Intoarcerea fiului risipitor

----- Original Message -----
To: Pinocchio N.Collodi
Sent: Tuesday, August 17, 2004 4:32 PM
Subject: Intoarcerea fiului risipitor


Dragul meu drag,

(Episodul unu)

Pot sa iti spun care sunt cele mai folosite taste ale acestui calculator. Acum am avut timp sa ma uit, probabil ca ma ajuta si lumina de pe aeroport (si plictiseala?!). Tastele au fost toate mate, dar acum cele mai tarsaite isi arata umbrele negre si lacuite de atata folosintza: e r t si u i o, un pic de p, pe randul celalalt a s, un pic de d f si h si un pic de l. Pe randul urmator c b n si m, dar mai putin. Tot asa e mai mult space si mai putin backspace. F-urile sunt practic nefolosite, iar pentru ALT stanga si dreapta, the right click key, the windows start si CTRL dreapta as putea sa-mi cer banii inapoi, fiindca nici nu le-am atins.

Din aventurile mele de pe Schiphol iti mai relatez de la alfa la beta (sic! - fiindca la omega inca nici nu am ajuns). Trezit prea devreme, sarut in fata blocului, condus ca un capiat, parcat masina, chemat taxi, suit cu emotii - era ora la care nu incepuse circulatia, dar functionau semafoarele. Taximetristul m-a intrebat va grabiti tare, eu i-am raspuns ca foarte tare, el m-a intrebat daca am taxa de supra-viteza, eu am ezitat, am cumpanit intr-o fractiune daca e mai ieftin sa pierd zborul sau sa-l mituiesc, si am raspuns, intr-un final natural, da. Am ajuns bine, am marcat cu doua sute de mii peste tarif. Tocmai ne luam la revedere ca doi camarazi de arme, cand el a dat cu batul in balta si m-a intrebat daca miroase a ars. "Miroase a ars de la NOI?", a fost formularea lui exacta. Am zambit gratios si linistitor ca un zanax cu 100 de mililitri de votca: Nuu!

Trecem peste check-in (precizez doar ca Air France si KLM isi vor uni sistemele de zbor frecvent pe la 1 septembrie si ca pana atunci nu se pot inregistra mile KLM pe cardul Air France, asa cum eronat ma informase aceeasi binevoitoare aganjata AF de la Bucuresti, pe care ti-o amintesti cu siguranta dintr-o relatare anterioara). In fine, nici bine n-am iesit din tara si m-am si apucat sa cheltuiesc cu spor. Si acum ma doare inima pentru cei sapte dolari! (americani, desigur) pe care i-am dat pe o bagheta cat un degetzel mai gros, cu una bucata felie transparenta (dar delicioasa) de sunca, plus vegetalele de rigoare. Desigur cheltuielile in tranzit nu s-au limitat doar la atat, vorbim de sume cu doua-trei cifre in devize convertibile, respectiv sase-sapte cifre in lei.

Pe Schipol, calatorii se deplaseaza in stoluri, stewardesele in cohorte, si smecherii in tot felul de masinarii-gadget. Dar regele lor ramane un pasager ca o prajina de la proba olimpica de sarituri in inaltime, care dupa ce si-a terminat masa si-a incarcat bagajele intr-un scaun pe rotile pentru batrani si handicapati. E drept ca era doar blocat, nu si supravegheat, respectivul vehicul. Finder's keeper's!

(Episodul doi - patru zile mai tarziu)Pentru prima oara in saptamana asta am dormit pe saturate si nu m-a trezit altcineva. Stau in pat si ma uit la cei patru muschetari. Cam siropos. In fine, Dardagnan este investit ca muschetar, iar eu o sa ma duc sa ma spal si sa ma dau cu toate cele impotriva soarelui si impotriva muscaturilor de insecte. Cred ca deja m-am plictisit de aceasta insula. Azi mai sunt si colegele mele care pleaca la pranz cu avionul spre uraganul Charlie, asa ca o sa iesim impreuna. Ma intreb ce o sa fac diseara.

