Pinocchio învață

O mie și un kilometru la un sfîrșit de săptămînă pe autostrăzile nemțești – din asta înveți, clar. Și anume nu numai cum că Daciile s-au înmulțit în Germania mai ceva ca în România, ci și că:

Dacă vezi dintr-o dată în oglinda retrovizoare un monstru cu patru inele in bot sau cu unul singur împărțit în două, trei sau patru părți, cum crește, crește, crește, cască botul și e gata să te înghită pe la spate, ba mai și clipește din ochi și scoate fum pe nări – ei, ce faci? Întrerupi depășirea pe banda a doua și te înghesui fuguța pe prima să nu stai în calea monstrului?

Nu. Pinocchio își vede de depășirea începută, pornind de la ideea că una din cele două sau trei pedale ale monstrului nu numai că ar putea folosi, dar chiar folosește la încetinit mișcarea. Eventual Pinocchio face un semn cu degetul că “îi dai nas lui Ivan, ți se suie pe divan”. Gestul se vede din spate foarte bine. Ah, și dacă monstrul insistă cu clipitul din ochi, Pinocchio simte o vagă dar subită slăbiciune la piciorul drept, care nu mai reușește să apese pe accelerație pînă jos…

Unul din monștrii ăștia, după ce m-a depășit, mi s-a așezat în față și și-a spălat parbrizul. Mai exact, a făcut ca și cînd și-ar fi spălat parbrizul, pentru că, la 180 de kilometri pe oră, toată apa de la el a aterizat în trombă pe parbrizul meu. Dar se pare că monstrul, cel puțin în cazul ăla, a avut ceva humor.

No, iar acum Pinocchio tare ar vrea să învețe ce se face pe șoselele românești cînd ești la volan și te uiți adînc în ochii șoferului care vine grăbit din sens opus. Bașca cînd șoferul e de fapt șoferiță. Și cînd îți flutură o mîna care vrea să spună: Știu că era să-ți fac mașina terci cu tine cu tot înăuntru, dar uite ce frumos îmi cer scuze.