Argumente

Mai multi prieteni bucuresteni mi-au trimis linkuri cu stiri despre parada gay 2006. Daca ma gindesc bine, primul care a facut-o nici nu este gay, nici nu mai locuieste in Romania, si mi-a scris despre cele intimplate pe un ton amar. Am citit, am explorat diverse forumuri de discutii si injuraturi reciproce, ca sa aterizez pina la urma la Andrei Gheorghe. Am trecut rapid peste unele vulgaritati stilistice (care poate ca alta data m-ar fi tinut la distanta; dar acum mi-am dat seama ca, pur si simplu, asta este stilul bucurestean) si am avut niste discutii chiar interesante cu obisnuitii casei. Iata deci:

Tema principala a fost problema adoptiunii in cupluri homo; am discutat aici in mod special cu Bestia (don't ask me! :-) si am ajuns la o concluzie la care nu m-as fi asteptat: Cum ca adoptiunea nu ar trebui sa fie ingaduita cuplurilor homo, pentru ca acei copii adoptati ar avea de suferit. Pina aici, exact opusul pozitiei mele initiale; dar iata explicatia: Suferintele respectivilor nu s-ar datora incapacitatii barbatilor (daca despre barbati este vorba) de a oferi afectiunea si grija necesara copiilor, ci anturajului, scolii si cartierului, care probabil ca ar reactiona cu toata cruzimea aflind ca parintii nu sunt mama si tata dupa modelul clasic. (Si aici trec peste anumite suculentze de exprimare, recunosc, nu lipsite de un anumit humor, cit se poate de politically uncorrect.) Problema este deci, pina la urma, generala intoleranta si lipsa de educatie democratica a boborului.

O tema secundara a fost aceea a orientarii sexuale a copiilor eventual adoptati de perechile gay -- cum ca adica acestia ar deveni si ei tot gay la virsta maturitatii sexuale, si deci nenorocirea s-ar propaga. La citeva zile dupa aceste discutii, asistam la un examen in care candidatul avea de explicat o teorie a invatarii sociale si domeniul de aplicabilitate al acelei teorii. M-am amuzat copios (si i-am povestit apoi si profesorului) de ideea cum ca orientarea sexuala s-ar putea invata prin puterea exemplului. (Desi nu stiu daca amuzament este cuvintul cel mai potrivit aici.) Daca asa ar fi, atunci probabil ca homosexualitatea s-ar putea trata si vindeca fara prea mari probleme.

Tema tratamentului homosexualitatii este foarte interesanta si mai putin inocenta decit pare. Cu atit mai mult cu cit au aparut si in Romania (sau cel putin in limba romana) reclame pe aceeasi tema. Inutil sa repet ca la ora actuala majoritatea psihologilor de formatie academica s-au lamurit ca homosexualitatea nu se poate trata decit in cazuri speciale, izolate si de exceptie, si ca succesul este mai mult decit indoielnic. Ramine totusi un motiv foarte interesant de a sustine ca tratamentul exista si este efectiv: Daca homosexualitatea se poate trata cu succes, atunci ar insemna ca homosexualii care (mai) exista sunt homosexuali pentru ca asa vor ei, nu pentru ca asa s-au nascut. Drept care nu ar fi cazul sa li se acorde drepturi sau, mai mult, ar putea chiar sa fie scosi din nou din legalitate. Logica este impecabila; ramine de cercetat valoarea de adevar a premizei.

In aceeasi ordine de idei, intr-un avint retoric am pomenit lagarele de concentrare. Cineva a spus ceva de genul ca "sa le dam la cap homosexualilor care se manifesta in public", iar eu am raspuns ca stiu pe cineva care a facut-o chiar foarte eficient, la scara industriala, cu camere de gazare si crematorii. Mi s-a raspuns ca exagerez (si in acleasi timp, spre multumirea mea, discutia a revenit la un ton ceva mai civilizat). Si totusi nu am exagerat deloc. Este un adevar istoric ca homosexualii se numara printre victimele holocaustului; si din pacate, pina acum nu li s-a recunoscut complet pozitia de victime, si nici vorba sa fi fost despagubiti ca alte grupe sociale sau etnice. Bine-bine, dar asta a fost atunci. Am replicat ca acel "atunci" nu este mai departe de 50 de ani, ceea ce nu este nicidecum mult la scara istoriei. Walter si Robert, de exemplu, au vecini care au fost nazi in anii 40, si care sunt in continuare membri activi ai Partidului National-Socialist (ei bine, da, acest partid exista in mod oficial!) si care se manifesta ca atare si in ziua de azi. Eu insumi, mergind pe o strada principala, in München, ziua in amiaza mare, am vazut un rabin in costum traditional si apoi un vagabond care a racnit in urma lui "Jude!!!". Din acel moment nu mi s-au mai parut atit de indepartate si de imposibile timpurile holocaustului.

O mare uimire pare sa fi stirnit statistica: in orasele mari (cel putin in Vest), procentul de homosexuali se considera a fi intre 5 si 10%. Asta ar insemna, la un oras de marimea Bucurestiului, cam 100-200.000 de homosexuali. Cineva a dat-o in bascalie si a zis: ahaha, atunci homosexualii ar putea sa intre in parlament? Am raspuns ca in München exista o grupare politica pe nume Rosa Liste, care este reprezentata si in consiliul orasenesc. Si am spus povestea cu vecinii lui Walter: De fiecare data cind ziarul Partidului National-Socialist combate homosexualii, Walter primeste un exemplar cu articolul respectiv incercuit cu creion rosu. De fiecare data cind Süddeutsche Zeitung publica stiri politice despre Rosa Liste, toti ceilalti vecini (si blocul sa tot aiba vreo 100 de apartamente) gasesc in cutia de scrisori cite o copie cu numele lui Walter subliniat cu rosu. Urmarea a fost ca toate gospodinele din bloc voteaza de atunci Rosa Liste.

Un punct de vedere pe care nu prea reusesc sa il inteleg: O parte dintre participantii la discutie scriau foarte detaliat cam ce isi inchipuie ei ca fac homosexualii intre ei, dupa care comentau ca vai ce scarbos. Subiectul parea sa exercite asupra lor fascinatia pe care privirea sarpelui o exercita asupra gainii pe cale de a-i deveni cina sau dejun, dupa caz. Situatia am regasit-o pe situri care "combateau bine" (si in limba romana!) la adresa homosexualilor: liste foarte detaliate de tehnici amoroase, toate prezentate sub titlul: Toti homosexualii fac asta, rusine lor! Mi-am adus aminte de o distinsa doamna care locuia in Glockenbach, cartier preferat al comunitatii gay, si care se uita seara pe geam in apartamentele vecine indignindu-se gratios. Cind a intrebat-o cineva de ce comite aceasta indiscretie, nu a stiut prea bine ce sa raspunda.

Sa zicem totusi ca nu ne deranjeaza indiscretia si uitatul pe gaura cheii in dormitor (desi face parte in mod clar din strategia de denigrare a homosexualilor). Ceea ce nu observa nimeni este dragostea. Simplul fapt ca, inainte de a ajunge in pat, persoanele in cauza pot sa se iubeasca. Si ca dragostea este un sentiment profund, inainte de a fi un eufemism si o gimnastica sexuala. Si ca un cuplu stabil, indiferent de orientare si sex, presupune si o responsabilitate reciproca. Despre asta nu spune nimeni niciodata nimic.

In fine, lucrul care mi se pare cel mai de neinteles este urmatorul: In discutiile dintre comunitatea hetero si cea homo, prima din ele da de multe ori de inteles ca daca cea de-a doua ar fi egala in drepturi cu ea, asta i-ar lipsi de... de ce anume? Concret: Cum ca daca homosexualii ar avea dreptul la casatorie, heterosexualii s-ar simti rusinati (!) sa intretina relatiile corespunzatoare, obligati (?!) sa intretina si ei relatii homo, sa isi legifereze depturile (si asa legiferate) etc. Pina aici, lucrurile sunt in general spuse mai mult pe ton de banc si bascalie. Dar ele merg mai departe, pozitia se regaseste foarte des si in discursul politic din multe tari ale lumii. Formularea este putin alta, esenta este aceeasi: Acceptarea casatoriilor homosexuale ar submina, zice-se, institutia traditionala a familiei. Acesta este un argument standard al partidelor conservatoare contra casatoriilor homo. Daca chestia asta are vreun sens, tare as vrea sa mi-l explice si mie cineva.

Va urma (din pacate)