Ajungem la ora potrivita ca sa gasim locuri bune, in eventualitatea ca sala s-ar umple. O tinara flautista exerseaza inainte de concert cu pianul. Eu ascult cu gura cascata, domnu’ Inginer se serveste cu cafea. Flautista termina si se aseaza in sala. O vad din spate: Are doua cozi blonde impletite. Isi tine flautul vertical pe un picior, sprijinit de umar, cu embouchura la timpla, virful ii ajunge undeva deasupra capului. Doua pianiste cinta la patru miini.
Cinci minute mai tirziu, la garderoba, flautista are un covrig imens in mina si se joaca de-a prinselea cu pianistele. Scrie in program: Flautista are opt ani, pianistele cite sapte.
* * *
Fundalul scenei este padurea vazuta prin fatada de sticla, ca altarul dintr-o biserica de Alvar Aalto. Pe scena, un pianist ceva mai in virsta si foarte serios (13 ani) cinta un preludiu de Bach. A nins, cerul e albastru, soarele straluceste, brazii fosnesc. Prin mijlocul peisajului trece Gogoscharski grabit, in virful picioarelor, cu viola sub brat, capul bagat intre umeri, gulerul ridicat peste obraz si rizind cu gura pina la urechi spre pianista de linga el.
* * *
Raphael Paratore: Asa un nume, ma gindesc, este predestinat succesului. Cinta incruntat, aplecat asupra violoncelului, in pauzele ritmice isi da la o parte parul de pe frunte. In timp ce aplaud, ma intorc spre Gogoscharski si ii spun: A cintat tare bine. Imi raspunde: Ce, n-ai stiut? Rafi e cel mai bun.
3 comentarii:
Inainte de Craciun am mers cu Miru la o serbare a elevilor Liceului de Muzica (si Arte) din Ploiesti, un obicei din fiecare an, in locul serbarilor de scoala traditionale. Copiii mici au cantat in cor colinde (cam multe americane, dupa gustul meu). O grupa de fete de clasa a 11-12-a au interpretat o sceneta cu colindatoare din Bucovina. Au mai fost recitaluri de pian, de suflatoare, de instrumente cu coarde, un concert mai mare si, cel mai gustat de pubic, un jazz-session. Eu nu ma pricep sa zic daca au cantat fals sau nu, nu detectez stangaciile ori neconformitatile (sic!), zic doar ca am savurat fiecare secunda. Chiar si vizual.
Mi-ai amintit acum si de Balcic, in vara trecuta, la castelul reginei, am nimerit la un concert in aer liber, copii tot de la o scoala de muzica, viori si flaute, in special.
Sunt multi carora nu le plac concertele de copii, de exemplu pentru ca scirtiie prea tare la vioara. Mie imi plac teribil, le-am ascultat intotdeauna cu placere. Si imi place foarte tare sa vad cum cresc copiii de la un an la altul si ce progrese fac. E o minune!
:)
Trimiteți un comentariu