Întîlniri

Acum 10 minute imi mincam portia de cous-cous cu ragout de miel si ma gindeam la artefacte culturale, ceea ce este tot un fel de nemurirea sufletului. Din coltul in care ma cuibarisem, privirea imi zbura pe diagonala incaperii, pina la bluza liliachie a unei fete. In spatele ei, in cuier, atirna peste pardesiu o esarfa de exact aceeasi culoare.

Statea de vorba cu un american. Auzind numai melodia, nu si cuvintele, am fost convins ca amindoi erau americani. Dar la un moment dat au razbatut pina la mine niste sonoritati cunoscute: Romania, Romanian, Romania, Romanian... Ia te uita.

Mi-ar fi placut sa stau de vorba cu ea. Ascutindu-mi urechile, am inteles ca asteapta diverse aprobari ca sa poata lucra pe undeva prin apropierea mea – totusi nu atit de aproape cit sa fi aflat deja ca vom avea o colega romanca. Imi inchipui ca si ei poate i-ar fi facut placere – cum a fost cea care, acum vreo doua saptamini, dupa un sfert de ora de ascultat sfaturile mele intelepte (in rest nu aveam chiar nimic de a face unul cu altul), la despartire mi-a spus ce usurata se simte ca a facut cunostinta cu un roman.

M-am intrebat atunci cum ar fi daca i-as pune pe masa o carte de vizita (asta presupunind ca as fi avut vreuna la indemina). Primul gind a fost: O sa creada ca vreau s-o agat si o sa-mi traga doua perechi de palme. Ca doar nu avea de unde sa stie ca nu asta ma interesa.

In mare, cam asta era discutia mea de aici cu Anca. Nici o neintelegere, cit de mare, nu mi se pare mai nefericita decit ca o pornire pur comunicativa sa fie interpretata ca o intentie de apropiere amoroasa.

Iar pastila de ciocolata servita la ceasca de espresso a avut efectul madlenei. Eram odata in tren, in drum spre domnu’ Inginer, la inceputurile relatiei noastre la distanta, in plina perioada de entuziasm post-comingout. La o halta de la margine de Frankfurt, s-a urcat si s-a asezat vizavi de mine un tip, un mec, cum ii place lui defbest sa-i spun: Cam de virsta mea, bine, lejer, relaxat. (Mai tirziu aveam sa aflu ca era un functionar de banca de la unul si etajele superioare.) L-am studiat cu oarecare interes, la care el a raspuns cu o indiferenta nonsalant afisata. A scos din rucsac o revista pe care a inceput sa o foiasca sub nasul meu. A trecut o vreme (pentru ca, ma repet, eram la inceputurile perioadei post-comingout) pina sa-mi dau seama ca revista era una din cele distribuite gratis in scena gay: baieti draguti si sumar imbracati, reclame la jucarii, matrimoniale. Nu s-a putut ocupa prea mult cu asta, continutul fiind lipsit de consistenta si drumul pe masura de scurt. (Intre timp luasem exemplu de la el si imi citeam cartea afisind o indiferenta simetrica.) Cu putin inainte de statia urmatoare, si-a bagat revista la loc in rucsac, a mai cotrobait nitel, a scos la iveala o carte de vizita mototolita si un pix, a taiat cu dungi opace numarul de telefon de la servici, apoi mi-a pus-o in mina si a coborit din tren. M-am uitat rizind pe fereastra cum se indeparteaza pe peron; ajuns la o distanta potrivita, s-a intors, a inceput si el sa rida si mi-a facut cu mina.

Mi-am platit deci cous-cousul si cafeaua si am venit inapoi sa va scriu despre toate astea aici.