Variațiuni japoneze fără pește

Știu că mă veți întreba, ingredientele sînt: dovleac (chiar nu știu de ce mi-am bătut capul și tocit cuțitul japonez autentic, handmade să-i cojesc predecesorii), prăjit cu felii de usturoi și ghimbir, felii de carne de porc tăiate subțire (à la japonaise), sparanghel verde (dacă e japonez nu trebuie cojit, vezi mai sus), sos de soia dark, un praf de pulbere de chili în care, mi se pare mie și se vede în poză, plutesc semințe de susan negru. Decor. Alături, veți remarca, vin desigur roșu: Chianti DOCG din 2010, da Vinci, un vin care mă făcea în orice supermarket nemțesc să mă interesez brusc de alte rafturi, în alte încăperi. Chateau Migraine; descrierea domnului Inginer. Aici, la 800 de yeni sticla (ieftin, adică), i-am dat cîteva tîrcoale, și am mușcat în plin, încă nesigur că merită. Uitînd téatrul (corespondență cu sefu’, deh; oarecum mai bine de la distanță), acasă, l-am gustat și am rămăs încremenit: Da, exact. Ecco. Vorba japonezilor: Vi-l recomand. (Mîine mă duc să mai cumpăr neapărat.)

Și da, recunosc cu umilință, unele lucruri le mănînc încă cu cuțitul și furculița. Va urma.