Cu dragoste si abjectiune

----- Original Message -----
From: "Pinocchio N.Collodi"
Sent: Thursday, July 01, 2004 12:03 PM
Subject: Cu dragoste si abjectiune


> Deci cum sa schimbi prejudecati, daca lumea te aude, dar nu te
> intelege? Si
> unde mai pui ca nu-i suficient sa te inteleaga, mai trebui sa-i si
> placa
> argumentele. Mdeh, din pacate viata nu e deloc stiintifica.

Esti genial, dragul meu. Buna dimineata. Iata motivul pentru care un Leonardo si-a ambalat mesajul in portretul doamnei care zimbeste atit de misterios incit l-a facut pe Duchamp, sute de ani mai tirziu, sa ii traga o pereche de mustati si sa o expuna ca pe propria opera. Sau pentru care Creanga si-a ambalat mesajul in personajul Ivan Turbinca si a facut copiii sa rida sanatos in generatii fara sfirsit. Un mesaj, alt mesaj, acelasi mesaj. Important nu este ca Gioconda cu mustati socheaza publicul, sau ca lumea vorbeste despre homosexualitatea lui Leonardo, sau ca ineptiile lui Ivan au intrat in folclorul strazii. Important este ca adevaratul mesaj se transmite pina la cei care inteleg printr-un lant nesfirsit si ramificat de indivizi care habar n-au. Teoria transmisiunii informatiei de la Shannon incoace este pe linga asta ca mecanica cuantica pe post de note de subsol la dialogurile lui Platon. Dimensiuni pe care abia daca le banuim. Aroganta de a pune semnul egal intre stiinta si tehnologia actuala si notiunea de civilizatie, de exemplu. Stupiditatea lui Ivan gonind dracii din casa bintuita sau inchizind moartea in turbinca - si apoi intrebind la poarta raiului daca exista tabacioc, femei si vodca.


> Azi m-am trezit in zgomotul de flex. Era intre sapte si opt. Lumea
> civilizata, de la punctul de lucru al regiei de apa, lucra deja.

In vechea mea locuinta, sursa de nostalgii continui, se tundea iarba la sapte dimineata cu zgomote care frizau Apocalipsa. Alte guri, aceeasi gama. Dar imi aduc aminte ca la Bucuresti intotdeauna am facut dus cu apa rece vara, chiar cu placere. Principalul e sa curga si sa fie curata. Prin contrast, apa de la Campulung era pina si vara atit de rece incit imi venea sa strig de durere numai cind ma spalam pe miini. (Si unii se mai mirau de atmosfera olfactiva si mijloacele de transport
ale poporului argesean. Poporul e compus din oameni, nu?)


> Azi-noapte, mare deturnare de avion: Un tip s-a dus la pilot cu un
> telefon mobil in mina si a spus: Bum bum. Avionul s-a intors la München
> la citeva minute dupa decolare, mare actiune a politiei si tam-tam.

Continuarea in ziarele de azi de dimineata: Un tinar turc a fost eroul care a aruncat teroristul din avion. In general, consider ca este nedemn de nivelul meu sa cumpar si sa citesc asemenea ziare, dar a trebuit sa ma opresc in dreptul cutiei cu ziare si sa citesc cele citeva propozitii scrise cu litere mici sub titlul cu litere uriase, intrebindu-ma la ce altitudine se va fi aflat avionul in acel moment. Bunadimineata lui Ludwig m-a trezit din extazul medial. Era in drumulul lui cotidian spre salonul de fitness si purta periculos de multi nasturi descheiati la camasa. Plus ca avea in coltul gurii un herpes care ii dadea ceva din atractivitatea fructului oprit, ca si cind n-ar fi de ajuns ca mi-a fost coleg vreo 10 ani si mai bine. (Da, scriu la timpul trecut: Ludwig este una din victimele economisirii resurselor financiar-administrative.)

