Marx își dă în petec. O parabolă postcomunistă

Acum cîțiva ani, Moș Pinocchio, createur de personages, s-a amuzat răutăcios să creeze personajul Marx. Cine e Marx? În primul rînd, filosoful. În al doilea, pianistul gay care s-a instalat în reședința lui Moș Pinocchio și a domnului Inginer în momentul în care domnu’ Inginer a început să lucreze în Estul Sălbatic. O vreme, adică vreo doi ani, totul a mers ca pe roate, elegant și la viteze amețitoare, ca atunci cînd Marx își conduce mașinuța pe autostradă. Viteza amețitoare e problema, ca și o anume – hai să-i spunem creativitate a lui Marx, căreia îi stă mai bine în sala de concert decît la volan. Mai nou, Moș Pinocchio a luat hotărîrea istorică să nu se mai suie în vecii vecilor amin în mașina condusă de Marx. Dar să nu anticipăm.

Cînd pisica nu-i acasă (unul în Japonia, celălalt în Estul Sălbatic), Marx își dă în petec. Cînd pisica se întoarce acasă, Marx continuă să-și dea în petec.

• Marx face duș, aerisește baia și pleacă în trombă la agățat. Moș Pinocchio vine seara acasă și găsește ușile vraiște și apartamentul înghețat, iarna la minus 10 grade, în schimb caloriferele duduind.
• Marx își lasă vasele nespălate în bucătărie, nu să le spele, ci să le pună Moș Pinocchio în mașina de spălat vase, că lui Marx îi e greu.
• Marx pune mașina să spele o singură pereche de jeans, chiar dacă Moș Pinocchio și domnu’ Inginer întîmplător sunt acasă și au și ei rufe de spălat.
• Marx folosește diverse alte mașinării electrice din dotare (încărcătorul de la periuța de dinți electrică, modemurile pentru internet, chiar și, da, fierul de călcat) și nu le scoate din priză cînd termină.
• Pun și eu borcanul ăsta aici, da? Moș Pinocchio tocmai gătește, borcanul gol de iaurt al lui Marx îi stă în drum, așa că îl ia și il clătește. Apoi îl duce tot el înapoi la magazin.
• Marx își lasă socata personală două săptămîni pe masă în bucătărie, în timp ce insulițele de mucegai cresc și înfloresc.
• Marx etc., etc., etc.
• Lui Moș Pinocchio îi sare țandăra.

Și acuma vine partea interesantă, morala poveștii. De ce face Marx toate astea, pentru că n-are șapte ani de’acasă? Ca o prezumție de nevinovăție, Moș Pinocchio presupune că Marx are șapte ani de’acasă. Problema este însă mentalitatea prusacă: Fă ce-ți tună atîta timp cît nu deranjează pe nimeni; cînd dereanjează pe cineva, ți se atrage atenția. Pe românește, în traducerea lui Moș Pinocchio: Mergi cu nesimțirea pînă acolo unde le sare țandăra celor din jur și te dau afară.

Și uite’așa, neglijențele microscopice ale lui Marx, cumulate infinitezimal, devin o problemă de toleranță pentru Moș Pinocchio. Care are două posibilități: Unu, să zică de fiecare dată că-l deranjează; doi, să zică ceva atunci cînd consideră că Marx a întrecut măsura, și anume: Îți trag palme, mă’nțelegi? Și să i le tragă instantaneu.

Cam așa și în România postcomunistă, filosofează Moș Pinocchio, sau în comunitatea gay. Marx, cel real, se instalează bine-mersi, își dă în petec, întrece măsura, boborul se revoluționează și-i trage palme. Furtuna trece, lucrurile se calmează, toți răsuflă ușurați, apoi istoria se repetă. Conform mentalității germane, Moș Pinocchio și respectiv boborul român ar trebui să spună clar și răspicat de fiecare dată cînd Marx își dă în petec. Marx să ia aminte și să învețe el de la bobor, nu numai boborul de la el; boborul să se obișnuiască și el să deschidă gura la timp, să înghită mai puține măgării infinitezimale, să acumuleze mai puțină agresivitate, sau deloc, și să nu mai ajungă în situația să tragă palme cuiva.

De ce nu fac asta Moș Pinocchio și boborul? Pentru că asta cere atenție constantă, adică efort. Moș Pinocchio și boborul preferă liniștea, confortul și premiza că Marx are șapte ani de’acasă și știe și singur cum să contribuie la confortul comunitar. Premiză greșită, Marx are șapte ani de’acasă, dar în acele timpuri mama și tata lui l-au învățat altceva.

Palme, sfîrșitul actului I, cortina, și istoria se repetă.