Dimineața o’nceput bine: Fata în casă m-a scos din bibliotecă cu “am servit ochiurile, domnu’ Inginer nu vine?”, drept care am dat buzna în cameră și am zis:
– Ouăle sînt pe masă. Hai.
Șocat, domnu’ Inginer se puse prompt în mișcare. Numa bine ca să vedem cortegiul mărșăluind prin fața marchizei de sticlă: Porcul cu gîtul tăiat pe roabă, cele două ajutoare după el, și la urmă gazda noastră cu cuțitul însîngerat în mînă.
În ton cu evenimentele, unul din căței ne-a lăsat pe prag un șoricel mort. Nicoleta se bucură ardelenește:
– Am să mănînc șorici.
(Cum povesteam aseară în Mahala și m-o cenzurat wordpressu’; Nicoleta are cinci ani și o păpușă blondă pe care o piaptănă. Și zice cu toată candoarea: Aici îi împletesc o codiță, și în rest îi ajunge părul pîn’ la cur.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu