Torturi

----- Original Message -----
From: "Pinocchio N.Collodi"
Sent: Di, 15. Jun 2004 10:42:07 Europe/Berlin
Subject: Torturi

Dragul meu din ce in ce:

Astazi am sa-ti scriu foarte putin, si asta scrisnind din dinti de durere. (Exagerez putin, dar numai putin.) E marti, am fost la tortura, si m-a torturat bine. Ieri am avut trei ore de examene si am iesit de acolo cu capul patrat. Azi o sa am sase, pina la 7 seara. Apoi am fost la copiii, dar Gogu nu avea nimic special de facut, iar madam Sacîz a uitat ca vorbisem sa facem fizica si era pe coclauri. Am ajuns acasa, m-am delectat cu ghiveciul tailandez, un pahar de Barbera d'Asti (cred) si The Purple Rose of Cairo. Domnu' Inginer avusese si el o zi cumplita, asa ca am avut un dialog scurt si cuprizator, dupa care ne-am bagat fiecare in patul lui. Am stabilit ca vom fi in Romania in conced, mai prin Apuseni, mai prin Moldova, poate si 1 pic prin Bucuresti. In principiu.

Concertul tau mi-a adus aminte de doua scene de la Atheneu. Una: Cinta Mihaela Martin (oare ai auzit de ea?), parca re majorul de Beethoven, cind a explodat un bec din fundul salii. Pentru ea, explozia care ne-a adus pe multi in pragul infarctului, parea ca nici nu a existat; doar mai tirziu, intr-un moment cind nu avea nimic de cintat, a privit in directia aceea ca si cind cineva ar fi vrut s-o impuste. Cealalta: Te-ai uitat vreodata cu atentie la calul lui Mihai Viteazu de pe fresca? Tine un picior intins care se vede ca si cind nu al fi al calului. ci al calaretului. Foarte, foarte gratios. Cred ca asta era in timpul unei simfonii de Schumann, pe care evident ca n-am mai auzit-o de atita ris. Bine ca nu ne-au dat afara.

Ultima data cind am fost la Atheneu cred ca era recitalul lui Ilse Maria Reich, pe care o cunosteam "de dinainte"; sotul ei era unul din preotii Bisericii Lutherane din Bucuresti. Eram acolo cu un bun prieten, organist si fost elev al ei. L-am vazut, m-am indreptat spre el, si m-am impiedicat de un cablu gros, pus de-a curmezisul. Vezi, asemenea lucruri se intimpla si in realitate. Cameramanul m-a privit cu repros, cred ca nu eram departe de a-i rasturna camera, drept care mi-am cerut scuze. Amicul meu a spus. in stilul lui dur binecunoscut, ca intr-o "tara normala" (oare de ce romanii simt atit de des nevoia sa ponegreasca Romania?) cameramanul ar fi trebuit sa isi ceara scuze. (Sigur ca asa era, dar eu eram intr-o dispozitie generoasa si optimista, si in plus mi-am adus aminte intr-o comparatie pozitiva de seara in care am facut cunostinta cu un cablu asemanator, dar nu in sala de concert ci pe strada, iar eu eram pe roller blades. Ceea ce m-a socat atunci a fost ca, in cele cinci minute pe care le-am petrecut la sol nemaiputind sa misc genunchiul zdrelit, au fost doi tipi care au trecut pe linga mine, unul in masina, celalalt pe bicicleta, si nici unul nu s-a uitat macar daca mai traiesc sau daca am nevoie de salvare si helicopter. La Atheneu cel putin mi s-a acordat atentie, desi chestiunea nu era nici pe departe la fel de grava.)

[...]

In fine, ma intreb, oare de ce pleci pentru doua zile la Roma si nu pentru doua zile (sau mai multe) la München? Stewardesse mai sleampete decit pe Alitalia n-am vazut in veci. Oricum ar fi, ai grija cum zbori, nu te abate din drumul tau, Scufita Rosie, si si mai ales nu intra in vorba cu barbati necunoscuti (in afara cazului in care arata cu adevarat foarte bine).

Bacio,
[...]