Adoratia memoriei

Cher Monsieur,

marturisesc ca incep sa pierd sirul unor lucruri, persoane si evenimente. Iata, de exemplu, Vava (Chagall?), care este "mai bine". Aceasta constructie se foloseste pe aici frecvent (ca sa trecem de la perfectul simplu romanesc la comparativul cu termen implicit, din al carei familie extinsa ar face parte si celebra diferenta dintre o gaina). Dupa care se obisnuieste sa se puna intrebarea: Mai bine decit ce, cine, cind? Altfel spus, ce s-a intimplat?

Un personaj numit diriga am avut si eu. Intre timp se numeste Dana si este o foarte buna prietena, ar trebui sa o stii deja. Nu auzisem nimic despre ea timp de citiva ani buni, apoi am cautat-o. Mai intii acasa, apoi cineva, un vecin atent, mi-a spus ca pe cine caut? Tocmai isi facea piata, as putea sa o gasesc acolo. O vreme am evitat exprimarile la persoana a doua, iar intr-un tirziu am folosit singularul. Si-a intrerupt firul povestirii si m-a intrebat: Suntem per tu? Nu ca ar fi fost neaparat o problema, dar simtea nevoia sa clarifice chestiunea. Cred si acum ca in acel gest a fost o urma de impertinenta din partea mea. Dar, pe de alta parte, cred ca ceea ce am putea numi tutuire unilaterala (ramasa asa de pe vremea cind eram in clasa a sasea si ea era profesoara mea de engleza) devenise anacronica. O cruzime din partea mea a fost, nu cu mult mai tirziu, faptul ca i-am spus adevarul adevarat despre relatiile mele si despre orientarea mea sexuala. A fost socata. As fi putut sa fiu mai delicat. (Oare?) Cert este ca avem in continuare o relatie foarte apropiata. Si ceva a ramas neschimbat, anume faptul ca tot eu sint cel care are de invatat de la ea.

Mi-ai adus aminte, in alta ordine de idei, de diverse scene ale claustrarii in avioane. Domnu' Inginer, par exemple: In masina are picioarele prea lungi, in avion umerii prea largi. Ultimul aspect creindu-mi o stare de vag disconfort cind stau la geam, ceea ce se intimpla, prin generozitatea caracteristica lui, de fiecare data.

Am fost odata cu avionul spre Bucuresti via Praga. Intr-unul din avioane au stat linga mine doi grasani. Unul din ei s-a facut remarcat (Prinzessa sustine ca am ochi de cotofana) prin Rolexul de la mina, care m-a impresionat prin opulenta (nu insa si prin stil, contrast care este o caracteristica a marcii). Cum nu puteam sa nu aud discutiile dintre cei doi (in ciuda zgomotului facut de motoare), mi-a fost clar in cele din urma ca cel putin unul din ei fusese cindva sportiv de performanta si de succes. Cind si-au fluturat pasapoartele in nu stiu care scop, am vazut si numele: desi interesul meu pentru fotbal a fost si a ramas nul, numele imi era binecunoscut din vremea liceului. A fost unul din momentele in care agresivitatea mea (in speta lipsita de motiv real) se manifesta prin inventarea de reguli cum ar fi aceea ca pasagerii ce depasesc un anumit volum corporal sa plateasca supliment la fel ca la bagaje, daca nu chiar mai scump. Desigur un mod de a pune in valoare supletea propriei siluete si de a dori in acelasi timp moartea caprei, daca nu chiar a intregului septel din orgada vecina. Dar am constatat cindva (cu multumire meschina) ca nu sint singurul care se gindeste la asa ceva.

Cit despre dusul cu paianjeni, viziune dusa la extrem in anumite showuri TV, mi-ai adus aminte de prietena englezoaica pe care o voi vizita peste doua saptamini. Este o persoana de orientare eco, ceea ce s-a reflectat printre altele (desi fara intentie) in fauna baii -- de altfel o baie de conceptie tipic vestica, noua-nouta si lucitoare. In spatele perdelei de la dus era plin de zburatoare de dimensiuni varii. Dintre ele, Daddy-long-legs m-a impresionat mai tare decit tintarii veritabili si insetati de singe roman de natiune germana. Ce senzatie, sa intru in acel dus! Basca nervii deja surexcitati de 11 septembrie, care se derulase chiar cu citeva zile inainte, iar eu fusesem prea zgircit ca sa renunt la acel zbor. (Ma linistisem cu ideea ca pe teroristi ii intereseaza, din motive de conservare a impulsului si transformare a energiei din cinetica in energie de deformatie plastica, avioanele mari. Cum de la Munchen la Londra zboara mai mult de un avion pe ora, oh! mult mai mult, precis ca vor fi toate mici. Am urcat pe gangway si m-am asezat cuminte pe locul meu, undeva in spate. Apoi m-am uitat in lungul avionului: era nesfirsit!)

Uimitor, ce retea de imagini, aproape ca mi se taie rasuflarea! Si ce repertoriu comercial! Zburatoare de dimensiuni varii, dar intotdeauna cu apetit direct sau indirect pentru singe. Umbra unei miini tinind un obiect lunguiet, pe perdeaua de la dus, smulsa la o parte. Apoi Psycho si singele rasucindu-se in jurul gaurii de scurgere a cazii. Sau, de ce nu, baiatul de la receptie, exasperat, lovindu-l pe Mel Brooks cu ziarul cerut cu insistenta (Take your paper! Take your paper! Take your damn paper!), si acelasi Mel Brooks coplesit, inmarmurit, cazut intr-o parte in cada la fel ca femeia din Psycho, si cerneala de ziar rasucindu-se in jurul gaurii de scurgere a cazii. In plus, replica neasteptata: Baiatul asta s-a lins pe bot de bacsis.

Si uite-asa exersam postura printului Serendip, intr-un fel de anti-yoga inspirata de taclaua de aseara cu Colombina, in care imi mai povestea de fostii nostri amici comuni (ma abtin cu mare greutate sa pun aici un link), discipoli in diaspora ai celebrului Bivolaru, care m-au renegat pentru orientarea mea sexuala si si-au desinfectat apartamentul cu tamiie dupa ultima mea vizita de acum, ehehei, sapte ani... Adoratia memoriei, s-ar putea numi o astfel de asana. Din care m-a trezit telefonul: Profesorul S ma astepta la examen, impreuna cu candidatul emotionat. Am revenit, deci, la realitate.

Je t'embrasse,
[...]