12 octombrie 2007

Concert pe gaura cheii

Agata nu m-a intrebat daca vreau sa merg si eu, doar a pus ora de flaut ceva mai devreme ca sa avem timp sa ajungem. In treacat fie spus, asta nu a folosit la mare lucru, pentru ca avionul ei, cind s-a intors de la Krakowia, a intirziat cu vreo sase ore din cauza cetei, apoi l-am asteptat si pe prietenul ei care venea de la Varsovia si mai trebuia sa se spele pe dinti cind noi deja asteptam la usa si Agata statea nerabdatoare cu cheia in mina sa incuie. Apoi a mai trebuit sa mergem si cu masina, asta in centru, unde trebuie sa ai mult noroc ca sa gasesti un loc de parcare. Cel putin norocul asta l-am avut. Am ajuns la intrarea in Muzeul Orasului, tocmai cind cineva incuiase grilajul si se retragea discret. Lasati-ne si pe noi, va rugam, suntem toti flautisti, si prieteni ai domnului Graf! Pentru mine a fost o onoare sa fiu inclus atit de generos in clasa flautistilor, pe linga cei doi care isi merita cu adevarat numele si premiile internationale. Pentru prietena lor, care tocmai imi fusese prezentata drept clavecinista, asta trebuie sa fi fost o figura de stil. Cert este ca am intrat.

Am pierdut o sonata de tinerete, ba chiar de copilarie a lui Mozart in do major pentru flaut si pian. (Cum pentru asta a cistigat Agata de curind un premiu de interpretare la Timisoara, banuiesc ca vroise sa o asculte si era vehement nemultumita de intirziere, cum reiesea din intonatia adresata prietenului si din prea putinele cuvinte poloneze pe care le inteleg.) Apoi a fost partita in la minor pentru flaut solo de Bach. Inainte sa cinte piesa urmatoare, o grande polonaise de Böhm, domnul Graf a spus povestea acestei piese: Nu ii placuse niciodata prea tare si nu considerase necesar sa o invete. (Are dreptate, numai briliante si farafastîcuri, ii spuneam domnului Inginer.) Dar anul trecut, la concursul Böhm, o buna si veche prietena cu care studiase impreuna la Paris ii spusese ca orice flautist cit-de-cit bun trebuie sa poata sa o cinte. Nu am aflat cine era prietena, dar aplicase cu succes o metoda feminina par excellence si facuse apel la onoarea lui de flautist. Ca si cind asta nu ar fi fost suficient, nepotul lui Böhm ii facuse notele cadou, noblesse oblige. Dupa pauza au urmat citeva piese moderne. Inainte de ultima, o suita pastorala ungara de Franz Doppler, ne-a spus o alta poveste: De curind, societatea maghiara a flautistilor ii acordase un premiu dotat cu "inelul Doppler", iar el promisese sa il poarte cintind acea suita. Ne-a explicat ca inelul era o bucata de flaut (nu am aflat daca instrumentul masacrat fusese vreun flaut istoric), iar in loc de piatra aveo o clapa.

Peter-Lukas Graf are aproape 80 de ani si o cariera stralucita. Ca profesor la mai multe academii de muzica din Elvetia, venise la München sa tina un Meisterkurs, la deschiderea caruia dadea acel concert. Concertul a fost bun. A cintat cu finete, fara demonstratii de forta. In flautul de aur al domniei sale, picaturi de apa naravase asezate, cit se putea vedea din sala, pe sol diez l-au facut de vreo doua ori sa se intrerupa si sa sufle in alte directii decit cele predestinate, sau chiar sa isi scoata provizia de hirtie de tigara si sa tamponeze pîslele cu pricina. Publicul meloman mediu ar fi fost cel putin contrariat.

Am inteles intr-un tirziu ca acest concert trebuia privit cu alti ochi. Domnu' Inginer, galant din fire si ajuns mai din timp in sala, ii propusese Agatei sa vina linga noi, mai in fata, unde rezervase locuri. Prietenul ei a refuzat zimbind cu subintelesuri: Nu, pentru ca in sala era prea multa lume cunoscuta, si prefera sa se ascunda. Sigur ca n-a facut asta (putina fandoseala la cei aproximativ 25 de ani nu deranjeaza), ba chiar l-am vazut stind de vorba cu nepotul lui Böhm si alti ilustri necunoscuti mie. Domnu' Inginer mi-a soptit tandru la ureche ca in sala trebuie sa fi fost si toti studentii de la Meisterkurs, si am vazut imediat destule figuri corespunzatoare. Apoi -- impacindu-ma cu ideea ca nu am de unde sa stiu who is who -- am meditat la locul unde ne aflam: Etajul al patrulea din muzeul orasului, dedicat instrumentelor muzicale. Erau acolo adunati toti stramosii flautelor, oboaielor, clarinetelor (de'ale gurii, cum se zicea odata), mai multe viole d'amore superbe intr-un dulap climatizat, o vioara Amati si una Steiner la separé (de obicei erau mai multe, dar acum trebuie sa fi fost plecate in calatorie) si cite si mai cite. Acustica, de altfel, mediocra: Lumea s-a abtinut de la tusit, susotit, fosnit, scritiit, dar la sarabanda din partita lui Bach a trecut pe deasupra un elicopter, si l-am auzit foarte bine.

Nu eram la un concert cu public, ci la o intilnire de familie. Tot asa cum au fost la Bucuresti ultimele concerte ale Lolei Bobescu sau centenarul Cellei Delavrancea. Prezenta noastra, a novicilor, era mai mult o intimplare sau un fel de a ne uita pe gaura cheii.

Completind tabloul, garderoba improvizata in anticamera dintre casa scarii si sala de muzeu era deservita de un domn in virsta, extrem de lent si evident nespecialist. Lumea astepta in liniste si cu un calm nebanuit. Domnu' Inginer s-a mindrit sa imi arate biletul cu numarul 001. Dupa ce mi-am luat jacheta, geanta cu flautul (predata cu mari emotii) si casca de bicicleta, m-am intors in sala sa imi iau ramas-bun de la Agata si adevaratii flautisti. Nu i-am mai gasit.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Descrierea încăperii cu instrumente muzicale mă duce cu gândul la o scenă din "Doctor Faustus", cred că era prin adolescenţa lui Leverkuehn.

La concert pe bicicletă??? Transpiraţie, pantofii de gală etc...

Pinocchi0 spunea...

Ei, chiar pina la muzeu si concert m-a dus Agata cu masina (desi cu trasportul in comun as fi ajuns mai repede). Oricum nu era un concert la care sa iti pui pantofiorii de cristal (desi cu atit mai interesant ar fi fost sa ii pierzi apoi pe trepte, la plecare), costumul si restul accessoirelor. Cum spuneam, a fost mai mult o intilnire de familie -- de aici si chestia cu gaura cheii, pentru ca nu apartin cu adevarat si de drept familiei. (Nu inca, cel putin.) In plus, asa cum scriam altundeva (ar trebui sa pun si linkul, dar la aceasta ora din noapte chiar mi-e lene), bicicleta este si un mijloc de transport in timp.