29 august 2015

Din bucuriile vieți campestre

„K is for Kate who was struck with an axe”
(Edward Gorey – Alphabet)

Cum bine se știe, românii aflați în străinătate preferă să nu se știe că sunt români, fapt care descrie una din asemănările lor principale cu nemții.

Mi se pare că vecinii noștri vorbesc românește, zise domnu’ Inginer în timpul muncii educative în grădină, într-o duminică ce trebuie să fi fost a Floriilor ortodoxe. Mimînd nepăsarea, am ciulit urechea. Vecinii cei noi vorbeau un amestec de germană de adopțiune cu română rurală. Gata, am terminat cu cartofii, spuse una din cele două tinere doamne ca în Glissando. („Unde e doamna? La vaci.”) Mi-au rămas ăștia, ce să fac cu ei? Dă-i la vecini, răspunse unul din tinerii domni.

Domnul Inginer avea să descrie relațiile din cele două cupluri ca pe o lume încă în ordine, în acea ordine patriarhală quasiparadisiacă: Ele seamănă cartofi și plivesc buruieni, ei se ocupă de grătar și bere, în rest își pun burta la soare – și au de ambele din belșug. Copilele (pentru că erau și două copile) le ignoră pe ele (cînd e vorba de interdicții) și îi privesc în ochi drăgăstoase pe ei (mai ales cînd e vorba de interdicții), oferindu-le sentimentul unei mîndrii paterne sedative. Una din doamne mi se adresă în germană: Nu vreți să vă dau niște cartofi? Haideți, că sunt nemaipomeniți. Hăă? Păi să știți, n-au văzut pesticide în viața lor (de cartofi), că vin din România. Aha? Luați aici. La plecare, le-am spus (pe românește) la revedere și mulțumim pentru cartofi. Ei n-au sesizat (în continuare paterni, sedați și satisfăcuți), ele și-au păstrat prezența de spirit (cu plăcere).

Dar ce vroiam să spun. Cîteva săptămîni mai tîrziu, de partea cealaltă a grădinii, Doamna Cămătăreasă, Minunata Pantofăreasă, pe scurt vecina de la vest (doamnele de la vaci fiind evident de la est) începu să șușotească cu domnu’ Inginer. Șușușușușu... buruieni... șișișișiși... reclamație la conducere... șoșoșoșoșo... cum o fi putut să facă așa ceva? În traducerea domnului Inginer, vecina de la nord li se plînsese celor doi domni că, în somnolența lor paternă, au neglijat buruienile în așa hal, încît nici nu se mai vedea granița dintre grădini: E primăvară, buruienile îi vor năpădi și ei grădina, apoi vor veni și melcii limax și vor mînca tot ce a mai rămas neacoperit. Domnii îi răspunseseră: Doamnă dragă, buruienile se întind, ce să le facem, dar cînd melcii limax trec granița la dumneavoastră în grădină, să ne spuneți neapărat. Vecina de la nord facu prompt reclamație la conducere, conducerea îi atenționă cu avertisment, iar domnii și doamnele de la vaci și cartofi reziliară la fel de prompt contractul de închiriere în semn de protest. Grădina era temporar orfană. Cum a putut, oh, cum a putut?

Nu trebuie totuși, dragii moșului, să rămîneți cu impresia că vecina de la nord, o nemțoaică get-beget cu nume cehesc, ar fi o vrăjitoare rea, eventual una din alea care poartă pantofi zburători de argint și se tem de apă. Dumneaei mă vizită a doua zi ca să mă întrebe dacă nu cumva vreau o ferigă limbă-de-cerb. Cum feriga îmi amintea de învățămintele și pedagogia bunicii, am spus că da, iar ea m-a luat de mînă și m-a dus la ea în grădină. Aici e, îmi spuse arătîndu-mi un conglomerat verde într-un colț umbrit; mă duc să iau toporul s-o despart. Am intrat în panică, imaginîndu-mi cum dă pe-alături cu toporul, își taie piciorul și moare, la cei aproape 80 de ani pe care îi avea, în brațele mele, cîntînd pe românește „Maria Maria oprește emoragia” fără pic de ureche muzicală și decență. Nunu, lăsați că o despart eu cu cazmaua, uitați aici.

