Hello Lenin!

----- Original Message ---
To: Pinocchi0
Sent: Monday, November 08, 2004 8:20 AM



DMD,

Sa stii ca ti-am scris de cum am primit mesajul tau. Dupa care am tinut randurile de mai jos o vreme la macerat.

Sa vedem ce spuneam:

"Io asa i-as fi spus! Hello. Ca atunci cand te revezi cu cineva. Dar ce e pentru unii o despartire e pentru altii o intalnire. Sa nu intram in amanunte.

Acum imi aduc aminte cate lucruri am uitat despre filmul asta. De exemplu, habar nu am sa-ti spun cum se termina. Mereu si mereu alte filme incep, ajutandu-ne sa uitam filmele care s-au terminat, pentru a fi si ele uitate desigur la randul lor. Viata este o excelenta masina de tocat. Ganduri, relatii, nervi. Baga ceva intreg la un capat, si vei scoate o minunata pasta nedefinita sau cel putin neidentificabila la celalalt. Imaginea nu-mi apartine, trebuie ca am adunat-o de prin vreo caricutatura din "Urzica". Iti mai aduci aminte? Un prieten de-al meu tare hatru imi zicea intr-o zi cum un coleg de camin o luase la rasfoit in sesiune ca sa mai rada si el si a ramas incruntat toata ziua.

Oricum, iata ca ti-ai gasit ochelarii proaspat spalati si pentru un email cu tulburata lume noua. Da, aici este lumea noua, azi. Nu te mint, nici nu incerc sa-ti vand vreo idee, pur si simplu asta cred, in contextul in care noi aici suntem intr-un proces de reinventare si descoperire. Tzancii istoriei contemporane se nasc direct cu riduri, cu depresii si cu o ciudata pofta de viata. Asta sunt eu. Am o pofta ciudata de viata, una normala, asa cum imi inchipui eu viata normala. Un invelis mai tare, rezistent si ergonomic - asta e serviciul de preferinta de la noua la cinci, si un miez confortabil cu acente de risipa pe ici pe colo, daca nu cumva de aventura boema - "acasa", adica in timpul liber. Pe de alta parte sunt obosit. Nu stiu ce vrea lumea de la mine. Probabil nimic. Atunci de ce nu vrea? Chiar nu sunt bun de nimic?! Nu stiu ce vrea sefa de la mine. Probabil mai mult. N-ar putea sa ma lase in pace? nu vede ca sunt obosit?! Dar daca ma lasa de tot? Dileme, dileme. As vrea sa stiu ce am de facut si cum sa fac. Si sper ca pot sa fac. In situatia asta incep sa nuantez oboselile. E altfel de oboseala, mai putin bolnava, decat cea de saptamana trecuta. Am obosit sa vorbesc la telefon. Am obosit sa fiu cu facturile la zi. Am obosit de fapt de atatea facturi. As vrea sa cheltui pur si simplu. Se poate? Pentru asta ar fi nevoie de mai multi bani, nu?"

Asta iti scriam si in mod surprinzator, nu s-a schimbat nimic in ultimele zile. Astept weekendul ca sa intru in coma "de serviciu", pentru ca luni sa ma trezesc in acelasi cosmar. As fi vrut sa rad si sa-ti spun ca nu stiu cine a scris ce-ai citit tocmai, dar ma recunosc in fiecare litera.

In fine, azi e 8 noiembrie, ultima zi buna din acest an ca sa incepi ceva cu mai mari sanse de reusita. Cred ca azi o sa semnez reinnoirea contractului, sa vedem ce si cum.

Azi m-am trezit inaintea alarmei. Inca imi simt somnul amortit in scafarlie si fiecare celula urla "inapoi in pat!". Am facut gimnastica. Repertoriul celulelor s-a diversificat, mai ales cele din brate ma injura si zau ca nu am exagerat. Am facut cafea si am lasat-o in filtru inca cinci minute, cum sa face. Of, cate inceputuri, ce greu e. Imi vine sa rad. Un ras "borderline". Azi o sa scriu neaparat ceva sau o sa lucrez la un text deja scris, iar spre seara o sa prelucrez poze cu T ca sa ne apucam de site. Fiindca pantofaru' e fara pantofi, croitoru' fara haine si web designeru' fara site.

Ieri... si ma hotarasc sa nu-ti mai scriu despre ieri. Cum ziceam azi e o zi pentru planuri de pus in aplicare.

Sper ca vestile mele sa va gaseasca cu bine,