Germana fără profesor: Schrebergarten

Apoi, ca un intermezzo între două sau mai multe concedii, s-a întîmplat acel lucru aproape improbabil. Am auzit chicotitul de la mare distanță: Era acea vecină, mereu pe bicicletă, mereu cu aerul că tocmai s-ar întoarce de la o petrecere care s-a terminat prea devreme. Domnu’ Inginer, zice ea, de ce nu faceți și dumneavoastră o cerere? Așteptați cîțiva ani, da’ cine știe, poate vine și mai repede, oricum e mai bine decît să le ocupe turcii pe toate.

Decît să dea turcii, voi fi desigur în asentimentul întregului Facebook de limbă și afiliație română, că mai bine să dea ai noștri. Dar să relevăm obiectul îndemnului. Schrebergarten este o grădină (germ. der Garten) amintind postum de Moritz Schreber (1808–1861), medic și profesor universitar din Leipzig, convins și activ promotor al obiceiurilor sănătoase, cum ar fi profilaxiunea masturbației prin practicarea exercițiilor fizice (în mod special a mișcărilor de spart lemne cu toporul și tăiat cu fierăstrăul), băi reci de șezut, clisme cu apă rece și utilizarea unor aparate inventate și experimentate de el însuși (cîteva exemple contemporane aici, aici și în multe alte locuri). Unul din acele obiceiuri sănătoase, destinate în mod special tineretului, a fost grădinăritul. Iată numai cîteva din avantajele enumerate de Office International du Coin de Terre et des Jardins Familiaux: calitate sporită a vieții în oraș pentru toată lumea, ocupație practică pentru familii, loc de joacă pentru copii și tineret (vezi mai sus), relaxare pentru cei din cîmpul muncii, sentimentul utilității pentru șomeri, contacte sociale pentru imigranți și invalizi, loc de stat de vorbă pentru pensionari (dar despre asta mai încolo).

Detalii practice. Grădina domnului Schreber se compune obligatoriu din trei părți de suprafețe îndeobște egale: o parte frumoasă (flori), o parte utilă (legume-fructe) și o parte locativă (coșmelie și gazon). Echipată cu apă curentă, dar nu și cu scurgere, canalizare, curent electric (cine vrea curent, trebuie să-și facă instalație solară). Sunt interzise, printre altele: gardurile vii de peste 1,40 m înălțime, gardurile moarte în totalitate, mașinile de tuns iarba cu benzină, grătarele cu cărbuni, creșterea animalelor (albine doar cu aprobare specială), plantarea de copaci nefructiferi, ignorarea sau tolerarea bălăriilor și buruienilor de orice fel, dar mai ales a păpădiilor.

Așteptați cîțiva ani, da’ cine știe, spusese vecina chicotitoare, și mă întreb dacă nu cumva îi făcuse cu ochiul domnului Inginer odată ajunsă la punctul sensibil. Am făcut cerere în toamnă, ni s-a aprobat prin martie, și am luat-o în primire cînd ne-am întors din Toscana. Are vreo 300 mp și costă cu aproximație un euro pe zi, plus apa. Am mai dat vreo 600 de euro pentru floră, unelte și coșmelie, sumă pe care o vom primi vreodată înapoi de la cel ce ne va urma. Să mai spunem că 600 de euro este o sumă modică, coșmelia fiind coșmelie și nu palat cum au alții, care ar fi costat eventual mai multe mii.

Voilà.