A privit rezultatul cu vizibilă satisfacție și mi-a mărturisit la ureche: Așa sunt eu, încerc mai întîi cu vorba bună, și, dacă nu merge, iau toporul.


2 comentarii:

Rudolph Aspirant spunea...

Ma, am impresia ca ai "buyers remorse". (In legatura cu investitia in gradina). Zau, gradina it trebuia tie. Adica inteleg ca mai toata are dreptul la o gradina, sau asa o fi cutuma in UE sau RFG, dar de la asta a deveni obligatoriu sa te asociezi cu o gradina, plus una care sa-ti fie repartizata asa fara ca sa ai nici un control asupra cum e, unde e, ce trebuie sa faci, ce obligatii ai cu vecinii, sau ei fata de tine, etc. Eu m-am ingrijorat inca de cand am citit in articolul anterior ca ti-ai luat belea pe cap si inca si pt ca ti-ar fi fost recomandat de nu stiu care doamna. Pe bune, ce daca esti bunic acum esti si obligat sa incepi sa iti schimbi comportamentul si obiceiurile sa sa semeni cu bunicii din povesti, gen de ex ala al lui Lizuca si Patrocle, sa te apuci de apicultura sau cultivat zarzavaturi in gradina, etc. ? Eu zic NU, un pensionar, chiar si gay sau si bunic, trebuie sa aiba dreptul de a face ce-i place, si sa nu se lase ademenit de clisee. Deci, zau, daca iti pare rau ca te-ai bagat la gradina si abia acum iti dai seama ca a avea gradina implica diverse complicatii legate de vecini, zau, mai bine renunta la gradina, ca mai e putin si incepem sa citim texte tragice de la tine. Si eu, zau, de la bunici astept chestii optimiste, nu depresive ! E ff important pt tineret, pt intreaga sanatate mintala a societatii sa existe bunici optimisti in jur, pe bune, sunt CONVINS de acest lucru. Nu exista nimic mai daunator pt sanatatea mintala de ex sa vezi citate scoase asa hodoronc tronc din ce o fi mai zis sau scris de ex Petre Tutea cand avea 89 de ani, si era deja vascular senil, in plus de cat fusese de traumatizat de-a lungul vietii anterioare, circuland pe Facebook. Era sa fac atac de cord ieri cand am citit unul din astea ieri, (un soi de presupusa apologie a antisemitismului, desi sper ca nu asta era scopul lui Tutea, ci era idiotenia aluia care circula citatul), asa de tare m-am suparat. Nici nu ai cum sa reactionezi, mai bine ignori, zau, dar pe mine tot ma apucasera palpitatiile. De aia zic, bunicii, fie ei gay sau nu, trebuie sa fie total optimisti. Daca intervin suparari, disconfort, sau stress, inclusiv conflicte cu vecinii, nu e de bine. Plus devine toata lumea ingrijorata, cel putin eu. Gandeste-te ca o generatie intreaga asteapta sa ia role model de la tine ca bunic gay.

Rudolph Aspirant spunea...

Erata: la inceput am vrut sa zic, "mai", nu "ma". Ca eu asa discutam cu bunicii mei, nu le ziceam "ma", ci "mai, bunica", sau, "mai, bunicule". Ma rog cand eram mai mare. Desi nu aveam de obicei nimic de discutat, ca doar era totul perfect acolo, nu mai era nimic de zis, dar daca as fi avut ceva sa le zic, asa le-as fi zis, (adica nu era un semn de obraznicie, ci doar asa ca am avut ceva de semnalat, in principal propria mea ingrijorare ca nu te simti bine).