Gesturi si furtuni

Ca sa fiu sincer, dragul meu de la distanta (DMDD), am ajuns acasa de aproape o saptamina; s-ar zice ca lucrez intens (ceea ce nu este deloc departe de adevar) si ca nu mai imi ramine timp ca sa scriu la blog. Adevarul gol-golut, la fel ca mine cind fac baie in lac, este ca ceva timp ar mai fi. Numai ca, vezi tu, pe la 4 dupa-masa asa se face de cald la mine in birou [ca in bancul cu taietoarea de castraveti, pe care n-am sa-l scriu aici, si asta nu din motive de decenta si pudoare, ci pur si simplu pentru ca, scris, si-ar pierde tot farmecul, inclusiv izul pseudo-ardelenesc], ca incep sa ma topesc. Si atunci plec acasa. Ei, nu chiar acasa-acasa: acasa ma sui pe bicicleta [ca in bancul cu soldatii din desert si camila] si ma duc la lac sa ma racoresc. Sa-mi clatesc pielea, ochii si sufletul.

Am facut asta chiar si in ultimele doua zile, care au fost innorate, desi nu mai putin calde. Chiar si azi, cind ziceam ca ma duc la cercle francais. Vezi, nici acolo nu am ajuns. M-am dus iar la lac. Si, ca un fraier, m-am lasat speriat de citeva tunete indepartate; adica, dupa prima tura de inot, m-am sters, m-am imbracat, si am venit acasa-acasa. Ei, si acum, aproape doua ore mai tirziu, chiar a venit furtuna: una cum nu imi aduc aminte sa mai fi vazut vreodata. Desi stau la etajul al doilea si ultimul, iar acoperisul blocului este inzestrat cu o streasina bine simtita, care face sa am racoare in casa pe timp de vara chiar daca am ferestrele spre sud-vest, ploaia a trecut de streasina, si de toata latimea balconului, si a ajuns aproape in dormitor prin geamul pe care a trebuit sa-l inchid. Uscatorul de rufe l-am adus si pe el inauntru, ca un gospodar prevazator ce ma aflu (din prosoapele aproape uscate acum siroia apa) si am avut iluzia ca, daca inchid toate geamurile, pot sa petrec o seara agreabila uitindu-ma la televizor. E drept ca, pentru inceput, furtuna a fost mai interesanta. Elementul de noutate fiind depasit, m-a dedicat din nou telejurnalului si vizitei cancelarului federal in Romania, numai ca un traznet ne-a lasat dintr-o data pe intuneric total. A doua iluzie a fost aceea a unei conversatii telefonice, fie ea si in obscuritate, cu domnul Inginer. Si ea a fost spulberata urgent: daca nu avem curent, de ce am avea telefon? Si iata, singurul aparat modern in stare de funtionare este laptopul, cel putin atita timp cit are baterie. Dupa care s-ar putea sa ma duc in vecini (daca nu se face prea tirziu) sau pur si simplu sa ma culc, astfel incit miine sa fiu in stare sa admir rasaritul de soare si prospetimea de dupa furtuna. O musca imi biziie pe la nas, caci la tzara suntem si nimic din ce este agricol nu ne este strain. Undeva se aud diverse sirene care nu prevestesc nimic imbucurator.

Oare unde ramasesem? Desigur ca la ultima furtuna, anume la cea de la Londra. Deci: In ziua plecarii, pe la ora 4, a fost furtuna. Tocmai ajunsesem acasa; Prinzessa si Siglint, amindoua extrem de ocupate, m-au intrebat in treacat daca m-a udat. Nici vorba. In schimb, vazusem British Museum (aproape tot) si National Gallery (o buna parte din ea), si intre ele ma asigurasem ca Free Masonic Hall, descoperita pe harta, era exact ce promitea numele, plus o biblioteca si un muzeu pe care le-am lasat pentru vizita urmatoare. Furtuna a durat atita timp cit ne-am facut bagajele; altfel spus, din motive de punctualitate strict necesara, am facut unele presiuni asupra unei anumite parti a populatiei feminine, cu scopul de a face operatia de pregatire a bagajelor sa nu dureze mai mult decit furtuna. Am pupat-o dulce pe Siglint si indirect pe Jurgen, si am pornit spre Heathrow, care era la doi pasi. (Ma rog, cei doi pasi trebuie raportati la proportiile Londrei.)

La ora 8 seara, cind ar fi trebuit sa fim deja cu centurile legate si sa ne indreptam spre una din pistele de decolare care formeaza, lucru curios si vizibil numai pe unele harti, o stea in sase colturi formata din doua triunghiuri echilaterale suprapuse, despre ale carei semnificatii ma abtin sa speculez. Ei bine, nu. La 8 seara citeam in continuare cartea despre Omul Diferit (multumesc, Mihai!) inconjurat de o ceata de tineri italieni de ambe sexe si intr-o forma de zile mari. Cam o ora mai tirziu, aflasem de la ce terminal si ce poarta ar trebui sa plecam si ne indreptaseram intr-acolo. Dupa mai multe aminari (5, 10, 15, 25 de minute), decolam in sfirsit cam cu doua ore si jumatate intirziere. Ma relaxasem, uitasem chiar si de familia prolifica de tarani irlandezi care vorbeau, tatal cu fiicele, peste un rind de fotolii neocupate (eram intr-un Airbus din cele cu vreo 10 scaune pe un rind si in total peste 200), acoperind cu brio zgomotul motoarelor, si ma uitam pe geam incercind sa ghicesc deasupra carei zone a Frantei ne aflam (desi putea sa fie la fel de bine si Belgia). Dupa vreo jumatate de ora de relaxare (facon de parler), am observat ca, brusc, zgomotul motoarelor scazuse. Nu a durat mai mult de citeva secunde si pilotul ne-a anuntat ca nu a primit aprobarea sa aterizeze dupa 1 noaptea la Munchen, drept care vom ateriza la Frankfurt. Si ce se va intimpla acolo cu noi – nu stia si nici nu parea sa il intereseze prea tare.

Domnul Inginer ma astepta acasa. Ca sa fiu exact: la mine acasa. Iar eu aterizasem aproape la el acasa. I-am spus asta (raspunsese la telefon cu voce somnoroasa dar plina de speranta) si a inceput sa rida. La 2 noaptea aveam camera la hotel: 5 stele (Hotel Steigenberger am Frankfurter Flughafen) pe banii Lufthansei. Matroana de la ghiseu ne-a anuntat placida ca si dupa furtuna de la Londra cu doua zile inainte (care ne prinsese la ora de virf in trenul suburban, si toata lumea inchisese geamurile pentru ca ploua inauntru) acelasi avion, din aceleasi motive, tot la Frankfurt aterizase. Una din irlandeze (nimerisera, nu se stie cum, tot inaintea mea) se conversa cu Prinzessa si incerca sa fie amabila si cu mine. Si eu am fost extrem de amabil cu ea, in sensul ca am ramas in limitele unei politeti monosilabice. (O a doua silaba ar fi iesit deja cu mult din acele limite. Ca sa nu mai vorbesc de urmatoarele.) Am regasit irlandezii apoi la receptia hotelului, tot inaintea mea. In fine, vedeam pe intuneric ceasul electronic: se apropia ora 3, iar eu, intins intr-un pat luxos, dupa ce facusem dus intr-o sala de baie inca si mai luxoasa, abia daca reuseam sa inchid ochii. Faptul ca vedeam clar indicatia ceasului se datora lipsei bagajelor si a solutiei pentru conservarea lentilelor de contact.

Prinzessa trebuia sa fie la ora 9 in gara centrala din Munchen si sa ia InterCity Express in directia Hamburg. Pe la ora 9 am parasit-o in acelasi hotel de cinci stele (verzi) si m-am intors in orasul meu de adoptiune. Ea si-a facut somnul de frumusete, a luat micul dejun la restaurantul hotelului, si la prinz s-a urcat in avionul de Hamburg (tot pe spezele Lufthansei), unde s-a intilnit cu Colombina si restul familiei si au plecat cu totii mai departe spre nordul Danemarcei. De ce merge lumea acolo in concediu de vara la mare, recunosc ca nu am reusit sa inteleg. Nici macar dupa ce am vazut teancuri de poze, multe si frumoase.

Am trecut, spre mirarea sefului, vineri dupa-masa pe la birou, macar sa-mi sterg spamurile si sa vad, in principiu, daca venerabila institutie guvernamentala al carei angajat sint, mai exista sau s-a desfintat din motive de economie. Domnul Inginer ma astepta acasa. L-am descoperit cu bucurie, dupa ce eu imi uitasem telefonul la hotel (Prinzessa avea sa faca un act caritabil si sa mi-l trimita prin posta din Danemarca) si el la mine acasa, plecind in graba -- ehei, incotro?

Cred ca a venit momentul sa o spunem: Pe 12 iulie, in ziua in care am implinit sapte ani de cind ne-am intilnit pentru prima data pe viu (dupa vreo doua luni de chat, e-mail si webcam), a avut interviul decisiv la o firma din Munchen. In ziua numita mai sus, mai avea din proprie initiativa o discutie cu viitorul sef. In fine, astazi mi-a spus la telefon ca a pus la posta plicul "cu pricina", adica cu contractul. Semnat? l-am intrebat. Semnat. Herr Diplomingenieur, ii spusese absolut inocenta proprietareasa si colocatara lui in ziua uneia din primele noastre intilniri, am avut un vis taaare ciudat: Am visat ca va mutati la Munchen.

Si am sa ma opresc aici din povestire, lasindu-te sa meditezi de unul singur la semnificatia acestor gesturi si furtuni.Timp in care eu voi incerca sa fac un dus pe intuneric sau, de ce nu, la lumina luminarii.

Cu drag,
...