Perfectul pur si simplu romanesc

----- Original Message -----
To: Pinocchi0
Sent: Tuesday, July 13, 2004 1:38 PM
Subject: Perfectul pur si simplu romanesc


...in Franta. Desi diriga mea sustinea ca nu exista asa ceva, fiindca, vezi bine, putine lucruri sunt pure, si cu atat mai putine sa fie si simple.

Dragul meu,

Am avut o calatorie frumoasa si lunga. La sfarsit eram atat de obosit ca incepuse sa-mi cada fata. Inca o data am verificat ceea ce stiam despre calatoria asta: americanii porniti spre Paris sunt vizibili si guralivi, iar copiii lor de-a dreptul insuportabili. Avantajul a fost ca m-am simtit ca omul invizibil, desi nu sunt sigur ca asta imi doresc. La imbarcare am putut constata ca la Air France e o nebunie permanenta. Tipa din fata mea de la check in si-a lasat bagajul cala si de mana si o parte din bilet, urmand sa se repeada pana nu stiu unde si apoi sa se intoarca, si eu am vazut cum toate aceste lucruri incepeau efectiv sa se dizolve in agitatia functionarilor galici de pe teritoriul american din spatele pultului. In rest foarte amabili, numai fetze zambitoare. Doamna fereste sa ai vreo problema, esti clar condamnat. In asteptarea imbarcarii am petrecut momente agreabil delectandu-ma cu spectacolul oferit de colegii mei calatori care s-au inghesuit sa faca din coada o panorama umana: copiii neinsotiti, familiile si persoanele "care au nevoie de ajutor" mai intai, apoi noi ceilalti. Pauza in care ma opresc si te/va intreb ce-ar fi fost daca, trecand peste inerentul meu simt al limbii si al political corectness-ului, as fi considerat ca am nevoie de ajutor si m-as fi prezentat prioritar la ghiseu?! retoric, desigur. In avion, o baba grasa s-a asezat peste branza mea frantuzesc-putzitoare pe care o salvasem, iata, nu suficient! pentru Vava. Charles de Gaule a avut o fatza umana de data asta si in treizeci de minute eram in RER spre Paris, fara emotiile si nervii de data trecuta.

RER si suburbia pariziana insemana efluvii levantine, incepi sa te simti ca acasa. O doamna puternic transpirata, dar aparent uscata - reprezentant boborul - cere bani cu o hartiuta multiplicata la xerox, cate una pentru fiecare calator din vagon. Totul e civilizat, de une maniere francaise, fara atingeri si fara contact visual, se mizeaza pe bunul simt: "Va rog sa ma ajutati cu ce puteti, nu am slujba si am doi copii de crescut. Dumnezeul meu sa va binecuvanteze". Cand nu reactionez, cum as mai putea?! doar atunci incearca sa ma convinga verbal. Eu, rece, afisez o privire de semi-turist care nu vorbeste franceza. Ea se aseaza departe si, cand imi scot camera, ma priveste cu repros: in fond, as fi putut sa o ajut. Doar ca umanismul meu a mai imbatranit, de cand cu nuantele astea de gri care inconjoara orice chestiune. Ca in literatura, natura emuleaza starea de spirit a eroului: Parisul e murdar, de un gri-violet. Ar fi o zi grozava in noiembrie, cum spunea capitanul nostru de zbor, la aterizare.

Sigur de mine, am iesit cu liftul de la RER, si am luat-o pe strada in sus pe langa Cite Universitaire spre Institutul Mutualist (!) Montsouris. Am remarcat starea buna a trotoarului si faptul ca lucrarile de acum patru luni progresasera, in sensul ca s-au extins si nu se arata ca vor fi incheiate prea curand. O sa fac poze tematice cu santierul.

In rest, Vava e mai bine, ce a fost greu a trecut. Dupa ce m-am spalat si mi-am odihnit petele rosii de pe fata care imi apar de la aerul conditionat, am iesit la bistroul nostru de la Alesia. Chelnerul cel simpatic nu era, asa ca ne-am multumit cu morocanosul cu un cercel ("Mancati-ai cercelu'!", cum l-a imbrobodit Vava dupa primele semne cvasi-neprietenoase). Ce-a urmat? Desigur povestile noastre de lupi de mare pe oceane nesfarsite cuprinse de furtuni sufletesti cateodata intr-un pahar cu apa devenit din tantar armasar. La Paris e mai frig decat in aprilie, asa ca dupa hoinareala pe strazi inapoi, asezonata cu consideratii varii despre viata si, mai ales, viata noastra in Romania sau aiurea, am adormit bocna si am dormit neintors pana dimineata la zece. Apoi am facut o cucerire: o tipa blonda, cu ochi albastri, in lift, la intoarcerea de la automatul de cafea din hol. Foarte heterosexual! hahaha.

Mai bine sa iti povestesc cum am inregistrat experienta motelului american in viata mea, sau "dusul cu paianjeni". Imagineaza-ti casutele de lemn de la Costinesti, le maresti de patru-cinci ori, ceea ce tot e infim la standarde americane, adaugi 50 de dolari pe noapte, ceea ce e magnific la standarde romanesti, asezonezi cu televizor cu cablu, inclusiv HBO, dar fara telecomanda, frigider gol, pat care scartzaie, dush cat un dulap, dulap cat un intrand si un miros puternic de lemn statut in umed. Dushul era, in mod evident, casa mai multor specii de insecte care au fost deranjate in acest habitat de intentia mea de a ma deratiza si au luat-o la sanatoasa. Am sincronizat aceasta evacuare fortata cu momentul in care apa s-a incalzit la o temperatura utilizabila, apoi m-am spalat cu grija sa nu ating prea multe suprafete, cam in varful degetelor, desi trebuie sa recunoasc ca am trecut prin locuri inca cu mult mai insalubre. Glazura a fost desigur de natura psihologic-proiectiva: mi-am imaginat ca motelul e mai degraba din Lolita, decat din Psycho.

De fapt, ca sa inchei rotund, si desi nimic nu e perfect, voiam sa spun ca mi-e bine.

Cu drag,
eu

PS mi-am dat seama ca sunt un ingrat sa ma plang de M si prietena lui, ca daca nu erau ei nu vedeam nici Lake George si nu ajungeam nici la Washington la timp ca sa prind avionul, deci nici Parisul. M conduce repede, cand conduce el stii ca ajungi (daca ajungi :) ! Si eu am ajuns.