Ultima zi

Cine a zis ca prima impresie conteaza (se citeste cu intonatie si disperare suprema in glas). E ultima zi, ma aflu pe aeroportul Hato, aeroportul din anticamera iadului... sau oricum foarte aproape: aeroportul este dotat cu aerisire frontala, adica nu are geamuri, ceea ce face ca lumea sa beneficieze de temperatura de afara, fara racoarea brizei; actualmente masuram intre 30 si 37 de grade; alte dotari: cozi lungi, pasageri rosii si transpirati (urasc turistii!), si muste enervante. Mie mi-au fost repartizate vreo doua-trei.

Trag o concluzie ca o executie sumara: Curacao, duminica, moarte prin arsita, sete, transpiratie si desigur un ultim gest: fiecare antilez olandez (apropos, pentru olandezii getbeget au un dispret bine mascat, pe care il desconspira de-ndata ce te considera preten) incearca sa ia si el ce mai poate de la tine: prietenul Glen imi face cu mana si imi face cadou o margica, apoi imi cere cinci dolari. Intr-un gest, de marinimie si scarba ii ofer o bere si resteul pana la zece dolari. Sa fie de sufletul lui. Taximetrul costa cu cinci dolari in plus. Patricia imi explica de ce. Cica astea de au aparat sunt mai scumpe. Nu ca aparatul ar fi fost folosit, doamne fereste! Si taxa de aeroport. Macar asta e inclusa in cazul meu in pretul biletului, asa ca primesc un voucher.

Alte exercitii pe care le-am facut azi:
- mers jumatate de ora prin soarele amiezii pana la primul restaurant care era inchis, apoi pana la al doilea. In fine, deschis, bingo!
- incercat camera de oaspeti pentru un ultim dus - nu incercati, daca sunteti depresivi!
- aruncat priviri sagetatoare doamnei cu bagaje si cutii care incerca sa se bage in fata mea la check-in (noroc ca avea pile si s-a mutat la coada de la business unde, exista justitie divina, a reusit sa se inregistreze mai tarziu decat mine!)
- certat doua olandeze grase si soiase care cu inocenta incercau acelasi lucru ca si doamna de mai sus.

Ce mai trebuie sa stii, dragul meu, despre aeroportul din Curacao...? Poate ca nimeni nu se prea uita la tine. Asta e aproape bine. Ca nimeni n-a auzit de Romania nu trebuie sa te surprinda. Am iesit din aceasta tara fara sa-mi vada vreo autoritate pasaportul sau, oricum, e ca si cum nu l-ar fi vazut, daca o punem la socoteala si pe doamna de la securitate. Practic, pot spune cu mana pe inima ca nu exista nici o inregistrare oficiala a prezentei sau absentei mele de pe aceasta insula binecuvantata in afara de recipisa de la hotel. Poate ai fi vrut sa-i vezi ochii cat cepele receptionistei cand a citit Circumvalatiunii sau pe ai functionarei KLM de la check-in cand am intrebat-o daca bagajul meu merge direct la Bucuresti. Slava domnului, ma intorc acasa. In ultimele doua zile m-am plictisit copios. Pana la urma statul la soare si baile in mare fara masura prostesc si te incetinesc. Mai vreau sa adaug ca ardelenii nostri sunt echipati cu reactoare, daca e sa compar cu viteza oamenilor de pe-aici.

