Prima vizita

Spuneam deunăzi cât imi doresc să intre clasa muncitoare în apartamentul nostru. Imaginea fiind o combinație între intrarea lui Christos în Bruxelles, pictată de Ensor, și intrarea minerilor în București, de la emisiunile de știri internaționale. Pentru asta, Zaza îmi recomanda să mă rog la sfinții mucenici Filofteia, Pandele și Mardare, iar Madelin la Maria (mare și mică), Varvara și omnipotentul Dorel. Mai ales cel din urmă, zic eu, trebuie să fie tare potent, pentru că... ei bine, pentru că...

Iată o mică imagine din Internet. În alte condiții aș fi lasat-o pe serverul original și aș fi pus numai linkul aici. Dar nu, imaginile istorice nu se lasă la voia întâmplarii și pe mâna unor gazde pasagere. 16 kB pe serverul blogspotului sunt un obol dintre cele mai modeste aduse Adevărului și Istoriei.

Ei bine da, Adevăr și Istorie, cu majuscule și in sensul fichetului Zazei: Câte povești, câte vieți, câte destine în cele câteva amănunte prinse în nunanțe de sepia!



Ce vedem aici? Este intotdeauna un experiment interesant, de văzut cum se poate răspunde la o asemenea întrebare. În primul rând, vedem o poză. Și anume una din pozele de reclamă ale apartamentului nostru, făcuta la timp de vară. Domnul Westermann s-a plimbat dintr-o cameră în alta cu aparatul de fotografiat, a evitat cu generozitate dormitorul cu patul conjugal și maldărul de rufe de călcat, si a tras in poza... ce a putut. Aici de față, foarte semnificativă, balustrada balconului, văzută din camera de zi. În prim plan, un vârf de frunză de la palmierul domnului Inginer. Pe măsutza Ikea 1992 (aproape o antichitate) ghiveciul alb cu dafin si levănțică. Pe jos, vasul de teracotă cu amarylis. Deasupra balustradei, cultura mea de rucola, mărar si pătrunjel.

Mai departe, vedem fațada casei de alaturi. Să spunem doua lucruri: Primo, Herr Westermann și-a intitulat capodopera “Loggia. Vedere spre sud”. (Pentru că există și o vedere spre vest, unde se vede grădina. A se remarca articolul hotarît și dublul g.) Secundo, pâna la un an după ce ne-am mutat, în aceeași direcție am văzut numai grădinile vecinilor, pe o distanță de vreo 2 km. Apoi zidul din poza lui Westermann, după regula: trei metri, gard, trei metri, zid. Iar după ce am spus aceste două lucruri, să ne amintim că o casă nu se demolează și nici nu se reconstruiește nici într-o zi două, nici intr-o luna două. Și nici fără știrea vecinilor. Dar eventual fără știrea chiriașilor in spe. Asta se poate, dacă apropritarul este dotat cu o anume discreție.

Ce ne spune domnul Westermann cu ochelarii lui de clown pe vârful nasului? Ne spune, cu înduioșatoare modestie: “Vermietet beim Erstbesuch”, semnul exclamării. Pe romanește, “Închiriat la prima vizită”. “Prima vizita”, așa cum pronunța cineva (nu spun cine) prima vista. (Prinzessa si Gogoscharski zâmbesc ironic de fiecare dată când își aduc aminte, oglindind desigur ironia distinsului lor tată.) Închiriat, așadar, la prima vedere.

Și ne-am dori acum să o aflăm și pe-a doua. Dar pentru asta mai trebuie ceva timp și răbdare.

Vom mai înștiința distinsul cititor și mai ales distinsa cetitoare, pe scurt, că azi de dimineață am primit oficial noul apartament. La masa de prânz, la cafea, am sărbatorit evenimentul dublu cu o bucată mare de prajitură cu vișine, în aluat cu ciocolată.