Recunosc ca m-am dus intr-acolo fara urma de interes si placere. Pe domnu’ Inginer l-am intrebat intr-o doara daca vrea sa vina cu mine, sperind aproape ca n-o sa vrea: Intilniri cu colegii mei, bah, pina acum a avut intotdeauna ceva mai bun de facut.
De data asta a fost entuziasmat. Daca nu mai are colegi proprii, macar pe ai mei sa-i vada. In afara de asta, banuiesc ca nici tinta excursiei nu i-a fost tocmai indiferenta: Fabrica de bere de la Aying, cu degustare la fata locului, masă si danț la cîrciuma satului. Puteam sa-i refuz asa ceva?
Sa recapitulam: Era vorba de o intilnire cu colegii mei, duminica la prinz, cu vizita la fabrica de bere si bauta anexa. Si ce’or sa spuna colegii? ...cind toata lumea vine cu neveste si copchii, numai eu cu partenerul meu. Peste intrebarea asta credeam ca am trecut de mult, comingout-ul meu fiind acum 12 ani, si totusi am avut citiva mici fiori in perspectiva situatiei. Comingout dupa comingout dupa comingout...
Pentru amuzament: Rascolind arhivele, mentionam nu mai departe de saptamina trecuta pe un oarecare J. si un oarecare F. cu care eram la masa de prinz: De J. ma indragostisem, iar F. este actualul meu sef.
Si lucrurile au mers cam asa:
In timpul vizitei, domnu’ Inginer, specialist in ale ingineriei (inclusiv ingineria berii), s-a simtit in mediul lui si a explicat cam la fel de multe ca si ghidul. (Ma intreb citi stiau cine e, pentru ca n-am binevoit sa fac prezentarile: o lasitate din partea mea. Dar multi il cunosteau deja.) S-a intretinut cordial cu musafirii americani, iar la masa s-a asezat linga ei, in capul mesei, in timp ce eu am zis ca “vin imediat” si m-am dus la buda. Cind m-am intors, pe locul de linga el se asezase deja un coleg cam capsoman, celelalte locuri se ocupasera si ele unul dupa altul, asa ca m-am asezat si eu la capatul celalalt al unei mese care... ehehehei... sa fi tot avut vreo zece metri lungime.
Si asta a fost tot: Am mincat, am baut, am platit si am plecat, unii dupa altii. Toata chestia a fost chiar draguta, si m-am convins ca am facut ceea ce trebuia sa fac pentru socializare si pastrarea unei atmosfere de lucru cordiale. (...Vlad!)
Nimeni n-a dat nici un semn de vreo mirare. (Ce plictiseala.)
13 comentarii:
mie nu imi place cuvantul asta, "partener". dar nici n-am o propunere de inlocuitor.
Pai nici eu nu ma dau in vint dupa cuvintul asta. Dar daca spun "prieten", nu e prea clar despre ce e vorba. In germana ar fi 90% clar, in romana poate la fel, in engleza toata lumea ar intelege "prietenie platonica".
Termen inlocuitor? "Domnu' Inginer" ;-)
adica o sa spui "Dragii mei, Domnu' Inginer este Domnu' Inginer-ul meu, asa sa stiti". :))
Dap :-)
le-bens-ge-fähr-te !
daca vrei sa vezi sprâncene ridicate (dar n-ai vrut, chicken!)
atunci spui " mein lover", hehe!
data viitoare...
<)))<
hihi...
"Lebensgefährte" am tot auzit, spus de altii. Suna simandicos-birocratic. "Mein lover" -- ca sa vad sprincenele ridicate ar trebui sa ma uit in oglinda :-)
Pai asa-i, ca de comingout niciodata nu scapam. Cand apar personaje noi in anturaj, apar si intrebarile...La noi in departament exista ´House meetings´ periodice, la finalul carora se anunta evenimentele speciale gen casatorii, copii etc si se impart mici cadouri; dupa ce mi-am pus poza de nunta la House meeting am primit cu cadoul o felicitare semnata in tot felul de limbi (si sunt sigura ca nu erau injuraturi :)
Cel mai interesant a fost cand a venit un coleg nou din Iran, aoleo, Republica Islamica, cine stie ce-o fi in capul astuia, mai bine evitam...si uite-asa am ajuns la o discutie cu tema ´politzishtii ieste proshti´, in care ne-am descris pe larg dezgustul dupa niste ´intalniri´ cu politia. Pe el incercase politia morala sa-l aresteze in Teheran (in 2004!) pentru ca era cu o femeie cu care nu era casatorit, pe mine incercase politia romana sa ma aresteze in Bucuresti (in 2004!) pentru ca eram cu o femeie...