Altfel eram mofluz. Cafeaua de dimineata, in loc sa ma trezeasca, nu mi-a dat decit o usoara stare de greata, peste ameteala nesomnului. Dupa povestea cu scaunul care nu a apucat sa se raceasca, ma gindisem ca o sa petrec pe seara o ora placuta pe malul lacului de la mine de la tzara, impreuna cu lucrarile de seminar si cu cele citeva kilograme de analize statistice pe care le am de interpretat. Dupa ce citisem operele studentilor in statia de S-Bahn pret de vreo 20 de minute si vedeam trenul apropiindu-se, suna telefonul: Gogoscharski. Papa, stii ce mai trebuie sa faci tu asta-seara? Ei, ce mai trebuie sa fac? Sa te duci la I la spital si sa semnezi ca esti de acord cu operatia. O intreaga literatura universala, de la Pulp Fiction la Timaios, este nimic pe linga copiii spun lucruri traznite. Si te simti ca intr-un banc de prost-gust cind te simti tu insuti traznit auzindu-le. Ca in fata profesorului de tehnica microundelor, care ne-a amenintat doua semestre la fiecare curs ca ne pica la examen, si la examen, hahaha, chiar ne-a picat.

I fusese la mine in birou si facusem vreo doua ore ecuatii exponentiale si logaritmice. Apoi luase autobuzul spre casa, coborise la Prinzregentenplatz (strada care simboliza tot ce facuse Gustav Aschenbach gresit in viata lui), se dusese spre teatru sa se tina de catargul steagurilor care reprezinta diverse festivale si natiuni, apoi se trezise la spital. Acasa, cind au sunat politistii la usa, erau numai Gogoscharski si cu Omama, dintre ei doi Gogoscharski fiind de departe cel mai dotat cu singe rece si initiativa in caz de nevoie. (Povestea cind Gogo si-a salvat un coleg de scoala alergind ca la Maraton sa cheme Salvamontul dupa un accident de ski a ramas in istorie, la concurenta doar cu cea in care a vrut sa ii traga un picior lui I pe scarile rulante, iar I s-a ferit, a cazut pe spate, si tot la spital a ajuns -- asta a fost asta-iarna. La spital, cu doua usi mai incolo de camera unde statuse el insusi, vara trecuta, cind i-a cazut in cap poarta de handbal si a avut noroc, pentru ca aceeasi poveste se intimplase cu doi ani inainte altui baiat, care murise pe loc cu gitul rupt. Cu copiii nu te plictisesti niciodata.)

Dupa conversatia cu doctorita, in asteptarea anestezistei, am mai facut o problema in care era vorba de izotopi radioactivi si timpi de injumatatire. I spunea ca daca tot e vorba sa astepte, mai bine sa faca ceva. Anestezista a parut impresionata, dupa care a impins la o parte solemna cartea si caietul de matematica, si-a completat formularul si mi l-a dat sa-l semnez. Le-am insotit, pe I si pe asistenta care impingea patul, pina la ecluza. Eu si asistenta pe de o parte, doua personaje mascate pe cealalta (din care unul cu tatuaje iesind de sub minecile scurte de culoare operativa, sterila si apirogena), I la mijloc, facind grimase pentru ca banda rulanta pe care calatorea era rece. Apoi am plecat acasa.

Nevasta-mea si-a exprimat la telefon obsesia operatiilor in care pacientul este deschis, inchis imediat la loc si trimis acasa pentru ca oricum nu se mai putea face nimic. Exista intotdeauna fantazii "mai ceva" decit ale cancerului de prostata manifestat prin cosuri, abcese si furuncule intre fese. La adapostul telefonului, i-as fi spus asta, dar viata [viaaaata, a se intona patetic] si filmele lui Almodovar m-au invatat sa tratez cu respect femeile in pragul unei crize de nervi. Am rugat-o sa ma sune cind se intoarce de la clinica si sa imi spuna cum a mers operatia. Erosul si magia lui Culianu nu au reusit sa ma tina multa vreme treaz; tocmai stingeam lumina, cind a sunat telefonul; am aprins-o din nou. I mai ramasese o vreme la reanimare impreuna cu o parte din echipa chirurgicala, ca sa vada cum se termina meciul. (Mi-am inchipuit un meci de fotbal vizionat clandestin pe ecranul unui osciliscop manipulat ad hoc.) Desigur ca fusese o apendicita, spusese doctorita, desi nu din cale afara de grava, iar organul in cauza fusese indepartat pentru orice evantualitate. Laparoscopia fusese suficienta, de unde si anestezia light (continuare fireasca a unei intregi game de produse de larg consum de tip light) si interesul postoperator pentru manifestarile sportive.

Iar eu -- nu se poate spune ca am dormit mai bine aflind toate astea. Chestie de raport intre calitate si cantitate. Acum: lucrarile de seminar, kilogramele de analize statistice, fetili cu diploma, si toate celelalte.

O zi minunata!