Printre aventurile adevarate pe care le-am avut aici, pe insula, se numara vizita la Campo Alegre. Un bordel generalizat. Si te rog, nu te grabi sa concluzionezi ca ma interesau serviciile de acest fel. Am fost in interes de serviciu, fiindca in Campo Alegro lucreaza exclusiv migrante din Columbia si Venezuela. Stabilimentul are o licenta, acordata in numele reginei si al statului de... politie. Fetele vin pentru cel mult trei luni, timp in care nu pot parasi Campo-ul. Asa cu ii spune si numele, e o tabara. Nu stiu daca tu ai fost vreodata la casute, in tabara, pe vremea comunistilor. Eu am fost la Cheveres, pe malul Timisului, patru ani, ce vacante minunate! Ei bine, Campo Alegre, arata ca si cum cineva ar fi incercat sa transforme Cheveresul in Las Vegas. Lumina in loc de lux. Din pacate glazura e chiar foarte subitzirica. Proprietarul se ocupa de acest bordel de trei stele si jumatate, dupa cum cu amabilitate ne-a informat, din tata in fiu inca de acum trei generatii. Intentioneaza sa-si aduca toata familia aici, sa "devina" si ei aceasta afacere de familie. Director este o femeie. Cu scarba si oroare informez ca am dat mana cu acesti oameni, dar m-am spalat dupa aceea. Carevasazica, vorbim de dansatoare exotice tolerate in industria sexului atata vreme cat nu sunt "femeile noastre", "nu ne imbolnavesc" (pentru ca trec prin controale medicale obligatorii si sunt expulzate imediat ce sunt depistate ca infectate) si chiar "ne tin barbatii relaxati" (ceva de genul boys will be boys, scaderea violentei domestice folosind supapele serviciilor sexuale cu plata - foaaarte trist). In fine, am facut-o si pe asta. Si ca sa-ti dau un indiciu, momentul in care scarba mea a depasit orice cota a fost cand acest maimutoi plin de aur si extrem de volubil a sarit sa o pupe pe senora Juliana "cu care colaboram foarte bine" in timp ce ne urcam in masini sa plecam. Senora Juliana este politista care se ocupa de vizele fetelor ca dansatoare, fiindca prostituia pe-aici nu e legala, ci doar tolerata. Asta se voia o demonstratie in fata noastra. Am uitat sa-ti spun ca in Campo Alegre se intra ca la cinema, cu bilet, ca femeile nu au voie si ca doar recent au inaugurat "ladies' night" in fiecare... marti "pentru ca avem o comunitate foarte mare si activa de lesbiene aici, pe insula".

Ca sa schimb subiectul, fiindca asta imi ridica stomacul prea sus, n-am vazut picior de gay pe numita insula. Cica hotelul la care am stat ar fi gayfriendly. Asa o fi. Eu n-am vazut picior. In rest toate bune. Ma felicit ca nu traiesc aici, fiindca m-as transforma intr-o soparla incerand sa ma urc pe pereti in scurt timp. Propozitia "E o in-su-la!" are noi conotatii pentru mine, acum. Inchid aici laptopul pentru ca sala de asteptare la imbarcare nu are aer conditionat, ci doar muste... si nu mai rezist. Doresc civilizatie.

Te pup,
D

Episodul... n? in avion

Ghici langa cine sau mai precis cine s-a asezat langa mine? Desigur, cele doua grasane! "O, ce surpriza!", zice una. "Nici o problema din partea mea." ii raspund eu subliminal. Mai ca nu s-a intors pe calcaie si sa plece. Dar, din pacate, nu avea unde. Astfel ca am avut tmp sa o observ in "habitatul" ei natural. Pana sa decolam a ras o punga de caramele. Singurica. Acuma si eu sunt rautacios, e drept ca a avut la dispozitie o ora de intarziere. Sa nu care cumva sa crezi ca asta s-a intamplat din cauza ca aeroportul din Curacao e cumplit de aglomerat. Nu! KLM este peste masura de politicos si a asteptat un alt avion. Sper ca aceste gesturi de curtoazie sa nu se interfereze cu planurile mele de a lua o cafea la Amsterdam.

