat, iar Beate se scoala dis-de-dimineata in zori.

Nu mai tin minte unde ramasesem cu povestirea despre Walter. Simbata dimineata, domnu' Inginer nefiind acasa si eu neavind inca nici chef de cumparaturi, nici o idee clara despre ce as putea sa gatesc, l-am sunat pe Walter. Lui Robert ii merge multumesc bine, urmeaza sa fie transferat in clinica de reabilitare, dar intrebarea arzatoare era ce se mai aude cu postasul. Postasul este un tip bine, asa cam de virsta ta, poate cu un anisor sau doi in plus, si roman. Cum bine stim, s-au cunoscut in Luitpoldpark, Walter a intrebat imediat (Gigi Directu') cit costa, iar compatriotul nostru a fost tare mihnit... Apoi isi dadusera intilnire la micul-dejun, duminica dimineata, cind Walter cu o seara inainte la Klein Bukarest nu putea sa manince usturoi pentru ca avea "programare la dentist". Micul dejun l-a luat de unul singur, si mi-a spus la telefon ca el nu e suparat, pentru ca pina la cei 73 de ani ai lui a avut parte de cele mai felurite experiente. Si aici a intervenit momentul de suspense si saptamina foarte incarcata (pentru mine), in care nu am mai vorbit cu Walter. Am aflat ca s-au intilnit din nou (motivul pentru care lipsise de la micul-dejun a fost trecut cu generozitate sub tacere), ca este un barbat extrem de delicat, de simtitor si de corect, aproape un pericol pentru casnicia aproape semicentenara a lui Walter, si ca a fost o placere intreaga sa il gazduiasca la el acasa peste noapte: e atit de placut sa il simta, sa savureze aceasta apropiere in toamna vietii. Oare am fost fatarnic? Odata povestirea ajunsa in acest punct, i-am atras atentia ca suntem deja intr-un domeniu foarte intim, pe care nu vreau sa il violez, si ca deci prefer sa nu aflu alte amanunte.

Si totusi -- comentam apoi cu domnu' Inginer, care n-a uitat sa imi repete scenariul in care il parasesc la virsta de 80 de ani pentru un tip bine la vreo 65 -- si totusi povestea lui Walter, facind abstractie de eventuale interese financiare subterane pe care, oricit am fi de binevoitori, nu le putem exclude din start, are ceva inviorator. Speranta, iata, exista. Nu este niciodata prea tirziu sa simtim acea desteptare interioara, acele raze de soare care imbraca lumea in culori noi, acel miros de ploaie venita de departe peste arsita. Jeanne Moreau, "La vielle qui marchait dans la mer", aflata la o virsta matusalemica, potrivindu-si in oglinda palaria de pai peste peruca roscata si spunind: Doamne, Dumnezeule, sunt o curva batrina, dar nu ma lasa, nu-mi lua pofta asta obscura de carne proaspata, care'mi face inima batrina sa bata mai repede si ma apara de moarte...

Diferenta - pentru ca exista o diferenta - este ca Lady M. si-a tradat partenerul si complicele de o viata (jucat de Michel Serrault, pe care il cunoastem din rolul lui Albin/Zaza din "La cage aux folles"; aici il chema Pompilius Ceneresco si era, ce mica e lumea, roman). Walter, in aventura lui, la fel ca si mine, altadata, in aventurile mele, poate ca si domnu' Inginer in alte aventuri, pe care nu le cunosc, noi toti am tinut bine minte unde ne este locul si ne-am intors cindva la el. Am fost poate chiar mai fericiti, mai iubitori si mai darnici decit inainte. Fiul ratacitor intorcindu-se acasa, la dragii lui care poate nici nu au stiut ca a fost plecat.

In rest, despre bloguri, inca nu imi dau seama foarte bine ce anume vrei sa faci la castorsipolux. Dar vom reveni, nu-i asa, cu amanunte. Daca vrei, poti sa postezi poza pe fundal galben si cu ochelarii de soare italienesti repatriati. Un proiect legal nu este neaparat un proiect plicticos. Anexez poza si, daca vrei sa citesti un produs al fanteziei mele, anexez si o poveste scrisa de mine la virsta, ehei, de 20 de ani, cind dadeam examen la matematici speciale. Mircea Cartarescu, la Cenaclul de Luni, a avut pe atunci lipsa de ureche muzicala si decenta sa mimeze un comentar literar la adresa mea, dar sa schimbe directia dupa primele cuvinte catre o alta povestire, citita de el in Secolul XX, despre care s-a intretinut apoi cu Traian T. Cosovei peste capetele tuturor. Iata de ce ma intreb foarte tare daca am sa-l vizionez asta-seara lecturindu-si operele la Literaturhaus.

À demain!
[...]