Pe cînd nordul Germaniei e înzăpezit și degerat, nu se putea să vină primăvara la München înainte ca orașul să se mai scufunde o dată în zăpadă, fie ea și de trei centimetri. În acest timp, la gura sobei, Moș Pinocchio depăna următoarea poveste.
Generația una. Maman Chérie, într-un moment de nostalgie, își aminti de fanfară. Ehei, cînd venea fanfara la Bistrița, cum stăteam și-o ascultam, și ce ne mai plăcea...
Generația doua. La auzul acestei perversiuni muzicale candid povestite, Moș Pinocchio începu să rîdă. Schimbare de registru: De ce rîzi? Of, și mătușă-ta rîdea tot așa de noi că ne place fanfara. Sigur, ea cînta la pian, era melomană etc. etc.
Generația treia. Pentru ea m-am dus pînă și la operetă! își declamă Gogoscharski suferințele de tînăr Werther alături de o Lotte îndrăgostită de un teatru de gust îndoielnic. Știi “La Calul Bălan”? (Moș Pinicchio clătină din cap.) Acolo cînta și publicul în cor! E pentru pensionari! Îți dai seama?! Vin la spectacol costumați ca actorii!...
…și afară ninge în continuare… Cînd eram fecior la mama, hei ce ploaie și ce vînt…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu