----- Original Message -----
From: Pinocchio N.Collodi
Sent: Wednesday, June 09, 2004 12:06 PM
Subject: Happy-Pappy-Birthday---yupppie!...
Dragul meu,
m-am gindit mai intii sa iti dau un telefon si sa iti cint happy birthday. Pe urma m-am gindit sa fac un mic video si sa ti-l trimit. In fine, mi-am adus aminte de Alien Song pe care l-am si gasit intr-un cotlon, pus la pastrare. Are 3 MB, sper sa ajunga. Morala este, desigur, ca vom supravietui chiar si virstei fatidice de 30 de ani si ca tot ce va veni dincolo de acest prag simbolic va fi mult mai usor si mai frumos, pentru ca noi insine ne-am facut mai buni, mai frumosi si mai destepti. Crede-ma! Restul este o tandra ironie, care are, asa cum spuneam deunazi, efectul unui exorcism. In fine, gesturile acelui alien arata ca drag queens exista peste tot, chiar peste tot.
Nunu, interactiunile cu gemenii sunt pasnice fata de cele cu lei si raci. La rac zice "coup de foudre avec le scorpion", dar experienta arata ca ele sunt din pacate unilaterale, si anume de partea racului. Pentru scorpioni, ele sunt amuzante pina la un anumit punct, apoi devin agasante din momentul in care racii isi arata aspectul retrograd. Este de dorit sublimarea relatiei la nivelul intelectual, acolo exista sansa unei relatii pe termen lung sau foarte lung, care ramine totusi usor asimetrica in sensul ca scinteile erosului continua sa apara din cind in cind cu aceeasi unilateralitate, in care racul va fi dezavantajat si va cauta compensatii in forme uneori dintre cele mai bizare pentru observatorul neavizat.
In cazul leului, o relatie de mare intensitate datorata inflacararii lui native devine inca si mai intensa prin simetrie. Apare pericolul ca fiecare din cei doi sa abandoneze tot ce ar sta in calea unei relatii totale, fara sa se gindeasca la consecinte. Problema este insa ca generozitatea leului depaseste posibilitatile scorpionului si devine acaparanta; scorpionul trece dintr-o pozitie activa intr-una pasiva, apoi defensiva; leul nemultumit trece destul de repede de la generozitate extrema la agresivitate extrema. Spre norocul scorpionului, leul practica fair play pina si in agresivitate si violenta, ca si in toate celelalte manifestari ale lui. Spre norocul leului, scorpionul stie sa aprecieze jocul cinstit, drept care nu considera necesara folosirea acului veninos. Si intre leu si scorpion exista sansa unei relatii profunde si de foarte lunga durata; de data asta, scinteile erotice tardive vor aparea de partea scorpionului; leul se va tine cu generoasa consecventa la distanta de orice ar putea fi interpretat drept erotism (si asta in primul rind din instinct de conservare). O eventuala problema pe termen lung ar fi ca relatiile ulterioare ale leului pot fi tinta atacurilor amoroase ale scorpionului. Daca leul a reusit sa uite si sa ierte prima data ceea ce ar putea fi luat drept un foc de paie (si prin asta nedemn de calitatile si nivelul lui), el nu va ierta niciodata un astfel de adulter si relatiile se vor rupe definitiv, spre regretul scorpionului.
In cazul relatiilor dintre gemeni si scoprpion, lucrurile vor fi mult mai simple, dar mai bine ma opresc aici. Coana Urania cred ca ar fi oricum invidioasa. Cit despre maica Tereza, ea se temea de rupturile definitive si cauta subterfugii de genul: nu stiu, nu cunosc, nu vad. Nu stim ce parere are despre asta psihanalistul ei, daca va fi existind vreunul.
Anul trecut am avut idea sa fac si eu o petrecere de ziua mea, si chiar am facut, pentru prima data dupa vreo 20 de ani: Nu in locuinta mea de vara de la tzara, ci in podul luxos amenajat al firmei pe care o consiliez din cind in cind sub forma de munca patriotica. Desi invitatii nu au venit nici pe departe in numarul asteptat (majoritatea lor din motive de gripa), petrecerea a fost o mare reusita, incununata cu spectacolul eclipsei totale de luna la 3 dimineata. Dar culmea luxului a fost abia a doua zi, cind am constatat ca in timp ce noi, mahmuri, ne gindeam sa revenim la locul faptei si sa incepem operatiile de salubrizare, femeia de servici era deja in plina actiune.
In fine, despre The Hours -- am fost teribil de uimit sa recunosc gara in care Virginia Woolf astepta trenul: era cea din Richmond (probabil reconstruita in studiou), unde am petrecut nu demult citeva zile extrem de placute. Iar viata linistita cu lucrari de corectat... nu este chiar atit de linistita pe cit ti-ai putea inchipui. Apoi, vorba lui Cartarescu:
...elevii tai pe care ii inveti si-i indrepti
se vor face din zi in zi mai destepti
pina vor ajunge asemeni cu zeii!
Numai eu, in coltul viu, voi mai consola cimpanzeii.
Eu, repetentul clasei, copilul cu coada,
mormaind in banca neroada un cintecel
pe care-l stie numai el:
Tu esti ultima Thule cu genunchiere de cartiere peste rotule
tu esti asemenea Lizei Minelli (cu exceptia plafonierei si-a pardoselii)
tu esti o gagica aproape dulce
pe care o ajut sa se dezbrace si sa se culce
cu acest cintecel, pe care mi-l soptesc
pe cind ma barbieresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu