E luni. Nu aprind lumina dimineata. Amestecul de neon si soare, fie el si filtrat de nori, imi displace profund. Flautul are dintr-o data o stralucire alba si proaspata, ca atunci cind era nou. Este lumina zapezii. Ninge. In sala de repetitie de alaturi, altcineva cinta la flaut. Ascult cu un amestec de admiratie si invidie. Oare cind am sa fiu in stare sa cint si eu asa? Ma distrage, dau chixuri. Ma uit in oglinda (cel mai bun profesor si sfatuitor, zice-se). Flautul straluceste alb si proaspat. Ma distrage, dau alte chixuri.
In fine, ma cuibaresc in scaunul de birou. E negru si nou, si are spatarul rosu. Mi l-am comandat special, am tinut sa fie original in vreun fel oarecare. A costat mai mult decit banii pe care ii aveam pentru asta, oare va trebui sa il tirimit inapoi? Ma cuibaresc. Ma uit pe geam.
A stat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu