– Nu ți-ar sta rău cu o burqa, constată domnu’ Inginer pe ton de compliment cum mă plimbam prin casă cu prosopul în cap.
Ce faci, zic, e foarte simplu: Îți pui pe nas ochelarii de distanță, că ăia știi că sînt pe canapeaua din fața televizorului (dacă nu cumva au rămas în stația de metrou) și cu ei poți să pornești în căutare fără să orbecăi din gard în gard.
M-am boșorogit de tot, asta e. (Prinzessa numește genul ăsta de văicăreală male flue.)
4 comentarii:
Așa „burci” să tot admir pe stradă! Fie-mi gura aurită! dar cum sunt ăia - ochelari de metrou?! Când auzi un uruit, pac, rapid, scoți ochelarii de metrou din buzunar să te uiți ce număr e, ce destinație are? :)
Chiar așa. Ceea ce nu mă împiedică să iau din cînd în cînd metroul în direcție greșită. (Ultima dată am pățit-o la lecția de flaut, unde aș fi ajuns punctual dacă n-aș fi luat metroul în sens invers, sau măcar daca m-aș fi trezit la timp.)
Ia-ti gasit?
Splendidă pățanie! :)
Vezi că RCA ăsta e spam!
Trimiteți un comentariu