14 aprilie 2009

Lipscani, calea regală

Unde ne mai trimite principiul de nedeterminare al lui Heisenberg, si la ce viteza functioneaza motorul antiprobabilistic? Desigur 130 km/h pe autostrada din placi de beton: glasul rotilor de tren in versiune road movie.

– E aceeasi limba, sint aceiasi oameni, dar e alta tara.
– Ca in Austria? întreb naiv.
– Nuu, Austria e ca aici. Alta tara.

Asta sa fi fost prin toamna lui 1992.

Pentru toti cei care sint 13% nebuni si 86% intregi la minte daca scot bilet la 11 noaptea in tramvaiul 41, asa ca mine, Leipzig e un risc. Se pot indragosti la prima vedere, la a doua si la a treia: Leipzig e calea de mijloc. Daca românul ar fi mai neamt, probabil ca Bucurestiul ar arata la fel: Superbe case istorice, blocuri comuniste, un parc (“Klara Zettkin”) rivalizind cu Gradina Zoologica berlineza, cultura si istorie revarsindu-se pe strazi, oameni adorabili si tineri la orice virsta, barbati care se plimba prin parc tinindu-se de mina, biciclisti pe aleea de pietoni, pedestri pe drumul de biciclete – cind de fapt cele doua drumuri nu sint separate, si doar un “Wessi” care vine in vizita le separa mental si se indigneaza cind vede ca lumea nu respecta. Sa nu uitam, strazile cu piatra cubica si gropi. Daca scrie “30” la intrare, domnu’ Inginer merge cu 30 la ora si se sperie ca masina se zgîltîie periculos. In timp ce intreaba daca au ulei pentru directie, indicatorul fiind la limita inferioara, eu astept in fata garajului ca Anita Ekberg in Fontana di Trevi. Dupa trei minute iese un mecanic, de altfel ocupat cu o masina rosie ridicata pneumatic in tavan, si ma intreaba daca ma poate ajuta cu ceva. Multumesc nu, raspund, sînt doar in trecere.

9 comentarii:

Anca Tudor spunea...

Hm, apropo de strazi cu piatra cubica si gropi. Ma duc eu, cu un coleg fotoreporter aflat la prima iesire din tara, la Bruxelles. Ne plimbam noi, vedem muzee, fotografiem tot ce misca si ce nu misca, si, la un moment dat, se opresete omul meu in mijlocul drumului si, concentrat, pozeaza carosabilul din n-spe pozitii. Zic: "Ai bolunzit, dragule?". Zice:"Nu, zice, uite, au si ei gropi!".

rasvan calin spunea...

merci de ghiont, ca sa ajung si eu acolo. :)

zi grozava!

Pinocchi0 spunea...

Anca: :-)
Si logic vorbind, de ce nu ar avea?

Rasvan: Merita. Daca ajungi si prin München, da un semn.

krossfire spunea...

A fost el romanul si mai neamt, dar nu i-a placut si si-a zis ''Rusia-i calea'' (sau cel putin au zis altii pentru el).

Pinocchi0 spunea...

Krossfire, eu nu cunosc pe nimeni care sa fi zis asa ceva. Sa fie asta oare un semn de distinctie? :-))

...cîtă distincțtie, și cîtă!(Liliana, poeta)

krossfire spunea...

Cunosc eu vreo cativa si e trist cat de romani sunt.

Pinocchi0 spunea...

Cu curios. Colega mea zice de colegul nostru comun de birou (numit in citeva povesti de pe acest blog Jürgen Grossvogel): Este *atit* de neamt. (Evident ca ea e nemtoaica.)

krossfire spunea...

Si bunica-mea era nemtoaica dar tot imi e greu sa disting orzul de nemti.

Pinocchi0 spunea...

No, atunci principalul e sa nu-l strici pe giste <:-)