Amélie Nothumb – Uimire și cutremur (citat din memorie)
Dragostea de șef adică vreau să spun, dragii moșului.
M-am întîlnit cu Banana la 11 în fața gării și am luat trenul spre City. Ca să nu fiu dus cu gîndul în mod nepoliticos, i-am povestit despre mailul de la München care venise în timpul nopții și de ce echipa mea de acolo este ceea ce se numește o comunitate mică, dar foarte, foarte nervoasă. A chicotit într-un fel care putea să însemne că nu înțelege nimic și că se străduiește să fie politicoasă, sau că a mai vazut ea comunități mici și nervoase și prin alte părți și le cunoaște prea bine. Whatever. Am ajuns, am vizitat, m-am îngrozit, m-am întristat (lagărul de concentrare de la Dachau e tren de plăcere în comparație cu Hiroshima), am terminat, am ieșit. Și mi-am adus aminte că am de cumpărat vederi. Una pentru maman chérie, clar, alta pentru colegi. Pentru colegi, în frunte cu șeful.
Iar șefului meu de la München, dragii mei, copchiii mei, nu i-am luat o vedere cu monumentul bombei atomice. Admirați-mă, lăudați-mă, felicitați-mă pentru această înțelepciune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu