Incredibila și trista poveste a candidei Esmeralda și a nesăbuitului său grădinar Pinocchio

“...chiuveta cazu in dragoste...”

Ca orice poveste romantica, si cea de fata se bazeaza pe lupta si unitatea contrariilor. Personajul – nu neaparat principal, dar de maxima importanta, caci de la el a pornit totul – este teava de scurgere din baia lui Pinocchio. Si nu o teava oarecare ascunsa prin vreun colt al baii, ci insasi Coloana. Nu baia actuala a lui Pinocchio, nici cea din vremile Carnavalului, ci baia din acele timpuri. (Despre ai carei pereti rosii ca focul mai ricaneaza Colombina si un ziua de azi.)

Acea teava era foarte urîta.

Intimplarea facea ca baia in cauza avea o fereastra foarte mare. Am putea-o numi Dreptate Universala, daca nu ne-am da seama ca, fara acea fereastra, nici urîtenia tevii n-ar fi fost atit de vizibila. Pinocchio insusi n-ar fi fost atit de vizibil sub duș, dar asta e alta poveste. Cu mult inainte sa-si dea seama de propria goliciune, Pinocchio condamna goliciunea tevii:

Aceasta teava trebuie imbracata.

Intorcindu-se de la urmatoarea ora de vioara, Pinocchio facu un ocol pe la cimitir. Prinzessa si Gogoscharski se distantara ostentativ de planuita intreprindere. Cum, nu vreti voi sa treceti pe la bunicu’? Cei doi nu vroiau. Drept care Pinocchio se multumi cu compania veveritelor, iepurilor de casa si cimp, vulpilor, caprioarelor, lupilor si ursilor, isi lua cosuletul, se indrepta spre mormintul bunicului si smulse o jumatate de metru de iedera de pe trunchiul unui copac secular. Ajuns acasa, puse iedera intr-un ghiveci si o cocoță sa imbrace teava dezbracata.

Vrejului de iedera ii dadu numele Esmeralda.

Veni vara si Pinocchio pleca in concediu. La buna intelegere cu vecinul, Herr A., istoric, politolog, tehnician genetic si gradinar, cel care pe timp de ploaie se plimba pe sub ferestre fumind ca o locomotiva si pe vreme buna statea pe sub copaci cu halba de bere medievala, Pinocchio o duse pe Esmeralda in gradina fermecata, printre flori de colt, lalele pestrite, bujori de munte, gentiane si laba gistei. Veni toamna si Pinocchio se intoarse din concediu.

Esmeralda inflorea si inmugurea.

Si tot asa in fiecare an.

Dar veni si anul departirii. Conform ritualului, Pinocchio il intreba pe Herr A.:
– Saru’ mina, miine plec in concediu, imi dati si mie voie sa-mi las iedera la dumneavoastra in gradina?
Herr A. il privi pe Pinocchio cu ochi tulburi si ficsi:
– Cumparati timbre postale in valoare de treizecisisase de euro si patruzecisiunu de centi?
Pinocchio il privi pe Herr A. cu ochi uimiti si neintelegatori:
– Bine dar... nu am nevoie.
Fara sa spuna macar un singur cuvint, Herr A. se rasuci pe calciie si disparu in adincimile grotei fumeginde care ii servea drept birlog. Si Pinocchio pleca in concediu. Pinocchio se intoarse din concediu. Pe tot drumul de la gara spre casa, Pinocchio se gindi la Esmeralda, plin de bucuria revederii.

Dar Esmeralda nu mai era.

Pinocchio isi puse cascheta de Sherlock Holmes (pe acele vremuri un cunoscut bar gay cu karaoke din vecinatatea Operei bucurestene), lua lupa cea mare din cui si porni pe urmele disparutei. In tufa de agrise gasi agatata o crenguta de iedera uscata. La radacina tufei zacea o jumatate de arac. Cu sufletul greu si plin de revolta, Pinocchio il privi pe Herr A. in ochi si il intreba ce s-a intimplat cu candida Esmeralda. Herr A. raspunse exoftalmic si lugubru:

– Au fost distrugeri ENOORME.

Dupa mutare, intr-o seara, in timpul unei furtuni ca cea de ieri dar nu alergind bezmetic prin parc, ci la adapostul ferestrelor termopane bine inchise, Pinocchio si cu noul sau vecin, Hans-Peter, aveau sa stea la un pahar de vorba trecind in revista timpurile de alta data si, odata cu ele, degustind stranietatea personajelor de legenda ca pe un vin foarte vechi. Cind nu stii ce sa spui, sau cind nu ai alt raspuns mai bun, avea sa mediteze Hans-Peter, spune pe ton funebru: Au fost distrugeri ENOORME. Tare as vrea sa-l vad si eu pe ala care mai stie ce sa raspunda.