Dar ´socializarea si pastrarea unei atmosfere cordiale´ pot fi o munca obositoare intr-un grup complet nou (si fara legatura cu serviciul). ´Da draga, ai auzit bine, am nevasta´. `Draga, Craciun fericit sa ai tu, ca eu am Hanukkah (si ti-am mai zis asta de 100 de ori pana acum!)´ etc. Si dupa ce se plictisesc de mine trec la obiectul urmator (cineva trans, sau doamna cu batic/sal/alta forma de hijab, sau domnul cu un picior mai scurt, sau orice li se pare lor ´cool´ in momentul respectiv). Bleah!
Mi-ai adus aminte de o scena tare draguta, apropo de politie... povestesc in curind. Altfel -- la Bucuresti in 2004, era cumva inaintea erei noastre?
Noi avem un coleg egiptean, cu care, intimplator am fost la masa de prinz cu el si cu domnu' Inginer... N-am intrat in detalii.
Un domn cu un picior mai scurt? In perioada mea boema, deasupra mea locuia o doamna cu picior de lemn. Era adorabila!
Nu stiu de a cui era apartinea Bucurestiul in vara 2004, dar de a mea sigur nu. Era mea a inceput pe 12 octombrie 2004, cand m-am mutat in Suedia (am tot timpul impresia ca am fost intr-un fel de coma timp de 25 de ani, dupa care m-am trezit la Stockholm vorbind in suedeza).
Si noi ne tot gandim daca sa intram in detalii si cu cine. Ne-am stabilit o regula: daca ceilalti intra in detalii despre propriile familii, atunci o facem si noi. Si, evident, atunci cand apare intrebarea cretina ´voi sunteti surori?´. Cel mai nostim este cand se trezeste cate o heteronevasta si zice ´aaa, dar sa fii casatorita cu o femeie este muuult mai usor decat cu un barbat!´ (iete dom´le cine-i priceput!), dupa care ne ignora complet si palavrageste vreo cateva ore despre problemele ei maritale, facandu-ne si noua probleme maritale (ca-mi reproseaza nevasta ca de ce o car dupa mine la intruniri cu vaci proaste).
Mda, domnul cu pricina avea un picior foarte vizibil mai scurt. Si eu am un picior mai scurt, dar asta nu se vede iarna cand imi intra taloneta in bocanci. In rest se mai trezeste cate unul ´vaaai, da de ce arata pantofii tai asa ciudat?´ (asta dupa epuizarea celorlalte ´detalii cool´).
Exact asta a fost si senzatia mea, ca pina atunci am vegetat. Viata a inceput pe urma.
An incercat si eu sa ma conversez cu niste heteroneveste la o sindrofie in Bucuresti: Eram singurul barbat din bucatarie, restul erau la fumat. Cele doua erau cu burdihan, drept care am incercat sa le povestesc cum e cind se naste copilul si dupa aia (eu fiind trecut prin asta). Ele mi-au intors spatele (sub pretextul ca nu are loc burta de tablia mesei), chestie pe care am categorisit-o prompt drept mitocanie bucuresteana. Acum imi dau seama ca de fapt a fost un gest de politete din partea lor sa nu spuna cu glas tare ce gindeau, adica "iete dom'le cine-i priceput" :-))
Mda, nu ierea mitocanie bucuresteana, ierea mitocanie heteronormativa (de care Romania e din pacate plina), adica tu nu ai dreptul sa fii priceput la crescut copii (si mai cara-te odata din bucatarie si du-te la barbati unde ti-e locul, ca strici norma - ceva de genul asta).
Si tot mitocanie heteronormativa este sa zici ca un tip de casatorie e mai important sau mai complex decat altul. Desi ce am descris eu este la extrema opusa comparativ cu Romania.
Hm, da, exista multe feluri de mitocanie. Asta cred ca era o combinatie. Ah, si nu stiu de ce, intotdeauna am avut pe undeva sentimentul ca mitocania trebuie sa fie un fel de mincare. (De unde, probabil, si locatia scenei.)
Oricum, despre crescutul copiilor pot sa sustin cu constiinta impacata ca stiu mai mult decit duduile alea, heh.
That's it. Mă duc să-mi măsor comparativ picioarele.
Trimiteți un comentariu