Evadarea

Din mozaicul verii trecute lipseste un episod. Imaginea m-a urmarit zilele astea, asa ca am sa ti-o povestesc.

Eram in septembrie, pe malul marii Baltice, la Warnemuende, pe digul de la far. Conferinta incepea in dimineata aceea mai tirziu, sau pe mine nu ma interesa programul de dis-de-dimineata, sau keynote speakerul programat la ora aceea lipsea, sau, in fine, ne trezisem prin cine stie ce minune mai devreme ca sa vedem marea. O femeie (parea apropiata de virsta noastra, si nu voi mai rosti cifra pe care cititorii fideli oricum o cunosc; voi mai spune doar ca la acea vreme, in sala de mese a hotelului, domnul Inginer si cu mine eram de departe cei mai tineri clienti) o femeie, spun, privea nostalgica in departari, peste valuri, acolo unde s-ar fi putut vedea Finlanda si Suedia, ba chiar si zapezile vesnice, daca Pamintul nu ar fi fost atit de rotund. Visa, asa cum visam si noi. Si deodata, peste dig se abatu un val de copii, sau mai bine zis de tineri elevi, pentru ca erau exact la virsta la care te intrebi daca mai poti sa-i numesti copii fara sa ii faci sa se simta jigniti. Femeia Nostalgica se intoarse spre ei, plina de zimbet si asteptari. Cel mai indraznet, in fruntea cetei, se duse la ea si ii spuse: Vreti sa fiti sotia mea?

Digul se umplu apoi de grupul galagios, insotit de mai multe profesoare, printre care Femeia Nostalgica isi avea desigur locul ei. Un alt baiat, mai putin indraznet, dar nevrind sa se lase mai prejos, ne spuse: Astazi e ziua mea. Apoi paru ca se gindeste ca a facut o prostie si ca e gata sa se intoarca pe calciie si sa o ia la fuga. Noi i-am spus la multi ani, l-am intrebat citi ani a implinit, de unde vine, si toate cele. El s-a intimidat si ne-a raspuns la intrebari pe ton de elev scos la lectie.

N-as putea sa spun de ce mi-am adus aminte tocmai de scena asta. Posibil sa fie din cauza filmului de aseara. Domnul Inginer avea o dispozitie nu dintre cele mai bune, am cautat o comedie printre vechile inregistrari de la televizor, si l-am gasit pe Tanguy, fiul iubitor care, la 27 de ani mai locuia inca la parintii exasperati. Inca o data m-am amuzat copios gindindu-ma ca la 27 de ani locuiam si eu in continuare cu mama. (Spre deosebire de Prinzessa, clar, care exact in acele momente trebuie sa-si fi facut planurile de evadare din cuibul matern.)