De pe coclauri britanice

DD,

Ar trebui sa incep aceasta epistola cu o oda adusa tehnicii moderne, care, iata, ne face sa ne scriem (memoriile) de pe cine stie care coclauri ne vom afla. In particular, coclaurile pe care ma aflu reprezinta o periferie a Londrei, pe nume Richmond, si se afla pe malurile Tamisei. Coclaurile de pe care am venit in jurul prinzului se numesc Bridport, sau Dartmouth, sau Lyme Regis, si se afla pe coasta de sud-vest a Angliei, la Canal. Inca nu prea stiu ce sa scriu, si asta pentru ca am trecut prin niste zile foarte intense, pe care nu am ajuns inca sa le diger. Citeva imagini disparate.

Porneam pe urmele lui Sue, printr-o vegetatie pe care nu mi-as fi inchipuit-o inainte. Fauna este, in principiu, cea binecunoscuta din orice zona de clima temperata; dar felul in care creste, la caldura si umezeala marii, aminteste de jungla. Si chiar este o jungla. Sue merge cu pasi de general de armata, in mina cu o foarfeca de gradina lunga de cel putin un metru. Casapeste crengile rebele ale rugurilor de mure si ale copacilor cu frunze tepoase pe care le cunosteam din decoratiile de Craciun, ignora cu generozitate urzicile pe care eu le-as fi nimicit fara urma de indurare (numai ca in acel moment nu eu ma aflam in postura de Parca vegetala) si da la o parte protector niste vrejuri necunoscute mie. Coloana trece: in frunte Georgie, puiul de Collie trecut deja de virsta primei copilarii, pe locul doi doamna General, in urma ei Prinzessa, iar eu inchei coloana. Ajungem in virf de deal, ne asezam pe resturile uscate ale unui copac rasturnat, Sue scoate din buzunar o portocala si incepe sa o cojeasca, iar din iarba ne priveste Georgie cu urechi ascutite de vulpe. Departe se vede marea.

Aeroportul Heathrow. Venisem cu doua zile inainte (ma dusesem direct la Oxford, unde nimerisem la o petrecere intr-unul din colegiile celebre), acum ma intorsesem la Londra si asteptam Prinzessa. In jurul meu, o familie engleza sinistra: bunica pisaloaga si otravita (imi aducea aminte de moderatoarea Lantului Slabiciunilor in originalul britanic, pe linga care Andrei Gheorghe era palid si inofensiv), copii razgiiati, altii mai mari intr-o pubertate insuportabila. Undeva in spate aud vorbindu-se romaneste. Ma asez pe geamantan, maninc un sandvis si astept. Apare, ii fac cu mina, vine la mine, ma ia in brate si ma stringe mai mult ca de obicei: Un pic de tot trebuie sa-I fi fost frica, in definitiv era prima data cind zbura singura.

Proletariatul englez, inca mai rau decit cel german. Studiez in trenul suburban trei gagici la vreo 19 ani: Una din ele maninca fish & chips de pe un carton, isi baga degetele in mincarea mustind de grasime, linge cartonul, isi baga degetele in gura pina aproape de cot si si le suge bine, iar in final si le sterge pe plusul canapelei. Ma uit pe geam la dosurile de casa.

Primele ore in Londra. Prinzessei ii e foame si e nerabdatoare. Londra n-o intereseaza. Trenul suburban e plin-ochi si are intirziere (am avut inspiratia nefericita sa o pornim dupa-masa la 5), statia de metrou de la Waterloo este blocata din motive de alarma, incendiu, inundatie, vandalism si lucrari de intretinere, vederea de pe podul de la Charing Cross inspre Big Ben nu o intereseaza (o avea, in definitiv, si in manualul de engleza), vrea numai sa ajungem mai repede sa mincam. La Covent Garden toate restaurantele arata al naibii de scumpe, nu vrea sa manince “la varice” (nici eu), intram in Soho si nimerim pina la urma in China Town. Dintre zecile si sutele de restaurante, il alege pe cel mai scump (sustineam eu) si mai lipsit de specific. Comandam un meniu vegetarian. Iesim la brat, eleganti, si facem o tura din care nu lipseste Old Compton Street. Daca vrei sa-ti vezi suratele, imi spune nestiind exact unde suntem, poftim. Cu citeva zile inainte, ma intrebase: Cum adica surate? Adica sunteti cu totii o singura familie? Aha. Hm. Cam incestuoasa familia asta.

Altfel trebuie sa spun ca am fost cumintenia in persoana, chiar si in escapada pe care am avut-o de unul singur. Citeva ochiade, asta’i tot. Dupa trei saptamini de abstinenta, evident ca ma gindesc la sex sex sex. Domnu Inginer imi spune la telefon ca si el are fantezii, ba chiar mi le si povesteste: Isi imagineaza cum instaleaza la mine in sufragerie televizorul lui cel mare si instalatia de surround 5.1. Chestie cum nu se poate mai erotica.

Am sa-ti spun totusi, daca nu ai observat tu insusti, ca in ultimele saptamini, poate chiar luni, am tacut cu desavirsire intr-o anumita privinta. Este un lucru despre care nu vreau sa vorbesc inainte sa fie copt. Ipocrizia de a-ti arata aceasta lipsa (vezi acolo chestia aia care nu e) merge deja foarte departe. Nu: mai asteapta. Mai astept. Noapte buna.

NN