26 februarie 2011

Nu toată lumea zîmbește

Stăteam lîngă ușa metroului și nu știu dacă zîmbeam. S-a urcat o fată cu un pachet mare și rotund în brațe, desigur un tort făcut de ea.
– Mmmmmm, am exclamat, tort! Miam, miam…
A zîmbit obosită.
– Știți, eu țin regim, n-am voie, i-am șoptit la ureche. Așa că văd imediat așa ceva, și după aia visez toată ziua la tort și la ciocolată.
A zîmbit încă o dată scurt și obosit, apoi și-a mușcat buzele. N-am mai zis nimic, dar m-am gîndit că trebuie să fi fost o studentă din vreo țară est-europeană, România sau alta. Apoi am coborît.

4 comentarii:

Invizibilul spunea...

Acum imi dau seama cat rau iti face blogul meu . :)

Pinocchi0 spunea...

Mult mai rău decît crezi ;-)

bunissima spunea...

Eu când am ajuns prima dată în Houston am fost extrem de surprinsă că oamenii zâmbesc unii la alții fără să simtă vreun complex de inferioritate în genul "de ce se uită ăla la mine și zâmbește", cum se întâmplă în Ro. E drept nu se întâmplă peste tot în US, cu atât mai multe motive de a aprecia asta aici.

Evergreen spunea...

Aha, ca sa-mi zambeasca si mie oamenii tre' sa ma plimb cu un tort de ciocolata prin metrou.