Intre timp am mai cugetat si nu as vrea sa te las cu ultima mea impresie despre Antilele Olandeze. Dar daca vii, te rog sa te asiguri ca nu iti uiti romanele acasa, precum subsemnatul, si in orice caz sa nu vii singurel. Asta e foarte important. Si acum m-as duce la culcarica, daca si KLM-ul ar binevoi sa apara cu papica, sa nu ma culc precum ocnasii cu apa si paine in burta si pace in suflet. MI-E FOAME. Si sunt deasupra Caraibelor. Mare e marea asta, domne'! cred ca si pilotii au adormit in cabina sau joaca table sau ce-or fi jucand olandezii cand se plictisesc. Si casca caraie, ca e mufa defecta, altfel numai cuvinte de lauda pentru programele de radio si de stiri inregistrate de KLM.

Uf, ca tare mi-e tarsa de oamenii care te seaca de energie, iar avionul asta e incarcat , numai ei peste tot, parca am fi un charter de gaitze si cotofene. Nu mai am pic de rabdare pentru aceste manifestari. Cred ca o sa ma uit ce film mai am pe hard, caci hoardele olandeze, incarcate de energiile tropicale nu-si mai gasesc astamparul. Sunt singurul cu laptop in interes de serviciu si doar cu fatza bronzata. Asha imi trebuie, cred.

Te voi anunta daca am supravietuit.

Inca eu, desi prin alienare nu stiu ce-o sa mai fie.
D

Calatoria continua...Sunt frant, dar parfumat, complimentele shop-ului din Schipol. Pe de-asupra (sau pe dedesubt!) mai sunt si transpirat. Nu imputit, dar atata cat sa ma faca pe mine sa nu ma simt bine pana la primul dus. Si mai e ceva cale. Inca cel putin doua ore.

Amsterdam-ul mi-ar fi placut mai mult daca as fi putut sa-l gust. Dar cu computerul in spinare la trap prin oras aveam senzatia la un moment dat ca niste plozi s-au agatat de mainile si umerii mei si sar in sus si in jos scotandu-ma din minti. M-am intalnit cu marea mea dragoste de anul trecut. Care a trecut de la hip-hop la basic, si de la mine la prietenul lui. Am incheiat citatul. Pe de alta parte pe mine nu m-a intrebat nimeni daca ma simt sau nu hip-hop. Sunt un las rasfatat si as vrea sa sufere toti si sa ma iubeasca si eu... sa fiu generos ca un rege, rasplatindu-i pe fiecare dupa masura. Da, as vrea sa sufere, da, as vrea sa nu mai poata respira de dorul meu, da as vrea sa-l doara greseala facuta. Realitatea e alta. Atat de putin ne-a ramas de impartit incat de abia am avut cu ce umple ora in care ne-am vazut, iar eu m-am uitat prima oara la ceas in minutul douazeci. In ciuda regulilor foarte stricte impuse de el, cum ca nu ne vom saruta decat pe obraz, l-am sarutat chiar cand m-am urcat in tren. Am fost rosu ca un rac la fata, dar o sa punem asta pe seama soarelui puternic din ultima vreme. Puncte in plus pentru mine: nu m-am uitat dupa el pe geamul trenului cum am vazut ca se face in filme, nu am plans, nu m-am simtit prost si l-am sunat de la aeroport ca sa-i multumesc pentru bere si pentru ca si-a facut timp de mine. Probabil ca sefa lui crede ca pe langa ca sunt din Romania, oi mai suferi si de o boala incurabila in stadiu terminal, ca altfel nu-mi explic cum de i-a dat drumul sa vina.

Acuma sunt ok, am pielea de gaina, ca mi-e frig de la aerul conditionat si fiindca as vrea sa merg la treaba mare. Dar nu se poate nimic.

Incheiere de incheiere

Am ajuns acasa, am dormit douasprezece ore, mi-am luat posta si am postat niste poze. Am revizuit textul prezentei, ca un redactor constincios. Toate greselile care au mai ramas sunt un indicator exact al capacitatilor mele corective, tind la zero (exprimare voit ambigua).

Te sarut si send,
D