De mult, tare de mult, cu mult inaintea aparitiei lui Jürgen Grossvogel, intr-o perioada tulbure si agitata, imparteam biroul cu un bun coleg psiholog. El a fost cel care m-a insotit, cu blinda ironie, de-a lungul coming-out-ului, ca si de-a lungul unei chestii ceva mai prozaice care a fost faza finala a doctoratului. Accepta sa ii fumez tigarile fara nici un fel de rezerva (cumparam pe urma tigari tot pentru el, John Players, dar nu din cele Speciale), si, cind m-am lasat, a acceptat interdictia mea de fumat in birou cu aceeasi intelegere usor ironica.
Intr-o buna dimineata, stateam la micul dejun si citeam programul TV. Si am inceput sa pling citindu-l. Nici nu e de mirare, mi-a spus el apoi, la ce emisiuni proaste se fac cred si eu ca iti vine sa plingi. Apoi m-a facut pachet si m-a expediat in Englischer Garten, interzicindu-mi categoric sa imi pun ochelarii de soare. Mi-am luat un teanc de hirtzoage, m-am dus pe peluza nudistilor si m-am intins la soare cu ele, pe iarba care abia se zvinta.
A disparut, intr-o zi. Pur si simplu nu a mai venit la birou. Nu a mai avut chef. Abia mult mai tirziu mi-am dat seama ca trebuie sa fi avut si el depresiile lui, poate ceva mai mari ca ale mele.
3 comentarii:
:-) Eu am plans o data in timp ce ma uitam la Lord of the Rings. Nu mi-a dat nimeni vreo explicatie dar m-am inveselit singur la final. Baia de soare mi-ar prinde bine oricum, am sa programez un calup intreg de bai in aprilie cand ma duc sa o vad pe Penelopa pe malurile Vistulei. Desi, la drept vorbind, se poate ca Penelopa insasi sa fie suficient de luminoasa.
Eh, daca e Penelopa, precis nu-ti mai trebuie soare ;-)
frumos post.
merci.
H.
Trimiteți un comentariu